“Crucea”

O uneltă-al dureri barbare creată,
De omul lipsit de nivelul uman
Ajunse să fie pentru Domnul trasată
Să moară pe cruce, pironit, de tiran.

Un lemn prelucrat de-un om iscusit,
Unde fost-a jertfită Iubirea
Acolo pe Domnul l-au pus ţintuit.
Pe Cel ce adus-a, aicea, iubirea.

Venit-au soldaţii la El c-o-ntrebare!
Eşti rege-al iudeilor, spune?
Da, sunt: Le răspunse divina iertare,
Sunt jertfa de Tatăl trimisă.

În partea de sus a fiinţei divine
S-a scris în batjocora lumii,
Acesta e rege, cum El ne susţine!
Căci El este-un fiu al luminii.

Şiroaiele curs-au pe faţa-I senină
Prelinse pe crucea de om ridicată,
Şi-acestea adus-au o mare lumină
Creind El o punte în lumea Prea-naltă.

Cum oare sfârşitul Acelui ce-i sfânt
Să aibă pe-o cruce barbară
Aşa s-a întâmplat cum scrie-n cuvânt
Băut-a El cupa amară!

Ajuns-am noi liberi prin jertfa iertării
Prin moartea Acelui ce-I sfânt,
Şi noi vom ajunge o zi a-nvierii.
Lăsând tot ce-i vechi pe pământ.