"Pilda celor doi robi" - Parabola

Categoria: Parabolele lui Isus

Matei 24,44‑51

Cu puțin timp înainte de răstignire, Mântuitorul a ținut ultima Sa predică pe Muntele Măslinilor. Aceasta este redată de evanghelistul Matei în capitolele 24 și 25, fiind o adevărată „apocalipsă” în miniatură.

În prima parte, Domnul Iisus Se concentrează asupra semnelor sfârșitului. Apoi, Mântuitorul ne dă câteva informații deosebit de utile în legătură cu revenirea Sa, pentru ca, în final, să rostească ultimele Sale patru pilde: Pilda celor doi robi, Pilda celor zece fecioare, Pilda talanților și Pilda judecății viitoare. Toate aceste patru pilde sunt deosebit de importante, ele vorbindu-ne despre Biserica lui Christos cu problemele ei specifice din ultima etapă a istoriei pământului.

Două dintre parabole, respectiv Pilda celor zece fecioare și Pilda talanților, încep cu o formulă deosebită in comparație cu celelalte, arătând că ele au, dincolo de anumite învățături valabile pentru biserica din orice epocă, un profund caracter profetic: „Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna…”

Folosirea de către Domnul a adverbuluii „atunci”, precum și a verbului „se va asemăna” la viitor , arată că aceste parabole au fost rostite cu precădere pentru Biserica din imediata apropiere a revenirii Sale. Prima dintre aceste ultime patru parabole ale Mântuitorului este Pilda celor doi robi (vezi Matei 24,44‑51).

Câteva observații punctuale

1. Pilda vine să clarifice imperativul rostit de Mântuitorul în versetul 44: „De aceea și voi fiți gata!” Dacă Domnul S-ar fi oprit aici, nici ucenicii, nici noi nu am fi înțeles prea multe din acest îndemn. „Bine, Doamne, dar ce înseamnă a fi gata?”

Și atunci, ca să nu rămână nicio nedumerire, Mântuitorul a rostit Pilda celor doi robi, din cuprinsul căreia înțelegem ceva foarte clar: a fi gata înseamnă a fi un serv credincios și înțelept. Aceeași idee este repetată de Domnul și în Pilda celor zece fecioare și în cea a talanților. Vom vedea puțin mai târziu ce înseamnă a fi credincios și înțelept în ultimele ore ale istoriei.

1. Cei doi robi nu fac parte din tabere adverse, antagonice. Ei au același stăpân. Dacă cei doi slujesc, fiecare cum înțelege el, aceluiași stăpân, înseamnă că ei aparțin aceleiași grupări, aceleiași biserici. Nu e vorba aici de robi buni aparținând Bisericii și de robi răi din afara Bisericii, ci e vorba de robi buni și răi din aceeași Biserica a lui Christos.
2. Cei doi robi cred în revenirea stăpânului. Deosebirea dintre ei este aceea că robul cel bun crede că stăpânul va reveni curând, în timp ce robul cel rău își imaginează că stăpânul va mai zăbovi și nu va reveni curând. „Stăpânul meu zăbovește să vină” – aceasta este concepția robului cel rău.

Vom încerca să creionăm un portret al robului „credincios și înțelept”, înțelegând prin antiteză, ce îi lipsea celuilalt rob, astfel încât să primească din partea stăpânului său o sentință atât de severă.

Robul cel bun a fost pus de stăpân „peste ceata slugilor sale”. Lui i s-au încredințat niște responsabilități care îl onorau: „să dea hrană la vremea potrivită” (vers.45). Fiind vorba de o pildă, avem de-a face cu niște simboluri de ușor de decodificat:

a) Robul îi reprezintă pe toți aceia care au intrat în slujba lui Dumnezeu, indiferent dacă slujirea pe care o aduc semenilor lor este una acceptată de Dumnezeu sau dacă nu e acceptată.

b) Hrana pe care robii trebuie să o dea la vreme potrivită celor din casa stăpânului este Cuvântul lui Dumnezeu. „Căci este scris: Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).

– Ce fel de hrană trebuie să dea robii celor din casa stăpânului? Cineva poate să mănânce zi de zi doar verdețuri și să creadă că s-a hrănit bine. Altcineva poate să bea doar lapte și să creadă că s-a hrănit la fel de bine. Altcineva poate mânca doar carne, având același simțământ. Nutriționiștii spun însă că un om, pentru a fi sănătos și în putere, are nevoie de o hrana variată, consistentă, care să conțină toate principiile nutritive de bază.

Aplicând aceste lucruri la pilda Domnului Iisus, înțelegem că robul credincios nu le oferă celor peste care era pus administrator același meniu monoton, sărăcăcios și plictisitor. El are de-a face cu oameni maturi, care au nevoie mai mult decât numai de lapte; ei au nevoie de o hrană „tare”, consistentă. „Dar hrana tare este pentru oameni mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău” (Evrei 5,14).

Așadar robul credincios și înțelept din Biserica lui Christos va da mereu o hrană consistentă, bogată și variată din Cuvântul lui Dumnezeu. El nu va da celor din Biserică doar lapte – adevăruri simple, ușor de digerat, care, dacă sunt repetate mereu în aceeași formă, se vor banaliza și își vor pierde puterea. Robul cel bun va aduce mereu ceva nou, proaspăt, dar în același timp, consistent și plăcut, astfel încât hrana dată de el să sature.

De astfel de robi are nevoie Mântuitorul în Biserica Sa, pentru că trăim într-o societate în care limita dintre bine și rău se șterge tot mai evident, iar oamenii sunt tot mai confuzi și mai lipsiți de discernământ.

– Când trebuie să dea robul hrana celor din casa stăpânului? Biblia spune: „la vremea hotărâtă.” Hotărâtă de către cine? Evident, hotărâtă de către stăpân. Nu robii stabilesc când să se dea hrana, ci stăpânul. Acest lucru este atât de important, deși e atât de greu de acceptat de către „robii” din Biserică.

Propriile noastre experiențe cu Dumnezeu, precum și istoria biblică ne arată că întotdeauna este un adevăr prezent, un adevăr de care un om, o familie, o biserică sau un popor au cea mai mare nevoie în acel moment.

Mi s-a întâmplat să fac o vizită și să mă pregătesc cu un anumit subiect pe care aș fi dorit să-l abordez în familia respectivă. Dar planul nu a mers. La fața locului mi-am dat seama că familia respectivă avea nevoi la care nu mă gândisem și că ea avea nevoie de o altă hrana decât aceea pe care o pregătisem eu.

Mi s-a întâmplat ca, fiind sub impresia unui studiu personal, să-mi propun să-l prezint Bisericii cu prima ocazie. Însă „Stăpânul” a trebuit să-mi spună: „Nu. Tu trebuie să vorbești despre altceva. Eu cunosc mai bine nevoile Bisericii și Eu hotărăsc hrana la vreme potrivită.”

Adevărul prezent este hrana pe care Stăpânul dorește ca servii Săi credincioși și înțelepți să o împartă la vreme potrivită în „casa Sa”.

Noe, înainte de Potop, putea predica lumii antediluviene despre o mulțime de lucruri: despre rugăciune, despre lucrarea de Creație, despre legea sanitară și alimentele premise sau interzise la consum, despre Sabatul biblic etc. Însă un singur adevăr era mai presus de toate ca importanță și urgență: „Intră în corabie și salvează-ți viața!” – acesta era adevărul prezent pentru acea generație de oameni. Aceasta era hrana potrivită pe care Dumnezeu o aștepta ca servul sau să o dea lumii. Toate celelalte adevăruri erau bune și necesare, dar fără acest mesaj special pentru acel timp, salvarea nu ar fi fost posibilă.

Ioan Botezătorul, antemergătorul lui Mesia, putea predica o mulțime de adevăruri. El însă a înțeles că hrana potrivită pentru timpul acela era un mare adevăr prezent: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1,29).

– Care este hrana potrivită (adevărul prezent) pentru vremea noastră?

Dintre cele 28 de puncte fundamentale de credință ale Bisericii Adventiste, care este hrana pe care noi, dacă dorim să fim servi credincioși și înțelepți, ar trebui să o dăm lumii?

Adevărul despre adevărata zi de odihnă? Desigur, el este foarte important. Sabatul biblic conține sigiliul lui Dumnezeu și va constitui testul final în lupta dintre bine și rău. Dar și alte grupări religioase țin Sabatul zilei a șaptea (penticostali de ziua a șaptea, baptiști de ziua a șaptea, alte grupări neoprotestante din SUA).

Adevărul despre Reforma sanitară? Este foarte importantă. Ea reprezintă „brațul drept al soliei îngerului al treilea” din Apocalipsa cap.14. Dar și alții predică despre legile sănătății, poate mai plini de zel decât noi. Mișcarea New Age predică despre necesitatea unei alimentații vegetariene, naturiste, ținând cursuri de Ayurveda. Dacă un creștin mai face compromisuri la capitolul alimentație carnată, un yoghin sau un călugăr budist respectă strict principiile unei alimentații sănătoase.

Adevărul despre revenirea lui Christos? Este un adevăr de căpătâi pentru Biserică. Și totuși, alții ne-au luat-o înainte în privința predicării lui. Atunci care este acel adevăr, acea hrană pe care „Stăpânul” dorește ca noi să o dăm celor pe care am fost chemați să-i slujim?

Există un adevăr prezent, unul mai important decât toate celelalte, în timpurile pe care le străbatem, și acest adevăr este cel legat de Sanctuar și Judecata preadventă, așa cum rezultă ele din solia celor trei îngeri din Apocalipsa cap.14. Această hrană tare este cea pe care nicio altă biserica creștină nu o are și, prin urmare, nu o poate oferi lumii.

„Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor…” (Apocalipsa 14,7).

Ce solie mai urgentă și mai importantă decât aceasta trebuie dată unei lumi confuze? Sunt eu un „rob credincios și înțelept” atunci când ofer hrana pe care o așteaptă Stăpânul de la mine?

„Aceia care așteaptă revenirea Domnului nu lenevesc… Ei își curăță sufletele prin ascultarea de adevăr. Și cu vegherea atentă ei combină o activitate plină de zel. Pentru că ei știu că Domnul e la ușă, zelul lor este înviorat și colaborează cu ființele cerești în lucrarea pentru salvarea sufletelor. Aceștia sunt slujitorii credincioși și înțelepți, care dau celor din Casa Domnului partea lor de hrană la vremea cuvenită. Ei vestesc adevărul care este de folos în vremea acesta” (E. G. White, „Hristos Lumina Lumii”, pag. 635).

Înțeleptul Solomon scrie ceva foarte important cu privire la ceea ce înseamnă înțelepciunea: „Inima înțeleptului cunoaște și vremea și judecata” (Eclesiastul 8,5). Toți oamenii lui Dumnezeu, indiferent în ce epocă au trăit, au dovedit că sunt robi credincioși și înțelepți prin faptul că au cunoscut ceva legat de vreme (nu timpul exact, ci vremea!) și judecata.

Noe a cunoscut că judecata lui Dumnezeu stătea să cadă peste lumea din vremea lui, și el a predicat despre această judecată. Moise a cunoscut că judecățile lui Dumnezeu urmau să cadă peste Egipt, și el i-a vorbit lui faraon despre acest lucru. Daniel a știut că judecata lui Dumnezeu urma să cadă asupra lui Nebucadnețar, asupra lui Belșațar și asupra întregului imperiu, și el a vorbit despre aceasta. La fel au făcut Ilie, Ioan Botezătorul, Pavel ș.a.

Ce ar trebui să știe un „rob credincios și înțelept” din zilele noastre? Ce ar trebui să spună lumii? Ce știm noi și încă nu știu alți creștini cu privire la adevărul biblic? Dacă este un adevăr prezent care trebuie urgent să fie predicat lumii noastre, atunci acest adevăr este întreita solie îngerească pe care o găsim în Apocalipsa 14,6- 12. Solia celor trei îngeri este ultima solie pe care Dumnezeu o trimite lumii, înainte de a pune capăt istoriei păcatului. Poate de aceea această solie este una dintre cele mai solemne avertizări pe care un Dumnezeu al iubirii, care dorește să salveze tot ce se mai poate salva din omenirea pierdută, o dă lumii în ultimele ei clipe de har.

Solia aceasta vorbește despre nevoia lumii de a se întoarce la Dumnezeu, într-o închinare potrivită cu adevărul. Ea vorbește despre Dumnezeul Creator, într-o epocă în care evoluționismul și materialismul sunt la modă în lume. Solia celor trei îngeri ne avertizează că Babilonul spiritual al lumii religioase se prăbușește pentru totdeauna și ne dă cel mai solemn avertisment rostit vreodată, îndemnându-ne să nu primim semnul fiarei – opusul semnului lui Dumnezeu, care este Sabatul biblic.

Dacă vrem să fim servi credincioși și înțelepți în această epocă plină de scepticism și materialism, atunci aceasta este „hrana” pe care Stăpânul nostru așteaptă să o dăm celor aflați în grija noastră. În caz contrar, vom face parte inevitabil din categoria robilor răi, a celor despre care Mântuitorul a spus că vor avea soarta fățarnicilor: „Iar pe robul acela netrebnic aruncați-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 35,30).

Nu-mi doresc nici mie, nici vreunuia dintre cei ce vor citi aceste rânduri, să avem parte de o asemenea sentință din partea Domnului Iisus. Dimpotrivă, fie ca în urma unei slujiri credincioase și înțelepte, urechile noastre să poată auzi, în ziua aceea: „Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria Stăpânului tău!” (Matei 25,23).

sursa: https://www.loribalogh.ro/