Adevarul si viața

Astăzi, stând la masă,
Cugetând la un Cuvânt,
Parcă-mi șoptește o voce,
Cu glas tremurând.

Încerc să nu îi dau atenție,
Dar din nou o aud strigând:
— Crezi tu că există Dumnezeu?
Mă întreabă, poruncind.

— Cugeti mereu în rugăciune?
Stai o clipă și gândește…
De câte ori L-ai văzut la față?
De câte ori ți S-a arătat?

Mai crezi tu în mântuire?
În viața fără de păcat?
Mai crezi că ai o șansă
Sufletul să-ți fie salvat?

M-am oprit doar o secundă,
Nici nu știam ce să răspund,
Dar din nou aceeași voce
Mă străpunge ca un gând:

— Nu vezi că ești rătăcit și gol,
Și ești fără de ajutor?
Aștepți mereu încurajare,
Unde e al tău Păstor?

Am privit nedumerit,
Ce e oare cu mine?
Și de ce această voce
Din lăuntrul meu răsună?

Atunci am înțeles, târziu,
Că vocea era eul meu.
Mă frământam, mă îndoiam,
Însă Dumnezeu era Adevărul meu!

În rugăciune m-am smerit,
Călăuzire am cerut,
Și Duhul Sfânt m-a ridicat,
M-a întărit, m-a renăscut.

— Da, cred în existența Lui!
L-am văzut în tot ce mișcă,
În pământ, în ape-adânci,
În văzduhul fără margini,
În minuni, în ochii plânși.

El e Adăpostul meu,
Turn de scăpare în furtună.
Cât trăiesc Îl voi slăvi,
El e pacea mea cea bună!

Rătăcisem prin pustiu,
Fără haină, fără cale,
Dar Păstorul meu cel bun
A venit cu îndurare.

Plin de milă, plin de har,
Rănile mi le-a legat,
M-a spălat prin Sfântul Sânge,
Când la cruce El a stat.

Mă întrebi de ce cred eu?
Pentru că El m-a răscumpărat!
Dumnezeu e Adevărul,
Viața sfântă și Lumina,
Și-a trimis Fiul la moarte,
Să îmi spele toată vina.

Chipul meu e-al Lui chip sfânt,
Și în slavă voi trăi,
Căci Isus e viu pe veci,
Și prin El voi birui!


Amin