42. Se lasă înserarea

Se lasă înserarea peste-această lume,
Noi lăudăm lucrarea şi al Tău Sfânt, bun Nume,
Că din această lume odată ne-ai chemat
Şi în al Tău Sfânt Nume iertare Tu ne-ai dat.

Eram jos în ruină,
Veşmântul tot pătat,
Dar Tu, prin marea-Ți milă,
Un nou veşmânt ne-ai dat.

Câtă iubire, Doamne, şi câtă dăruire
Avuşi şi mai ai încă și azi pentru-omenire,
Cu-atâta bunătate Te porţi încă cu toţi
Şi Te vedem în toate cum Tu pe braţ ne porţi.

Atâta îndurare ce, Doamne, am primit
Din mâna Ta cea mare ce nu a obosit
În toate să ne ţină şi, zilnic, să vedem
Prin Sfânta Ta lumină cu Tine ce avem.

Se lasă înserarea şi vrem să-Ți mulţumim
Cu toată adunarea, c-aici putem să fim,
E harul Tău în toate şi, zilnic, mila Ta,
Prin marea-Ți bunătate, din Tin’ putem gusta.

Prin marea Ta putere, în inimă simţim
Şi HAR şi mângâiere, cum de la Tin’ primim
Părinte-al îndurării şi Tatăl nost’ iubit
De clipa cercetării să fii în veci slăvit.

Amin