A fi creștin este o taină

Înconjurat doar de lumină
E cel creștin cu adevărat.
Având dar candela aprinsă
Răzbate lumea în lung și lat.

El nu se teme de groaza nopții
Nu are frică de vreun rău.
Nu o să cadă în gura gropii
Că e lumină în drumul său.

O va vedea de dinainte
Și o va ocoli ușor.
Îl va mări pe-al său Părinte
Și nu va sta nepăsător.

Acest creștin cu adevărat
Nu lasă candela să se stingă.
Chiar dacă plouă necurmat
Sau începe ca să ningă.

A fi creștin cu adevărat
Înseamnă să fi pregătit
Cu armament, cu instrumente
La greu, bune de folosit.

A fi creștin e lucru mare
Să rabzi, iubind, chiar de nu vrei.
Sa mergi pe aceeași cărare
Cu câini, lupi, capre dar și miei.

Să nu faci vreo diferență
Că unu-i bun sau altu-i rău.
Să nu trăiești din aparență
Să nu lucri în folosul tău.

A fi creștin este o taină
Descoperită de puțini.
Păstrând curată a ta haină
Și spălând zilnic a tale mâini.

O ființă ce e creștină
Și-i născută din Dumnezeu.
Nu poate trăi în minciună
Să întoarcă spatele la greu.

Creștin înseamnă sacrificiu
Dovada că tu poți sa lupți.
Să lași în urmă orice viciu
Trecutul sumbru să îl uiți.

Creștin înseamnă sentimente
Să nu te lași închis în tine.
Să ști să oferi complimente
Celor ce azi se cred un nimeni.

Creștin înseamnă dăruire
Să-ți pui încrederea în cer.
Să dovedești lumii iubire
Chiar dacă ei nu îți ofer.

A fi pocăit înseamnă
Să nu mai faci rău ce ai făcut.
Ci binele să-ți fie haină
Să întorci spatele la trecut.

Un pocăit adevărat
E recunoscut de creștini.
Pe al său drum din sat în sat
Se poartă blând, n-aruncă spini.

Oamenii văd a sa purtare
Și recunosc că-i om cinstit.
Însă durerea cea mai mare
E când le spui "sunt pocăit ".

Acest cuvânt este o groază
Pentru cei mai mulți din lume.
Că n-au văzut purtarea bună
La cei ce poartă acest nume.

Și astăzi mulți merg spre pierzare
Din cauza unui cuvânt.
Nu am știut să-i dăm valoare
Nu am știut că este sfânt.

Am spus că știm, ne-am înșelat
Atât pe noi cât și pe alții.
Căci de cuvânt n-am ascultat
Că pocăiți nu sunt doar frații.

Pocăiți sunt oamenii care
Lasă totul pentru cer.
Indiferent că n-au mancare
Indiferent că-i frig și ger.

Indiferent că n-au de muncă
Indiferent c-au copilași.
Ei știu că cineva ascultă
Și ruga celor nevoiași.

Ruga celor ce-și îndreaptă
Privirea înspre-un cer senin.
Ruga acelor ce așteaptă
Pe-al lor Stăpân, Măreț, Divin.

Și chiar de casa-i inundată
Și chiar de vântul bate tare.
Ei nu cârtesc, se roagă-ndată
Știind ca Tatăl lor e mare.

Aceasta e realitatea
A celor ce sunt pocăiți.
Ei aleg pacea, rugăciunea
Și merg pe calea celor sfinți.