text Poezii crestine

A fost o dimineață

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionescu Petru
A fost o dimineață

A fost cândva o dimineață
Niciuna n-a mai fost ca ea
Mai strălucită, mai măreață
Mai lucitoare ca o stea.
Ce minunată simfonie
Se înălța din patru zări
Și cântul era-n armonie
Cu cerul și cu-a lui cântări,
Căci pe pământ cu triumfare
Călcând pe boldul morții reci
A înviat Acela care
E Domn și va rămâne-n veci,
Căci nu putea moartea haină
Să-l țină ca pe-un prizonier
Pe Domnul Sfânt ce e Lumină
Și pe pământ și sus în cer.
Unde îți e moarte puterea
Credeai că îl poți birui
Pe Cel ce este Învierea
Viața pentru veșnicii?
El a-nviat ca să croiască
Un drum pentru poporul sfânt
Din lanțuri să îi izbăvească
Și să îi ducă-n cerul sfânt,
Să-i poarte-n car de biruință
Să fie-ai Tatălui copii
Trăind viața prin credință
Până ajung în veșnicii.
Azi ne-amintim cu bucurie
Că dimineața a venit
Când Cel prezis de profeție
Voia din cer a împlinit
Și ne trăim cu mulțumire
Viața pe acest pământ
Conduși de Domnul cu iubire
Și ascultând de-al Lui Cuvânt.
Ne-a înviat, ne-a scos din moarte
Plătind cu însăși Jertfa Sa
S-avem cu Sine-n ceruri parte
Dacă aici îl vom urma.
Până la capăt de cărare
Când fi-va să ne ducă sus
Să-i mulțumim de clipa-n care
A înviat Hristos Isus.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>