A lumii icoană, ești mamă!

Nu este mai mare iubire,
Decât a acelei de mamă
Şi nici mai profundă simțire,
Când glasul ei dulce te cheamă.
Oricâte greșeli faci în viață,
Ea-i gata mereu ca să ierte,
Căci știe să dea o povață,
Când alții știu doar să te certe!

Ades când copiii-şi iau zborul,
Se frânge și inima-n două,
Rămâne străjer numai dorul,
Iar ochii se-mbracă în rouă.
Revin amintiri zdrențuite,
Ici, colo, imagini mai clare,
Silabele-abia gângurite,
Se pierd într-o mare uitare.

Nu, nimeni nu știe durerea
Şi nopțile-n care ea, mama,
Copiilor da mângâierea,
Strângându-şi tăcută năframa!
În leagănul dragostei sfinte,
Nălța către cer un suspin,
Și-n plânsul şi-n ruga-i fierbinte,
Spunea totdeauna, Amin!

A lumii icoană ești mamă,
Ești tot ce-i mai sfânt, mai curat,
Tu nu iei nici plată, nici vamă,
Deşi te jertfeşti ne-ncetat!
Acum, la răscruce de vânturi,
Mai faci câte-un pas, tremurând,
Te-opreşti ca să scrii niște rânduri,
Pe-un colț, într-un petec de gând.

Ooo, unde te-ai dus tinerețe?
Ai smuls și elan și puteri!
Doar zorii mai dau azi binețe,
Doar cerul mai dă mângâieri!
Puțini le mai trec astăzi pragul,
Bătrânilor noștri sărmani,
Ei stau resemnați, doar de dragul,
De-a nu supăra niște ani!

Dar, Doamne, veni-va şi clipa,
Când aripi vei da tuturor,
Lega-vei şi mamei aripa,
Ce-a frânt-o în primul ei zbor!
De pruncii de-o şchioapă legată,
De casă, pământ şi de greu,
Prin multe necazuri purtată,
Acum dă-i deplin, harul Tău!

Revin amintiri! Sentimente,
Se luptă-n adâncu-mi, mereu,
În clipele-acestea prezente,
Te rog, bunul meu Dumnezeu,
Dă pace și binecuvântă
Pe mamele noastre, Tu poți,
Căci jertfa curată şi sfântă,
Dă har peste fii şi nepoți!

13/01/2020, Barcelona- Lucica Boltasu