A intrat în adunare, Isabela

A intrat în adunare, Isabela, să strecoare, focul cel străin pe-altare, pentru mic și pentru mare.
În mormântul ei s-arunce, suflete ce-s la răscruce, ce povara n-o pot duce, slabe ce-s sub a lor cruce.

A intrat cu vrăjmășie, fură orice bucurie, intră și la părtășie, prezentând a ei tărie,
Dar dorința ei e mare, la amvon să se strecoare, sub o altă-nfățișare, învățată-n școli primare.

De pe bănci de facultate, vine cu a ei dreptate, și pe frați ea îi desparte, darurile ei împarte,
Care este... amăgirea, darul ei e rătăcirea, glasul ei hrănește firea, ea răcește și iubirea.

Isabela doar rănește, pace ea nu izvorăște, cu versete ea lovește, reguli multe poruncește,
Glasul ei alungă harul, mută ea chiar și hotarul, nu cum l-a lăsat Olarul, când pe-o piatră bea paharul.

Face calea mult mai lată, sau prea-ngustă câte-odată, vrea să fie ascultată, legea ei să fie dreaptă,
Vrea să stingă și lumina, să-și ascundă-ntruna vina, numai ea vrea să vorbească, ca sămânță ei să crească.

Dar de sus... El, Creatorul, care a-ngrădit ogorul, nu va stinge nicicând dorul, nu îi va seca izvorul,
Va veni cu nimicire, va fi jale și zdrobire, va fi Isabela smulsă, în adânc de noapte dusă.

Îi va nimici sămânța, spulberându-i cunoștința, va aduce biruința, nu-i va folosi căința,
Căci Isus... Mântuitorul, doar El este-Nvățătorul, își va ocroti poporul, Domnul e biruitorul.

El e-nvățătura sfântă, numai El binecuvântă, e lumina ce răsare, peste-ntreaga adunare,
Va opri orice lucrare, care har ceresc nu are, va opri fățărnicia, și mândria și trufia.
Amin