text Poezii crestine

Adesea auzim cuvântul pocăit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gavril Florea
Adesea auzim cuvântul pocăit,
Ce înseamnă mult ne-am gândit
Pocăit este omul mântuit,
Ce pe Isus Hristos l-a primit.

Pocăitul nu prin fapte e mântuit,
Nimeni Cuvântul nu la împlinit.
Cristos a făcut-o în locul său,
Isus Cristos l-a izbăvit de cel rău.

Ce înseamnă să fii pocăit?
Înseamnă om schimbat, om înnoit,
Om ce nu mai privește în jos,
Acum privește doar la Cristos.

Pocăitul urmează drumul glorios,
Fața de la păcat el și-a întors.
Stă lângă Cristos mereu,
Căci e un fiu de Dumnezeu.

Pocăit, este o luptă grea,
Cu firea noastră cea rea.
Și cu duhurile rele din văzduh.
Dar ne dă putere Sfântul Duh.

Pocăitul atunci când pică,
Cât mai repede el se ridică
Pocăitul nu-i deloc perfect,
Dar Isus are asupra lui mare efect.

Pocăitul luptă zilnic neîncetat,
Să se păstreze mereu curat.
Pocăitul mereu se zbate,
Să facă pentru Domnul multe fapte.

Pocăitul de ispită fuge tare,
Nu stă să-i dea de mâncare.
În veghere stă neîncetat,
Căci este un răscumpărat.

Pocăitul spiritual se hrănește,
Zi de zi frumos el crește.
Cu Tatăl mereu el vorbește,
Cuvântul sfânt îl răspândește.

Pocăitul e plin de roadă mereu,
Roada Duhului Lui Dumnezeu.
Mereu călăuzire el cere,
Prin Duhul se îmbracă cu putere.

Pocăitul se dă pildă în toate,
Face bine cât de mult poate.
Deloc nu stă nepăsător.
Căci Isus e a Lui Mântuitor.

Pocăitul ființă nouă schimbată,
Acum are o haină nouă curată.
Chiar de Cristos însuși e dată.
Cel mai mare dar primit vreodată.

Pocăitul pe alții îi slujește,
Pe Tatăl ceresc îl cinstește.
Pocăitul se laudă cu Cristos,
Cu acest nume glorios, frumos.

Pocăința nu-i o sectă sau religie,
După cum vor alții să fie.
Pocăința este o poruncă vie.
Prin pocăință se ajunge în împărăție.

Mântuitorul nostru Isus Cristos,
A propovăduit pocăința frumos,
La pocăință și azi ne cheamă,
Bine ar fi să-l luăm în seamă.

Fără pocăința nu se poate.
Doar prin ea scăpăm de moarte.
Predându-ne viața lui Cristos.
Ne scapă din întunericului de jos.

Predați lui Cristos în totalitate,
Ne scapa de a doua moarte.
Viața întreagă ne-o va schimba.
Un nume nou ne va da.

Copii de Dumnezeu ne face,
Ne dă în suflet adevărata pace.
Isus Cristos te vrea pocăit,
Vrea să fii și tu un mântuit.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>