text Poezii crestine

Acasă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Bora Elisabeta
Acasă.

Aicea unde ești, e-a noastră casă
Și-i plină toată de prezența ta.
Nici amintirea aicea, nu m-apasă,
Ci-s fericit, de parcă aș cînta.

Ce bucuros azi m-am întors la tine.
Cu zîmbet cald, mă-ntîmpini dragă mamă.
Cînd mă asiguri că e totul bine,
Uiți lacrimile să le bagi în seamă.

Cînd mă îmbrățișezi, îmi este bine.
În brațe parcă, strînsu-ți-ai tot dorul.
L-ai îndreptat din inimă, spre mine
Și-n lacrimă, simțitu-i-am fiorul.

Aicea unde ești, ziua-i senină.
Cu dragoste împrăștiat-ai norii
Și peste tot, făcut-ai iar lumină,
În noaptea care, a alungat-o zorii.

Acasă cînd ajung e sărbătoare
Și lacrima de dor, aici mi-e ștearsă.
Nu mai visez la întîlnirea vitoare,
Cînd fericit, cu tine stau la masă.

Cuvintele-s sărace cînd îți spun,
Ce nemiloasă este depărtarea,
Iar razele de soare, cînd apun,
Nu se sfiesc să-mi ducă-n vînt, chemarea.

Te știu stingheră, cînd e casa goală
Și teamă-mi-e, c-așa o să te stingi,
Răpusă mamă, de-o neștiută boală.
Știu că nu-ți place ție să te plîngi.

Acasă zilele mai iute zboară,
Că e așa, e lucru de-nțeles,
Dar îți repet, oare a cîta oară?
Că viața-i grea și nu am de ales.

Să ai de tine grijă, dragă mamă.
Să nu fii tristă, dorul să nu-l plîngi,
Ci cîntă-l cum știi tu, în a ta gamă,
Cu versul din condei, să îl învingi.

Te roagă, curînd clipa să sosească,
Cînd depărtarea va avea hotar,
Al cerurilor Domn, să ne păzească,
Să ne îmbrace-n pace și-al Lui har.








Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>