text Poezii crestine

A-nceput azi prigonirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
A-nceput azi prigonirea,
Dar noi tot nu ne trezim,
În curând vine răpirea,
Dar toți liniștiți dormim.

Nu-nțelegem ce ne spune,
Timpul care-i azi afară,
Când se-aduce către Domnul,
Numai hulă și ocară.

Nu vedem cum se-mplinește,
Tot ce-n biblie citim,
Doar citim... și-n nepăsare,
Iar cu toții adormim.

Nu vedem c-apocalisa,
Este vie printre noi,
Și am devenit cu toții.
Robi adâncelor nevoi.

Robi pământului ce astăzi,
El stăpân ne-a devenit,
Alergăm pe el întruna,
Motivând... mai este timp.

Dar răpirea e aproape,
Astăzi toate ne vorbesc,
Toate slovele ce-s scrise,
Le vedem... se împlinesc.

Se urăsc mamă cu fiică,
Dar și frații se urăsc,
Cei mai mari din fruntea țării,
Pe creștini îi prigonesc.

S-au născut în adunare,
Și proorocii mincinoși,
Care au mare valoare,
Pentru-acei ce-s curioși.

S-au născut multe oițe,
Care-n față se găsesc,
Au uitat că Domnul spune,
Turma Eu o păstoresc.

Să ne fie somnul astăzi,
Somnul cel mai tulburat,
De-acest timp care-i afară,
Și de-un glas ce-a răsunat.

Să ne fie deșteptarea,
Sub o trâmbiță ce sună,
Chear de sună mult prea tare,
Este-o deșteptare bună.

E cu mila Lui cerească,
Prin mânie de-ar veni,
Unul n-am sta-n nepăsare,
Noi pe loc toți ne-am trezi.

Dar a Lui ce-i bunătate,
Astăzi încă ne vorbește,
Căci iubirea Lui e mare,
El cu ea-ncet ne trezește.

Să ne ridicăm din patul,
Ce e maole și pufos,
Nu-n picioare... ci-nchinare-n,
Fața sfântului Hristos.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>