Adevărul

Uneori pe toți ne doare,
Adevărul ce se spune,
Căci ne place și părerea,
Despre noi ce-o are-o lume.

Stăm smeriți în adunare,
Niște-adevărați creștini,
Dar când noi ieșim afară,
Toți de lume suntem plini.

Mai venim cu argumente,
Așa vremuri au venit,
Să fim una noi cu lumea,
Căci în ea-avem de trăit.

Trebuie să fim rândul,
Celor ce au apărut,
Dar ne plângem azi cu toții,
Că luptăm mai mult... mai mult.

Și strigăm în rugăciune,
Doamne Tu să ne păzești,
Dar poporului îi spune,
Tu... de tot să te ferești.

El mereu mâna-și întinde,
Noi nu vrem să stăm în ea,
Dar am vrea ca să ne ducă,
Ea prin lume-n Țara Sa.

Am modernizat căința,
Ne căim modern acum,
Spunem toți astăzi pe cale,
Merge și așa... pe drum.

Dar atunci când se coboară,
O mustrare prin cuvânt,
Ne gândim... nu-i pentru mine,
C-am făcut un legământ,

Dar atunci când strigă tare,
Toți ne strângem la un loc,
Așteptând ca o minune,
Domnul să facă pe loc.

Fără de vre-o mijlocire,
Fără ca să ne jertfim,
Dar ca să lucreze Domnul,
Cu toți asta ne dorim.

Doamne... Tu-n iubirea mare,
Nu privi la ce-am făcut,
Căci noi vrem de azi Isuse,
Să avem un început.

Lasă din lumina sfântă,
Și-o căinț-adevărată,
Ca poporu-n rătăcire,
El pe drum să nu mai treacă.

Fă ca astăzi el să vadă,
Capătul acestui drum,
Care trece prin necazuri,
Nu ca-n vremea de acum.

Vremea-n care azi poporul,
Este-atât de liniștit,
Dar e liniștea acelor,
Ce odat' te-au răstignit.

Fă-ne ca să fim noi astăzi,
Ca aceia din vechime,
Nu să fim într-un amestec,
Nicicând cu nici-o mulțime.

Să vedem adevăratul,
Drumul ce duce spre cer,
Să-nțelegem că toți astăzi,
Suntem printre cei ce pier.