Categoria: Parabolele lui Isus
Matei 13,31.32
„Mirabila sămânță”
A vorbi despre semințe, semănători și ogoare, într-o eră a științei și informaticii, poate părea anacronic pentru generațiile de oameni care sunt legate de viața de la oraș, desfășurată între asfaltul, sticla și betonul marilor aglomerări umane. Departe de miracolele încă nedeslușite ale Creației, viața multora dintre noi este cât se poate de artificială, pierzând uneori chiar esența ei.
Și totuși, viața nu se află nici în asfaltul proaspăt turnat pe autostrăzile noastre, nici în betonul marilor viaducte și nici în sticla și oțelul zgârie-norilor. Viața nu se găsește nici în telefoanele mobile inteligente de ultimă generație, nici în tabletele sau calculatoarele tot mai performante; ea nu se află nici în sondele spațiale, nici în submarinele nucleare…
În schimb, viața se găsește în mica, banala și, de cele mai multe ori, neobservata sămânță. Când aceasta germinează, după un plan secret numai de ea știut, urmează o explozie de viață, căreia nu-i poate rezista nici asfaltul, nici betonul, nici sticla. Junglele din America Centrală și de Sud sunt pline de vestigii ale unor civilizații amerindiene apuse, năpădite de viață și înghițite de aceasta.
Tema seminței este o temă predilectă în predicile Mântuitorului. Doar în Matei cap.13 întâlnim trei parabole care au această temă: Pilda semănătorului, Pilda neghinei și Pilda grăuntelui de muștar. Apoi, în Marcu 4,26‑29, El ne vorbește despre ciclul vieții în Pilda seminței. Iar ultima Sa lucrare din templul din Ierusalim se încheie cu aceeași temă a seminței:
„Drept răspuns, Iisus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12,23.24).
De ce această aplecare a Mântuitorului asupra simbolului seminței? Pentru că sămânța este cheia perpetuării speciei, prin viața pe care Creatorul a pus-o în ea. Sămânța, oricât ar fi de banală sau deosebită ca aspect, conține în ea tot ce este mai bun și mai hrănitor pentru ființele vii. Dați unui animal să aleagă între un car cu fân și un pumn de semințe și veți vedea că necuvântătoarea ființă va ști instinctual să aleagă sămânța, pentru că în ea se află viață și energie.
Sămânța ne învață poate una dintre cele mai importante lecții ale vieții, o lecție pe care profetul Zaharia o concentrează într-o singură întrebare: „Cine disprețuiește ziua începuturilor slabe?” (Zaharia 4,10).
După cum mica și banala sămânță are ascunsă în ea viitoarea pădure sau viitorul lan de grâu, la fel gesturile noastre de bunătate mărunte: un zâmbet, un pahar cu apă oferit celui însetat, o mână întinsă cu prietenie sau o carte oferită pot ascunde în ele adevărate minuni ale redeșteptărilor spirituale.
Cât adevăr se află în ceea ce spunea poetul Vasile Alecsandri: „O limpede picătură de rouă reflectă mai mult cer decât tot pământul!” Sau altfel spus: O simplă și banală sămânță minusculă are în ea mai multă viață decât poate fi găsită în toate lucrările omului luate la un loc. Aceasta este „Mirabila sămânță”, despre care poetul Lucian Blaga ne vorbește cu atâta respect și admirație în poezia sa.
O pildă cu gust de… muștar
Aflat lângă Marea Galileei și înconjurat de o mulțime de ascultători, Iisus a fost nevoit să urce într-o corabie pe care a transformat-o într-un veritabil amvon plutitor. De acolo, din mijlocul apelor limpezi ale lacului, El li s-a adresat ascultătorilor Săi de pe țărm, vorbindu-le în pilde.
Prima parabolă rostită în acea ocazie a fost cea a semănătorului, în care Mântuitorul ne arată că Împărăția lui Dumnezeu este întemeiată prin proclamarea (semănarea) Cuvântului Scripturii în inimile oamenilor. Același Cuvânt, însă patru soluri diferite, dintre care doar unul aduce rodul așteptat. În aparență, o lucrare total ineficientă…
Cea de-a doua pildă rostită în acea ocazie a fost cea a neghinei, care ne arată că Împărăția lui Dumnezeu se naște și se dezvoltă într-un mediu ostil, în mijlocul împărăției întunericului. Adevărații copii ai lui Dumnezeu, simbolizați prin grâu, sunt văzuți amestecați cu fiii întunericului, simbolizați prin neghină, acest amestec caracterizând Biserica lui Christos până la secerișul final.
Cea de-a treia pildă cu aceeași temă a seminței, Pilda grăuntelui de muștar, este o pildă miniaturală, dar încărcată de semnificații, ea arătându-ne că aceeași Împărăție a lui Dumnezeu, deși are un început aproape neobservat, totuși va crește până va umple întregul pământ.
Pilda grăuntelui de muștar poate fi găsită în trei variante relatate de Matei, Marcu și Luca, ele prezentând unele mici deosebiri. De exemplu, dacă Matei și Marcu afirmă că omul „a semănat” sămânța de muștar în „țarina” lui (vezi Matei 13,31; Marcu 4,30), Luca spune că omul „a aruncat” sămânța de muștar în „grădina” lui (vezi Luca 13,19).
Un amănunt interesant legat de contextul în care a fost rostită această pildă îl găsim în Evanghelia lui Luca. Acesta plasează rostirea ei într-un moment tensionat, după ce Mântuitorul o vindecase pe femeia gârbovă într-o zi de Sabat și în sinagogă. Acolo avusese loc o dispută severă pe marginea gestului Mântuitorului.
Între ascultătorii Domnului Christos se aflau mulți farisei și cărturari care Îi supravegheau îndeaproape orice cuvânt și orice mișcare. Nu de puține ori, în colțul gurii acestor oameni apărea un zâmbet ironic, însoțit de un gând neexprimat: „Cine se crede acest dulgher din Nazaret? Cum va putea acest învățător modest și fără școală, lipsit de bogăție, putere și onoare, să ridice poporul Israel la măreția făgăduită în Scripturi?”
Citindu-le gândurile, Domnul introduce pilda ce urmează printr-o întrebare: „Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna?” (Luca 13,18). Într-adevăr, nu există nimic între organizațiile politice sau civile ale lumii acesteia care I-ar fi putut servi drept model. Toate imperiile lumii au fost întemeiate prin forță și vărsare de sânge. Or Împărăția lui Dumnezeu trebuia întemeiată pe cu totul alte principii. Și pentru a ilustra acest nou și surprinzător principiu pe care urma să fie întemeiată Împărăția Sa, Mântuitorul a rostit Pilda grăuntelui de muștar:
„Iisus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l-a luat un om și l-a semănat în țarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuib în ramurile lui” (Matei 13,31.32).
Iată, într-adevăr, o pildă cu gust de … muștar.
O ilustrare surprinzătoare
Pilda grăuntelui de muștar trebuie să-i fi surprins pe ascultătorii Mântuitorului. La orice comparație s-ar fi așteptat, dar la aceasta nu. Dacă un iudeu din vremea aceea ar fi fost pus să compare Împărăția lui Dumnezeu de pe pământ, el ar fi ales unul dintre cele patru simboluri ale Împărăției care apar des în scrierile Vechiului Testament: copacul (vezi Ezechiel 17,22.23), muntele (vezi Daniel 2,35.44), cetatea (vezi Apocalipsa 21,2) și casa (vezi Ioan 14,1‑3).
Fiecare dintre aceste simboluri biblice arată spre o caracteristică a Împărăției lui Dumnezeu. Astfel, pentru călătorul obosit de drum, de pericole și conflicte, cetatea este simbolul siguranței. Muntele este simbolul stabilității într-o lume în care toate se schimbă într-un ritm rapid. Casa semnifică dorul pe care copiii lui Dumnezeu din toate timpurile l-au simțit cu privire la Împărăția cerească, iar copacul simbolizează puterea de viață și dinamica creșterii Împărăției lui Dumnezeu.
Ei bine, dacă ar fi fost întrebați, iudeii ar fi asemănat Împărăția lui Dumnezeu cu unul dintre aceste simboluri. Și dintre cele patru, probabil că simbolul preferat ar fi fost cedrul, în ale cărui ramuri își găseau adăpost păsările – simbolul națiunilor pământului.
Însă, în mod cu totul surprinzător, Domnul Iisus se folosește de un simbol neașteptat: sămânța de muștar. Nimeni nu se aștepta ca la întrebarea retorică pusă de Domnul: „Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna?”, tot El să răspundă: „Cu un grăunte de muștar”. O sămânță minusculă, care nu promite prea mult…
Și mai surprinzătoare este această afirmație dacă ținem seama de faptul că, potrivit codurilor de curățare din Mishna, era interzisă cultivarea seminței de muștar în grădină. Muștarul era considerat o plantă de câmp, iar cultivarea lui în grădină viola regulile rabinice, fiind nelegitimă și scandaloasă. Cu toate acestea, nu este exclusă posibilitatea ca această plantă să fi fost cultivată și în grădină, nu doar pe câmp, pe vremea Mântuitorului.
Această asociere surprinzătoare între un lucru atât de măreț, ca Împărăția lui Dumnezeu, și unul atât de mic și modest, ca sămânța de muștar, tocmai ea a trezit interesul ascultătorilor Domnului, ridicându-l la cote maxime.
Interpretări
Asemenea tuturor parabolelor, și în acest caz avem de-a face cu simboluri obișnuite, luate din viața de zi cu zi: omul care seamănă, țarina, sămânța de muștar, copacul și păsările. Majoritatea comentatorilor Bibliei îl identifică pe omul care seamănă sămânța de muștar cu Domnul Christos, făcând analogia cu pilda anterioară (Pilda neghinei), în care cel ce seamănă sămânța bună este Fiul omului (vezi Matei 13,37). Alți comentatori, dimpotrivă, consideră că expresia „un om” nu are nicio semnificație simbolică, greutatea pildei constând în simbolismul bobului de muștar.
Țarina (sau grădina) simbolizează lumea; sămânță de muștar sugerează începutul modest și umil al Împărăției lui Dumnezeu; copacul simbolizează finalul glorios al acestei Împărații, iar păsările îi reprezintă pe toți cei care găsesc odihnă, adăpost și mântuire în ea.
Există și unele interpretări originale, cum este cea a lui William Mc Donald, un comentator al Noului Testament. El consideră că muștarul devenit un copac ar simboliza creșterea nesănătoasă a Bisericii creștine. Muștarul este, în mod normal, o plantă de mici dimensiuni, o tufă, spune William Mc Donald. Faptul că el devine un copac ne arată că după libertatea pe care Constantin cel Mare a dat-o creștinismului, acesta s-a dezvoltat anormal de mult, în el cuibărindu-se tot felul de „păsări”. Acestea, în opinia comentatorului, ar simboliza uneltele și învățăturile satanice ce au pătruns în creștinism în timpul Evului Mediu.
Însă, în pilda pe care o avem în atenție, nu împărăția întunericului este vizată, ci Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este simbolizată prin sămânța de muștar care trebuia să germineze, să crească, să se dezvolte până la statura unui copac în care păsările cerului – simbol al tuturor popoarelor lumii – își vor găsi adăpostul și mântuirea.
O pildă a contrastelor
Unul dintre lucrurile cele mai contestate de sceptici este afirmația pe care Însuși Mântuitorul o face cu privire la sămânța de muștar: „Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele” (Matei 13,32). Această precizare apare doar în variantele pildei din Evanghelia lui Matei și Marcu, nu și în cea a lui Luca. Noi înșine știm și am văzut, chiar dacă nu suntem specialiști, semințe mult mai mici decât cele de muștar (de ex. macul, amarantul, etc.).
Un alt amănunt al pildei, care este contestat de sceptici, este afirmația că această plantă (muștarul) crește până ce ajunge un copac, fiind bine știut că muștarul european este o plantă mică, de dimensiunile unei tufe de 30‑60 cm înălțime. Concluzia acestor contestatari ai Bibliei este firească: „Iată că Biblia a fost scrisă de oameni incompetenți, în ea găsindu-se numeroase erori. Prin urmare, Biblia nu este credibilă. Ea nu reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, ci cuvântul oamenilor.”
Problema însă nu se pune în felul acesta. Pilda grăuntelui de muștar nu este un tratat de legumicultură în care toate datele trebuie să fie exacte, respectându-se rigoarea științifică. Pentru a înțelege de ce Domnul Christos a făcut aceste afirmații, trebuie să înțelegem mentalitatea timpului și vorbirea oamenilor de atunci.
Chiar și noi, în veacul acesta supertehnologizat, folosim în vorbirea curentă expresii ca: „iute ca săgeata”, deși știm că există viteze mult mai mari decât cea a unei săgeți, sau „tare ca piatra”, deși știm că există materiale mult mai dure decât aceasta.
Pe vremea Domnului Christos, muștarul era un simbol al micimii, fapt ce rezultă și dintr-o altă discuție purtată între El și ucenicii Săi: „Adevărat vă spun că, dacă ați avea credința cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici, acolo” și s-ar muta” (Matei 17,20).
Așadar, sămânța de muștar era asociată pe vremea aceea cu simbolul celei mai mici cantități. În mintea și uzanța iudeilor, muștarul era simbolul celui mai mare contrast: între micimea seminței și mărimea plantei mature.
Dacă muștarul european este o plantă relativ mică la maturitate, înaltă de 30‑60 cm, muștarul cultivat în Orient („Brassica nigra”) într-o grădină sau țarină bine îngrijită, poate ajunge la înălțimea de 3‑3,5 m, tulpina având grosimea de două degete. Un adevărat copăcel…
Unele pasaje din Talmud afirmau că sămânța de muștar era cel mai mic lucru vizibil cu ochiul liber. Deși planta de muștar are multe întrebuințări, totuși, în Antichitate ea era privită ca o buruiană. În lucrarea sa „Istoria naturală”, Pliniu cel Bătrân afirmă că, odată ce a fost semănată sămânța de muștar, este foarte greu să fie eliberat câmpul de ea, deoarece atunci când ajunge în pământ, aceasta germinează foarte repede (3‑7 zile), înmulțindu-se. Și acest amănunt este interesant în deslușirea înțelesurilor acestei pilde.
Atunci când ne apropiem de înțelegerea mesajului Pildei grăuntelui de muștar, trebuie să mai ținem seama de încă un element: Domnul Christos ia un exemplu din lumea zarzavaturilor, nu din lumea tuturor plantelor care există în lume. Acest fapt reiese din enunțul pildei, când se face afirmația că, după ce a crescut, muștarul „este mai mare decât zarzavaturile” (Matei 13,32).
Așadar, contrastul dintre cea mai mică sămânța și cea mai mare dintre legume, el însuși este un mesaj al pildei, trimițându-ne cu gândul la contrastul dintre începuturile mici, modeste și nepromițătoare ale creștinismului, pe de o parte, și finalul lui măreț, glorios și plin de realizări, pe de altă parte.
Un început timid și un final glorios
Cum a început Împărăția lui Dumnezeu pe pământ? Care este stadiul ei actual și care va fi finalul acestei Împărații? Acesta este unul dintre mesajele cheie ale Pildei grăuntelui de muștar.
Dacă vom încerca să înțelegem pilda din perspectiva vremurilor actuale, am pierde mult din mesajul ei. Dacă ținem cont că numărul creștinilor în lume trece mult peste două miliarde și există numeroase țări în care populația este majoritar creștină, mesajul pildei nu ni se pare atât de surprinzător.
Să ne gândim însă ce impact a avut această pildă într-o vreme în care creștinismul era în fașă, fără nicio perspectivț reală în ochii contemporanilor lui Iisus și întâlnind o opoziție cruntă atât din partea evreilor, cât și din partea păgânilor. Din acest punct de vedere, Pilda grăuntelui de muștar întrece cadrul unor învățături morale, ea fiind o adevărată pildă profetică, în care Fiul lui Dumnezeu ne prezintă viitorul Bisericii care abia se năștea. De fapt, cum a început totul? Care era corespondentul în realitate al micului bob de muștar, al acelui un milimetru de viață?
Iisus, Fiul lui Dumnezeu, S-a născut într-o iesle de vite, într-o familie săracă al unui popor subjugat puterii romane. Într-o lume aflată sub stăpânirea Diavolului, toate forțele răului s-au unit împotriva Lui, căutând să-L nimicească încă de la naștere.
Venind ca un Miel de jertfă, Iisus a fost urmărit, spionat, atacat și discreditat pe tot parcursul vieții, dar mai ales în timpul lucrării Sale publice. Ucenicii erau și ei oameni simpli, fără studii și în marea lor majoritate pescari.
Privind la umilul nazarinean înconjurat de câțiva ucenici needucați și săraci, nimeni nu le dădea nicio șansă de reușită. Iar când Iisus atârna pe cruce și ucenicii descurajați s-au împrăștiat care încotro, se părea că totul s-a prăbușit în neant. Creștinismul părea că a dispărut înainte chiar de a se naște.
Dar „sămânța de muștar” nu moare. Principiul vieții pus de Creator în ea lucrează, făcând ca sămânța să germineze, să încolțească și să crească. Nimic nu poate opri planta în dezvoltarea ei: nici seceta, nici animalele care vor să o calce în picioare, nici copiii care se joacă rupându-i ramurile, nici furtunile care încearcă să o dezrădăcineze.
Din cei câțiva ucenici speriați și debusolați în fața crucii pe care atârna răstignit Domnul lor, în Ziua Cincizecimii Biserica a crescut cu câteva mii de suflete. Și de atunci, Împărăția lui Dumnezeu tot crește, în ciuda secetei spirituale din lume, a persecuțiilor pornite de diferite „fiare” care s-au asociat cu forțele demonice, și a atacurilor venite dinspre păgânism, ateism, nazism sau comunism.
Astăzi, Împărăția lui Dumnezeu este un copac în care „păsările” cerului – simbol al popoarelor pământului – își găsesc adăpostul, odihna și mântuirea. Iată cum Împărăția lui Dumnezeu începe într-o mare slăbiciune, dar se termină în mare putere și slavă.
Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume ca un Miel de jertfă, dar va reveni pe norii cerului ca un Leu. A venit în singurătate, dar va reveni însoțit de miliarde de îngeri. A venit în umilință, dar va reveni în slavă.
Nu este atât de important cum a început lucrarea Fiului lui Dumnezeu, ci cum se va încheia, căci, spune înțeleptul, „mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui” (Eclesiastul 7,8).
Iisus nu a avut niciodată o armată de partea Sa, și totuși a fost numit Împărat. El nu a ocupat niciodată vreo funcție înaltă în societate, și totuși peste două miliarde de oameni afirmă că Îl urmează. Iisus nu a avut niciodată medicamente, și totuși oamenii apelează la El ca la un Mare Medic. Iisus nu a câștigat nicio bătălie militară, și totuși dragostea Lui a cucerit lumea…
Cât de adevărate sunt cuvintele apostolului Pavel: „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1,27‑29).
Micul meu grăunte de muștar
Pilda grăuntelui de muștar are și o valoare personală, nu doar colectivă. Într-un dialog purtat cu fariseii, aceștia L-au întrebat pe Domnul Iisus: „Când va veni Împărăția lui Dumnezeu?” Răspunsul Domnului a fost cel puțin surprinzător pentru acești oameni, a căror minte era blindată de prejudecata că Împărăția lui Dumnezeu trebuia să vină cu putere și slavă chiar în acea vreme: „Iată că Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17,20.21).
Știți ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ceea ce se întâmplă cu micuțul „bob de muștar” la scară mondială trebuie să se repete în viața fiecăruia dintre noi. Împărăția lui Dumnezeu, despre care Mântuitorul spune că se află înăuntrul nostru, nu trebuie să stea pe loc, ci să crească. Principiul vieții care se găsește în ea ne face să nu ne oprim niciodată din creștere: fie pe plan spiritual și intelectual, fie în slujirea și dragostea noastră față de Dumnezeu și semenii noștri.
Dacă în viața unui urmaș al Domnului Christos nu există creștere, înseamnă că sămânța de muștar a Împărăției lui Dumnezeu fie nu a încolțit niciodată în el, fie a încolțit cândva, dar s-a uscat pe parcurs, nefiind udată de apa Duhului Sfânt și nefiind încălzită de razele Soarelui Neprihănirii. În ambele cazuri, creștinismul acelui om este doar de fațadă, un ambalaj fără conținut.
Oamenii lumești, fără credință, privesc Împărăția lui Dumnezeu prin prisma seminței, nu a copacului de muștar. De ce oare? Pentru că Împărăția nu le oferă oamenilor plăcerile pe care le caută, nici profitul pe care-l doresc și nu le împlinește interesele de moment. Ei privesc doar la sămânță, nu și la copacul care va crește din ea, pentru că nu este la modă să te pocăiești și să trăiești modest; nu e la modă să-ți ții gura, să te rogi și să citești Biblia; nu e la modă să fii cinstit în afaceri și să fii fidel tovarășului de viață… În lumea noastră e la modă altceva: să minți, dar să fii credibil, să furi, dar să fii considerat cinstit, să-ți înșeli partenerul de viață, dar să nu fii prins…
Pilda grăuntelui de muștar ne mai învață ceva deosebit de încurajator: Niciodată să nu disprețuim, fie la noi, fie la alții mai ales, începuturile modeste. Dacă în lucrurile mici pe care le facem se află principiul vieții pus de Dumnezeu, rezultatele pot întrece orice imaginație, căci orice lucru pe care-l facem cu dragoste are valoare veșnică.
Un zâmbet oferit unui om descurajat, un pahar de apă dăruit unui om însetat, o strângere de mână dată unui om însingurat, un umăr pe care-l oferim celui ce plânge, o carte dăruită celui debusolat, toate acestea, și încă multe alte lucruri mici în aparență, pot fi semințe de muștar care pot crește dincolo de imaginația noastră.
Chiar dacă rezultatele vieții noastre de credință și a lucrării pe care o facem nu sunt spectaculoase, chiar dacă Biserica nu crește atât de repede cât am dori, micile lucruri făcute cu dragoste de Dumnezeu și de oameni au valoare veșnică și pot aduce uneori roade inimaginabile, chiar după ce noi nu mai suntem în viață.
„Păsările” nu caută adăpost și nu-și fac cuiburi nici în tufele de cartofi, nici pe aracii de fasole, nici printre „castraveții” lumii acesteia. În schimb, ele își găsesc odihna pe ramurile „muștarului” disprețuit de lume. De aceea, copacul de muștar rămâne simbolul idealului pe care Dumnezeu îl are cu privire la Biserica Sa, în general, dar și cu privire la fiecare credincios al Său, în particular.
sursa: https://www.loribalogh.ro/