text Poezii crestine

A sosit acuma timpu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Russu Fillicia
A sosit acum şi ziua cercetării
Cînd Domnul îşi alege al Său popor,
Şi intră pe la fiecare-n casă,
Şi îi trezeşte pe acei ce dorm.

Deja El a început lucrarea sfîntă,
Şi mulţi cîrtesc şi-s făr-de ajutor.
Şi nu-nţeleg că cernerea de Domnnul,
Şi a început să aleaga un sfînt popor.

Nu toţi sunt gata de curăţire,
Nu toţi voesc să-l aibă lîngă ei.
Şi au uitat că Domnul e sfinţire,
Şi şi-a început lucrarea de la noi.

A început lucrarea s-a din casă-n casă,
Şi-i ea pe toţi la cercetare.
Căci de-acum a sosit chear ceasul,
Cînd Domnul va veni şi după noi.

Şi cum vom sta cu El faţă-n faţă,
Şi ce vom spune cînd ne va întreba.
Ai fost tu fiu sau fică credincioasă,
Cînd Domnul ţi-a încredinţat lucrarea Sa?

Şi dac-ai fost în lucru tot lumină.
Şi dac-ai stat la cîrmă veghetor.
El şi-a întinde mîna peste tine,
Şi te va pcroti ca pe al Său popor.

De aceea astăzi merge cercetarea,
Şi a venit şi cu cîntarul Său,
Şi trece astăzi pe la fiecare,
Şi în lucrarea Sa e Duhul Sfînt al Său.

Căci vine o urgie peste lume
Cum na mai fost şi nu va mai fi,
Şi dacă azi te-ai depărtat de Domnul,
Cînd va fi ceasul cela,cine te va ocroti.

Căci mulţi vor zice atuncea plin de groază,
Uitîndu-se la ce atunci va fi.
Şi inimile lor se vor umplea de spaimă,
Şi toţi atunci deodată se vor trezi.

Vor plînge cu amar şi cu durere,
Şi vor striga neîncetat.
Căci unde-i Domnul cela cu putere,
Şi de ce atîtea zile cu amar?

Soarele nu-şi va mai da a sa lumină,
Şi cerul nu va mai fi cum a fost.
Şi lumea aceasta ce era toata plină de ură,
Ei vor vedea că totu-i fără rost.

Vor tremura cu toţii plini de frică,
Şi nu vor scoate atuncea un cuvînt.
Şi atunci cu toţi vor întelege bine,
Că a sosit chear judecata pe pămînt.

Toţi zic că este pace,este bine,
Şi nu cunosc că soarele-i apus.
Dar mulţi din ei,ei vor cunoaşte bine,
Căci ceasul a sosit deja de sus.

De aceea te îndem tu frate,surioară,
Nu sta nepăsător din zi în zi,
Şi Domnului dă-i astăzi inimioara
Şi fii cu El în fiecare zi.

Dar cerul este acum tot mai aproape,
Şi acolo ne aşteaptă-nostr Isus.
E timpul nostru acuma de veghere
Şi pentru pregătirea noastră cea de sus.

Şi-ţi va arăta acolo Domnul şi pămîntul,
Ce Domnul pentru-ai Săi a pregătit.
Şi cerul nou cu cei ce-au făcut legămîntul
Şi pe Isus prin adevăr l-au proslăvit.

Acolo va fi o pace nedescrisă,
Lacrimi şi durere nu vor mai fi.
Căci leul şi cu mielul împreună
Pe pajiştea cea sfîntă ei vor fi.
Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>