text Poezii crestine

A iubi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dragos Croitor
Aleargă vântul mânios prin noapte
Lovindu-se de stânci prin defileu,
Dar codrul de stejari, îl ocolește
Să smulgi stejarul, este foarte greu.

Dar, uite colo, în câmpie, lângă lac,
O trestie plăpândă stă-n picioare.
Și vântul merge-acum asupra ei.
Va rezista, sau se va frânge, oare?

Cu un suspin, se pleacă până jos,
Cu fruntea tristă, până-n valul rece.
Și în tăcere, gându-i spune-ncet:
„Mai stai așa puțin... și vântul trece.”

Și, iarăș se ridică în picioare.
Tăria ei, i-a stat în umilință.
O, frații mei, la cei smeriți li-e sprijin,
Și reazim, Domnul, prin făgăduință!

Căci El a spus, că trestia clătinată
N-o va frânge și n-o va nimici.
Nu smulge tu, prin judecata aspră,
Pe-acel ce-atâta știe: a se umili.
**********

În noaptea blândă, se aprind lumini.
Pe boltă sus, puzderie de stele.
Privind la ele, mă întreb uimit,
Ce foc aprins-a Dumnezeu în ele,

Că luminează de atâta vreme
Și tot mai a putere de a lumina?
„Aș vrea, o Doamne, și a mea ființă,
Să lumineze-n lume, tot așa.”

Dar, norii negri, se-ntețesc pe boltă
Și-ascund lucirea stelelor de ochii mei,
Iar picuri mari, de ploaie-ncep să cadă
Și-i întuneric beznă, peste văi.

Un licăr se mai vede doar în zare,
Un biet fitil , ce arde fumegând.
Și vântul, îl lovește cu a lui rafale
Și ploaia îl lovește, cu-al ei bici, râzând.

El fumegă, se clatină, dar arde
Ca răsplătire pentru-al lui Stăpân,
Ce tainic se coboară și mai toarnă,
Din când în când, din Untdelemnul Sfânt.

Și-acest fior de dragoste supusă,
Va arde tot mereu pentru Isus,
Ca jarul ce mocnește, tăcut, sub cenușă,
E dorul nostru după Țara cea de Sus.

Și nu disprețuiește Domnul-acest fior
Acest fitil, ce-abia mai poate pâlpâi.
Nu stinge tu, prin judecata aspră,
Pe-acel ce-atâta poate: a iubi!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>