A câta oară...

A câta oară-mi plec genunchiul, cu freamăt, să-ţi mărturisesc
Cât sunt de slab, dulce Isuse... căci n-am putut să biruiesc
Ispita grea şi încercarea , ce peste mine-au năvălit
Atras în mreaja lor adâncă, m-au copleşit... m-au biruit.

A câta oară-ţi cer iertare, umil, cu sufletul zdrobit
Şi printre lacrimi Te zăresc, pe cruce-n chinuri răstignit
Te văd plângând şi mijlocind , pentru un suflet vinovat
Te-aud pe Tatăl implorând, să ierte azi al meu păcat.

A câta oară Te privesc, din întuneric, din ruine...
Când numai chipul Tău ceresc mai luminează pentru mine
Să văd cărarea, sa mă-ntorc, să nu mai rătăcesc în van
Să beau din sfântul Tău izvor şi să mă-ndrept spre Canaan.

A câta oară-mi pun nădejdea, în harul Tău nemărginit
Şi-aştept în taină izbăvirea, şi-al încercărilor sfârşit
Aş fi căzut demult zdrobit, dacă-ai fi zăbovit un ceas
Chiar de-ar fi haina să Ţi-o sfăşii, de Tine Doamne nu mă las.

A câta oară eu Te chem, duios... cu lacrimi in priviri
Căci din viaţa pe pământ mi-au mai rămas doar amintiri
A clipelor trecute-n zbor, a nopţilor pustii şi reci
Te rog să vi , să mă mângâi, şi niciodată să nu pleci.