17. Se aude

Se aud gemete şi plâns
Şi-atât de multă frământare
Ce oamenii în piept au strâns
Prin suferinţă şi sudoare.

Atâţia câţi îşi duc plângând
Crucea spre-a Ta Împărăţie
Şi-aici nu au avut, nicicând,
Nici mângâieri, nici bucurie.

Se-aud copii ce au rămas
Ai nimănui în astă lume
Şi nu-i aude niciun glas,
Decât al Tău scump şi Sfânt Nume.

Se-aud părinţi ce şi-au pierdut
Copiii de pe-a Ta cărare
Şi inimile şi-au umplut
Cu multe lacrimi de-ntristare.

Atâţia ce au aţipit
Şi nu mai sunt pe-a Ta cărare,
Iar unii chiar au adormit
În multă, multă nepăsare.

E vremea grea şi nu mai ştim
Ce mâine, Doamne, o să fie,
Dar prin credinţă noi privim
Înspre a Ta Împărăţie.

Aproape-i totul pe sfârşit
Vedem în toate-atât de bine,
Că aici totu-i un nimic
De nu Te-avem, Isus, pe Tine.

Cu-a Ta putere să ne-mbraci
Cu multă, multă-nţelepciune
Şi tot mai dornici să ne faci
Să stăm cu Tine-n rugăciune.

În ceasul ce a mai rămas
Să strângem în hambare
Duh Sfânt, ca Domnul al nost’ vas
Să-l ţină în picioare.

Amin