text Poezii crestine

A fost Isus aici

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionescu Petru
A fost Isus aici

Se duce timpul, nu știm cum
Și vremea este scurtă tare
Dar nu-nțelegem că pe drum
Atâtea strângem ce sunt scrum
Și-s doar comori înșelătoare.
Ne place să ne-nchipuim
Că suntem bine orice-am face
Însă mereu ne amăgim
Căci răul mult îl îndrăgim
Și-n suflete nu avem pace.
O... dac-am știi ce-i de folos
Și am trăi cum se cuvine
Ne-ar fi tot drumul luminos
Mai cu avânt și mai frumos
Spre-mpărăția care vine,
Dar ne trăim timpul de-acum
Cu-așa mare nemulțumire
Uitând că pe-al vieții drum
Nu putem merge orișicum
Spre a ajunge-n fericire.
Cuvânt de sus ne este dat
Să știm ce e de trebuință
Ca să avem un trai curat
Și-n toate binecuvântat
Înmiresmat cu pocăință.
Ne-a fost trimis de Dumnezeu
Ca să-l primim în ascultare,
A fost adus prin Fiul Său
Să știm ce-i bine și ce-i rău
Și cu toții să-i dăm crezare,
Dar poate nu l-am înțeles
Sau n-am avut de El dorință
C-a Lui petale n-am cules
Și nici parfumu-i n-am ales
Când ne chema cu stăruință.
În El multe putem afla
Ce-s de folos pentru oricine
Cum pe Domnul putem chema
Ce s-a jertfit pe Golgota
Ca să ne-mpace chiar cu Sine.
De-am înțeles să ne-ncredem
În El cu sfântă mulțumire
C-a fost Iisus aici să vrem
Să fim cu El ca să putem
Avea un drum spre nemurire.
El a venit la noi smerit
Cu Tatăl Sfânt să ne împace
Căci s-a lăsat batjocorit
Și pe o cruce a murit
Ca să ne dea în suflet pace.
Să credem dar acest cuvânt
Această veste minunată
Ca prin trăire pe pământ
Curată, înspre cerul sfânt
Să ne îndreptăm cu toți odată.






Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>