Acolo-i țara mea

Acolo-i țara mea

Trecuta-mi prin vedere, multe locuri
Și amintiri am strâns în palmares.
Deși m-a adoptat o altă mamă,
Eu tot pe tine, te-am ales !

Îmi tremură condeiul iar în mână
Ca frunza din stejarii tăi bătrâni.
Și nu-i ferită de emoții nici bărbia,
Nici ochii care plâng, ca nu-s deloc hapsâni.

Ca de pe deal, îmi face iarăși semne,
Același dor, ce pare neînvins.
Oricât aș vrea, să-l pun din nou pe fugă,
Nu pot să-l văd, fără să-l fi atins.

Și răsfoiam mereu aceleași pagini,
Pe când în piept, o inimă plângea.
Mă lăudam voios, la mamei adoptivă,
Spunându-i cu ardoare: "Acolo-i țara mea !"

Cum aș putea să uit cărarea din poiană,
Și cum să nu mă mir, de munții tăi înalți ?
În roua dimineții, ei parcă-și spală barba,
Iar cu câmpii ce-s verzi, tu parcă te încalți.

Acolo-i țara mea ! Acolo-mi sunt și frații,
Bătrânii mei părinți, ca două mori de vânt.
E țarina și glia acelor ce îndrăznit-au,
Cu ea să se fălească, în versuri și în cânt.

Acolo-mi este vorba, proverbul și balada.
Luceafărul ce-i veșnic, îndrăgostit de-o stea.
Și nu mă rușinez, străinilor răspunsul,
Să-l dau cu demnitate : "Acolo-i țara mea !"

Acolo e căsuța cu vatra cea îngustă,
Acolo-mi sunt cireșii, și câmpul cel mănos !
Acolo m-a crescut măicuța în necazuri,
Acolo m-am născut, în poala Lui Hristos !

Și vreau să nu mă satur, a scrie la cuvinte,
Nici să o chem pe nume, mi-e dragă, o alint !
Deși își plânge-n palme, de multe ori tristețea,
Că frunzele ce-s verzi, au dat în ruginit.

Și astfel, am închis din nou albumul,
Și mă uitam spre zări, după perdea.
Am îndemnat și dorul, ce îl numesc prieten,
Spre asfințit să vadă: "Acolo-i țara mea !"

Viorel Balcan 28 mai 2013