A şti să taci

A şti să taci e o virtute
Înscrisă-n rândul altor zeci,
La fel de mari şi cunoscute,
Cu binecuvântări în veci.

Căci mai uşor e a deschide
Fereastra gurii să vorbeşti
Şi mult mai greu s-o poţi închide
În faţa dulcilor poveşti.

A şti să taci în orice vreme,
Când vorba ta e de prisos,
Mai bine alţii să ţi-o cheme,
E mult mai greu, dar e frumos.

A şti să taci e o comoară
În lumea noastră de dureri;
Ea face viaţa mai uşoară
Şi astăzi mai frumos ca ieri.

A şti să pui o strajă gurii
Când alţii te batjocoressc,
Să nu răspunzi cu ură urii
Acelor care te lovesc.

A şti să taci când încercarea
Apasă umărul tău slab,
În loc să cauţi alinarea
La semenii tăi mai degrab'.

A şti să taci oricând, ia seama,
E-o-nfrângere a vechii firi;
Când limba ta îţi cere vama
Opreşte-i relele porniri.

Şi dacă vrei să-nveţi tăcerea
Priveşte la divinul Miel
Şi cere-i Domnului puterea
Să poţi şi tu să taci ca El.

Când Îl loveau cu-nverşunare,
Când chinul morţii L-a pătruns,
Când suferinţa era mare,
El nu a dat nici un răspuns.

Şi pentru ce-ai vorbit întruna?
Nu ştii că vorbele se duc
Şi nu mai poţi să strângi nici una,
S-o pui în lanţuri sub papuc?

Mai bine taci, e mai cuminte;
Nu te lăsa de vorbe dus!
Decât o mie de cuvinte
Mai bine o tăcere-n plus.