text Poezii crestine

Acasă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Samy Lupu
Acasă
autor: Samy Lupu

Oricât de mult ai alerga prin lume,
Oricât de mult ai spune ca nu-ți pasă,
Chiar dacă te-ai schimbat și ai alt nume,
Cândva tot îți va fi dor de-acasă.

Chiar dacă ai plecat de ani de zile,
Și ai o viață bună și frumoasă,
Oricât ai fi de mulțumit de tine,
Cândva tot îți va fi dor de-acasă.

Îți amintești de nucul din grădină,
Cireșul ce sub el avea o masă,
De ulița ce veșnic era plină,
Parcă te prinde iar un dor de-acasă.

Ai vrea să știi de mai trăiesc vecinii,
Dacă mai e fântâna după casă,
Parcă auzi și-acum cum latră câinii
Și dorul tot mai mult parcă te-apasă.

Acasă, timpul s-a oprit de mult,
Satul e gol, mai sunt ceva bătrâni.
Pomii sunt triști, podețele s-au rupt,
Ploaia și vântul sunt acum stăpâni.

Cât de departe te-ar fi dus viața
Îți amintești de-a ta copilărie.
De mama, tata, frați, surori și casa
Unde era atâta armonie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Borcanul Vindecării – cartea care atinge inimi și aduce speranță"
Categorie: Recenzii carti crestine  Când simți că ai nevoie de vindecare, „Borcanul Vindecării” îți oferă alinareÎn momentele în care sufletul tău caută răspunsuri și speranță, „Borcanul Vin...
Citeste mai mult >>
”Borcanul Speranței” sau cum îți vindecă inima o simplă poveste
Categorie: Recenezii carti crestine  ”Borcanul Speranței” este una dintre acele cărți care nu doar că se citesc, ci se simt. Scrisă cu o sensibilitate aparte, această poveste atinge adâncimi...
Citeste mai mult >>
"Batșeba, un nou roman crestin la Editura Maranatha"
Categorie: Recenzii carti crestine Batseba – O poveste biblică care te atinge acolo unde viața doareAi trecut vreodată printr-un moment în care ai simțit că ai greșit prea mult ca să mai poți fi...
Citeste mai mult >>
"Estera, frumusețe regală – o poveste care inspiră femeile să devină curajoase și înțelepte"
Categorie: Recenzii carti crestine   Ai simțit vreodată că frumusețea adevărată nu se vede în oglindă, ci se descoperă în alegerile curajoase pe care le faci? „Estera, frumusețe regală”...
Citeste mai mult >>
"II. Ce au făcut oamenii din Biserică" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice ÎnceputurileFormarea Bisericii a început în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât pe pământ şi i-a umplut pe ucenici. Petru, cel dintâi, a primit puterea d...
Citeste mai mult >>
"Adunarea Dumnezeului cel viu" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice Introducere„Cine nu strânge cu Mine, risipeşte“ Matei 12:30Paginile care urmează au ca scop să pună din nou înaintea celor ce sunt creştini învăţătura Cuvântului lui...
Citeste mai mult >>
"Lecţii din viaţa lui Ezra" Alfred E. Bouter
Categorie: Personaje biblice Noul Testament ne arată calea lui Dumnezeu pentru o rămăşiţă credincioasă în mijlocul poporului de nume al lui Dumnezeu. Aşa cum 2. Timotei 2 explică din punct de ved...
Citeste mai mult >>
"Cum studiem Scripturile?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Pe masură ce începem sau continuăm să studiem orice text al Scripturii, să ne amintim că Scripturile exprimă mărturie pentru persoana Domnului nostru. Acest lucru ne...
Citeste mai mult >>
"Hristos în mijloc" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Sunt şapte pasaje cheie în care se menţionează că Domnul Isus Hristos este în mijloc. Toate aceste pasaje vorbesc despre poziţia Lui centrală, despre proeminenţa Sa...
Citeste mai mult >>
"Cine vrea să fie fericit?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice “Ferice de (binecuvântat să fie) omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori” (Psalmul 1:1...
Citeste mai mult >>