A fost cândva

A fost cândva în Universul mare
O taină care s-a dezlănţuit,
Într-o grădină cu aromi din floare
Doi tineri printre flori sau întâlnit,

Şi nu era o lume mai frumoasă
Nici o aromă mai îmbătătoare
Decât cei doi peste câmpii mănoase
Să-i vezi umblând fără îngrijorare!

Dar undeva pe sulul vieţi scris
Când viaţa era fără de sfârşit,
O voce la femeie a pătruns
Şi-o amăgire-n suflet i-a infipt.

Dorinţa de-a cunoaşte cât mai mult
Făcu pe om să piardă veşnicia,
Să piardă rodul sfântului Cuvânt
Să piardă pentru veci şi bucuria,

Iar de atunci pământul s-a schimbat
Intrat-au mărăcinii printre flori
Şi animalele sau răsculat
Pierdut-a omul sfintele comori!

Din clipa acea, veni suferinţa,
Iar ochii plânşi încă nu au secat,
Căci peste om veni-ta neputinţa
Ajunse tot mai tare-ngrijorat!

Iar norul negru-acoperise tera
S-a dus lumea de vis cu al ei veşti,
Omul prin labirinturi rătăcea
Pierzând el urma slăvilor cereşti,

Norul cel negru a adus păcatul
Făcând pe om să piardă veşnicia,
Iar moartea a cuprins întreg pământul
Pierzând pe veci Edenul, bucuria,

Dar întro zi, o ziuă însorită!
S-a-ntemeiat în cer o altă taină,
De-acolo a venit în lumea tristă
Prinţul ceresc de a făcut lumină.

A-mprăştiat de pe pământ El norul
Dând astfel şansă iarăşi pentru om
Ca cei ce vor să-şi schimbe domnitorul
Să-L caute pe Isus, căci El e domn,

Avem dar astăzi şansa de salvare
De vreţi să nu rămâneţi jos,
Nu ascultaţi vocea înşelătoare
Ci astăzi să vă-ntoarceţi la Hristos.