Categorie: Personaje biblice
Judecători 13 - 16
Judecători 13:1 ne spune, pentru a şaptea oară: „Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce era rău înaintea Domnului.“ Şi Domnul a fost nevoit să-i dea în mâinile filistenilor.
După cum am văzut la începutul cărţii Judecătorilor, filistenii nu se aflau în ţara Canaanului, la sosirea copiilor lui Israel conduşi de Iosua. Ei aparţineau acelor populaţii care au fost numite „popoarele mării“ ce au invadat teritoriul aflat la sud-est de Mediterană, la începutul secolului XII î.Chr. Cetăţile Gaza, Ascalon, Ecron (Judecători 1:18 ) cucerite de luda la început au fost apoi smulse de filistenii care s-au instalat pe coasta maritimă şi au căutat să-şi întindă dominaţia din ce în ce mai adânc în teritoriul respectiv, scop pe care şi l-au putut atinge pe seama israeliţilor slăbiţi din cauză că L-au părăsit pe Domnul, a amestecului lor cu popoarele canaanite şi a lipsei de unitate naţională.
Samson a obţinut asupra filistenilor doar nişte victorii cu caracter local, temporar şi fără rezultate durabile. În timpul lui Samuel, după ce poporul s-a pocăit faţă de Domnul la Miţpa, strălucita victorie de la Eben-Ezer (1. Samuel 7 ) a adus israeliţilor o eliberare temporară, dar Saul se va confrunta, pe tot parcursul domniei sale, cu ostilitatea filistenilor, care vor sfârşi prin a-l ucide pe el şi pe fiii lui pe muntele Ghilboa. Abia David va reuşi să-i îngenuncheze pentru totdeauna.
În cazul lui Samson, poporul este prea împietrit ca să mai strige la Domnul după ajutor şi scăpare. Ba încă şi mai mult, bărbaţii lui Iuda ajung chiar să-l dea ei înşişi pe mâinile filistenilor pe judecătorul ce ar fi trebuit să-i elibereze (Judecători 15:13 ).
Scopul pedepsei aplicate de Dumnezeu asupra poporului Lui nu fusese atins: copiii lui Israel nu mai erau dispuşi să se întoarcă la Domnul şi, prin aceasta, să-L determine a-i scoate din mâna vrăjmaşilor. De altă parte, judecătorul pe care El l-a ridicat, în loc să devină unealta eliberării, şi-a compromis cariera.
1. Privilegiile lui Samson
a) Părinţii săi (Iudecători 12:2-23)
Îngerul Domnului Se arată mamei lui Samson, care era stearpă, pentru a-i vesti apropiata naştere a unui fiu. Băiatul trebuia să fie, chiar de la naştere, închinat Domnului, adică nazireu.
Este interesant să observăm că mama însăşi trebuia să se supună anumitor reguli înainte de naşterea copilului (versetul 4). Lucrurile de care urma să se ferească propriul ei fiu mai târziu erau acum interzise şi mamei. Ce lecţie minunată pentru tinerele mame creştine! Cum să poţi creşte copiii pentru Domnul, fără legături cu lumea, dacă nu ai trăit tu însăţi, ca mamă, despărţită de aceasta? Iar lucrul acesta trebuie să se producă, nu doar atunci când copiii vor fi mari, ci chiar înainte de naşterea lor!
Aflând de la soţia sa despre vizita Îngerului, Manoah Îl roagă pe Domnul să mai vină odată „omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte“ (Judecători 13:8 ). Ce minunat când soţii credincioşi, ştiind că în curând naşterea unui copil va umple căminul lor de bucurie, fac din aceasta un subiect de rugăciune pentru a fi conduşi de Domnul şi pregătiţi de El pentru sarcina pe care vor trebui s-o ducă la îndeplinire! Nu trebuie să aşteptăm ca problemele şi dificultăţile să survină în procesul educaţional ele vor apărea negreşit - ci să le devansăm, lăsându-ne învăţaţi de Domnul pentru a cunoaşte principiile Cuvântului Lui şi a le aplica în cazul nostru, pentru ca acel copil pe care l-am dorit să poată fi crescut pentru Domnul.
Asemenea lui Ghedeon, şi Manoah doreşte să aducă un dar Îngerului Domnului. Mai înţelept decât predecesorul lui, acesta nu aduce carne fiartă şi supă, ci direct o ardere-de-tot şi un dar de mâncare oferite Domnului pe stâncă. Şi atunci se petrece un lucru măreţ: în timp ce flacăra se ridică deasupra altarului, Îngerul Domnului Se înalţă la cer în mijlocul flăcării respective. „Manoah şi soţia lui priveau.“ Să ne oprim câteva clipe la acest cuplu ale cărui priviri - în chip simbolic, bineînţeles erau îndreptate spre lucrarea lui Hristos, spre jertfa Lui, spre înălţarea Sa în glorie. Ei au contemplat împreună şi s-au închinat împreună.
Fericit căminul unde tinerii părinţi au căutat de la început împreună pe Domnul şi Faţa Lui prin rugăciune, L-au adorat împreună şi I-au mulţumit, pregătindu-se, printr-o reală despărţire de lume, tot împreună pentru aducerea la îndeplinire a sarcinii ce le stătea înainte!
b) Copilăria şi tinereţea lui Samson (Judecători 13:24-25 )
Nimic extraordinar în toate acestea. Ce recunoscătoare trebuie să fi fost mama, altădată sterilă, care avea acum un fiu: „Copilul a crescut şi Domnul l-a binecuvântat“ (versetul 24). Numai câteva cuvinte, însă acestea prezintă imaginea minunată a unei copilării fericite care curge sub privirile Domnului, copilărie în care se stabileşte o relaţie caldă între inima lui Samson şi aceea a lui Dumnezeu. Apoi Domnul lucrează în el şi prin el: „Duhul Domnului a început să-l mişte“ (versetul 25).
Părinţi evlavioşi, relaţii calde cu Domnul, acţiunea binecuvântată a Duhului lui Dumnezeu iată condiţiile deosebite de natură să asigure o carieră aleasă, fericită tânărului Samson.
2. Carnea şi Duhul
Deşi oarecum descurajatoare, istoria lui Samson ajuns la maturitate ne este prezentată amănunţit tocmai pentru a ne servi ca avertisment. Vom reţine de aici cele trei experienţe mai de seamă, fără a intra în detaliu asupra altor incidente.
a) Timna
Capitolul 14 se deschide cu aceste cuvinte care vor reveni Ca un refren pe parcursul povestirii: „Samson s-a coborât...“ (versetele 1,5,7,10). Sunt primele trepte ale scării care-l va duce din ce în ce mai jos; poate că treptele sau momentele acelea vor fi fost plăcute, atrăgătoare, etape fericite pentru tânărul Samson, însă ele, din cauza neascultării de avertismentul lui Dumnezeu transmis prin părinţi, îl vor cufunda pe Samson în adâncul durerii.
Era ceva foarte normal ca tânărul Samson să dorească a-şi lua o soţie; de asemenea, nu era nimic rău în faptul ca o tânără să-i fi atras privirile, dar ca aceasta să fie dintre fetele filistenilor constituia o deosebit de periculoasă cursă. Învăţăturile Domnului conţinute în cartea Deuteronomului şi a lui Iosua erau categorice. Profeţii au adus aminte israeliţilor despre ele de pe vremea Judecătorilor, insistând că nici o legătură nu trebuia să se stabilească între Israel şi canaaniţi sau filisteni. Când Samson destăinuie părinţilor simţămintele sale (partea aceasta constituie un exemplu pozitiv pentru tinerii noştri!), ei i-au expus imediat gravitatea situaţiei şi riscul pe care şi-l asuma: „Nu este nici o femeie între fiicele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci sã-ţi iei soţie de la filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?“ (versetul 3). Dar Samson nu asculta de părinţi, deoarece fata „i-a plăcut“.
Tânărul coboară iarăşi la Timna; el vorbeşte femeii, „şi ea i-a plăcut“ (versetul 7). Mai coboară odată, însoţit de părinţi (versetul 8) şi dă un ospăţ care ar fi trebuit să celebreze unirea sa cu tânăra filisteancă.
După cum vedem, mersul lui Samson era orientat în jos. Totuşi, oricât de straniu ar părea aceasta, legătura sa tainică cu Dumnezeu nu se rupsese. El era conştient de misiunea ce-i fusese încredinţată, urmând „a începe să elibereze pe Israel din mâna filistenilor“ (Judecători 13:5 ; 14:4 ). Dumnezeu putea folosi orice mijloc pentru a-Şi aduce planul la îndeplinire fără ca, din cauza aceasta, să fie de acord şi cu unirea lui Samson cu o femeie străină. Duhul Domnului a venit peste el în momentul când puiul de leu i-a ieşit în cale. Samson îl sfâşie ca şi cum ar fi avut de a face cu un ied, fără însă a-şi da seama că leul care răcneşte (1. Petru 5:8 ), căutând să devoreze sufletele noastre, dădea târcoale imprejurul lui.
Dar ce satisfacţie va avea Samson la ospăţul de la Timna? Tânăra femeie va plânge lângă el, repetând: „Tu n-ai decât ură pentru mine şi nu mă iubeşti“ (versetul 16). Mai departe citim: „Ea îl necăjea“ Nu tot aşa se întâmplă şi azi când un copil al lui Dumnezeu vrea să se alieze cu o persoană din lume? Mentalităţile celor doi sunt atât de diferite! În definitiv, ce ar putea să aibă în comun partenerii respectivi? Tânăra va dori mereu ceea ce mirele ei nu-i poate acorda, de unde nu vor rezulta decât nemulţumiri, lacrimi, acuzaţii. În loc de bucurie şi înţelegere, pe care le cunoşteau Manoah şi soţia sa, Samson cunoaşte singurătatea, nelinistea, tulburarea.
Care a fost rezultatul? Tânăra respectivă a fost dată unuia dintre însoţitorii lui Samson. Şi Duhul Domnului a venit peste el. Şi Samson a ucis un număr de 30 de filisteni, dar lucrul acesta nu va conduce la salvarea lui Israel. După ce s-a inapoiat în casa tatălui său, el ar fi putut lăsa totul baltă. Însă iată-l dornic de a se duce iarăşi la Timna (Judecători 15:1 ), rezultatul acestei acţiuni fiind: supărare, mânie, incendierea holdelor duşmanilor lui şi tragedia finală când filistenii ard în foc pe tânăra femeie şi pe tatăl ei!
Acum Samson nu se mai suie la tatăl său, ci „coboară“ din nou şi locuieşte intr-o peşteră a stâncii Etam (Judecători 15:8 ). Poate că singurătatea acelei caverne a fost salvatoare pentru inima lui Samson şi l-a ajutat să restabilească, într-o oarecare măsură, contactul cu Dumnezeu. La capătul acestei şederi, el obţine o mare victorie asupra filistenilor (Judecători 15:15-16 ); în această împrejurare, Samson adresează lui Dumnezeu singura sa rugăciune relatată în Sfânta Scriptură (exceptând aceea pe care a rostit-o în clipa morţii). Fiindu-i foarte sete, el strigă către Domnul. Minunata experienţă de la En-Hacore, izvorul celui ce strigă! Într-o anumită măsură, el va realiza după aceea vocaţia sa de judecător, numai că misiunea lui se desfăşoară „pe timpul filistenilor“ (versetul 20), adică sub domnia lor. Samson nu este, ca înaintaşii lui, un judecător-salvator.
b) Gaza (Judecători 16:1-3 )
Urmează o nouă cădere pe panta care duce la vale. Samson se duce la Gaza, unde vede o prostituată şi intră la ea. Poate că a fost o relaţie trecătoare, întâmplătoare, dar este vorba de o faptă îndreptată împotriva gândului şi voii lui Dumnezeu. Care au fost rezultatele? Pericol, tulburare şi nelinişte pentru Samson, iar pentru popor, chiar dacă puterea lui l-a ajutat să scape din mâinile vrăjmaşului, nu a rezultat nici uşurarea jugului asupritor, nici eliberare. Sub constrângerea lui Dumnezeu, el va reveni la Gaza, dar, vai, în ce postură neplăcută!
c) Dalila (Judecători 16:4-21 )
„După aceea, a iubit o femeie în valea Sorec“ (Judecători 16:4 ). „El a iubit“, acesta este începutul sfârşitului.
Dima, tovarăş de lucru al lui Pavel, salută pe credincioşi (Filimon 1 :24). Apoi, în Epistola către Coloseni, apostolul menţionează numele lui fără a mai da vreun indiciu despre persoana sa (Coloseni 4:14 ) şi, în cele din urmă, în 2. Timotei 4:10 , este nevoit să scrie cu multă durere: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit.“ Dima iubise pe fraţi şi participase, alături de Pavel, în lucrarea Domnului. Mai târziu însă s-a răcit şi apoi, lumea pătrunzând în inima sa, l-a abandonat pe apostol.
Strălucita domnie a lui Solomon a fost compromisă la sfârşit, după cum citim în 1. Impăraţi 11:1-4: „Împăratul Solomon a iubit multe femei străine... Solomon s-a alipit de ele, târât de iubire... Când Solomon a îmbătrânit, soţiile i-au plecat inima spre alţi dumnezei.“
„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume“ (1. Ioan 2:15 ) va spune mai târziu bătrânul apostol tinerilor credincioşi. Noi nu suntem chemaţi să ieşim din lume, ci să rămânem mereu în contact cu ea. Dar lucrul acesta nu este totuna cu a o iubi, cu a găsi plăcere şi satisfacţii în aceleaşi lucruri în care se complace lumea, cu a vibra din aceleaşi motive şi de a ne simţi bine în compania lumească.
Atât timp cât se va menţine legătura ascunsă dintre el şi Dumnezeu, atât timp cât vor fi respectate clauzele nazireatului său, Samson îşi va păstra puterea, în ciuda celor întâmplate cu el. Poate că este un paradox, dar o realitate confirmată de atâtea ori. De o parte o viaţă care merge în declin şi se cufundă în păcat; de altă parte mâna lui Dumnezeu care lucrează în inima lui Samson, datorită milei Sale, şi-i acordă puterea necesară pentru a scăpa de vrăjmaşii lui.
Dalila! O fiinţă deloc simpatică pentru care nu contează altceva în afara banilor. Ea este dispusă să-l vândă pe Samson filistenilor, domnitorilor acestora care îi promit câte o mie de sicli de argint (versetul 5). Totul va fi pus în slujba acestei pofte nemăsurate după câştig material. Jocul crud pe care-l angajează ea cu amantul ei îi va asigura Dalilei triumful. Samson nu ia lucrurile în serios. S-ar părea chiar că el se amuză lăsându-se să fie legat cu nişte funii, apoi ca părul să-i fie împletit în urzeala unei ţesături. De fiecare dată, el se desprinde fără nici o dificultate, fără să-şi dea seama că nodul laţului se strânge tot mai mult şi că, peste puţin timp, lucrurile vor lua o turnură dramatică.
Samson nu găseşte, în realitate, nici o satisfacţie din relaţia sa cu Dalila, tot aşa cum i se întâmplase în tinereţe la Timna. „Ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, încât sufletul i s-a umplut de o neliniste de moarte“ (Judecători 16:16 ). Fără nicio exagerare, trebuie să mărturisim că acelaşi lucru se petrece între doi soţi dintre care unul este credincios, iar celălalt nu. Creştinul rezistă timp îndelungat rugăminţilor partenerei sale care insistă spre a obţine satisfacţii lumeşti şi carnale. Uşor ne putem închipui situaţiile penibile exprimate prin acest verset.
În cele din urmă, Samson cedează. El sacrifică legătura ascunsă a sufletului său cu Dumnezeu şi renunţă la nazireat. La fel se întâmplă cu partenerul care, deşi mântuit, în cele din urmă abandonează lupta şi lasă lucrurile lumii să intre din plin în căminul şi în viaţa lui.
Dalila ajunge, în sfârşit, să pună mâna pe banii râvniţi (versetul 18). Urmează o scenă de un dramatism inegalabil, de un realism extrem de dureros: luând pe Samson pe genunchii ei, „ea l-a adormit“ (versetul 19). Este somnul fatal al credinciosului care, chiar dacă nu-şi pierde viaţa pe care a primit-o, poate ajunge, totuşi, într-o situaţie atât de jalnică, umilitoare, de neputinţă totală. Cât de uşor este acum pentru un om să radă cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson care nu-şi mai dă seama de nimic! Odată trezit, el îşi inchipuie că va putea proceda ca mai înainte, fără însă să ştie că Domnul S-a depărtat de el.
Dumnezeu care controlează toate lucrurile îngăduie ca slujitorul lui abătut să guste amărăciunea neascultării, să fie lovit de nenorocire: „Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii; l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în casa închisorii“ (versetul 21).
Samson a trebuit să se reîntoarcă la Gaza unde se dusese altădată, din proprie iniţiativă, la femeia prostituată. După acea tristă experienţă, drumul vieţii sale avea să meargă în jos, sfârşind în această întunecată temniţă, unde vederea i-a fost luată, unde este legat pentru tot restul vieţii şi unde puterea care i-a mai rămas este folosită spre a râşni la moara vrăjmaşilor săi.
d) Restabilirea
Dar, datorită harului lui Dumnezeu, istoria vieţii lui Samson nu se termină aici. Vine o zi când filistenii recurg la numeroase lucruri de natură să-I înveselească. Spre a se distra, ei cer să fie adus Samson şi să joace înaintea lor. În singurătatea temniţei sale, Samson a auzit glasul lui Dumnezeu vorbind sărmanului Său slujitor. „Părul capului lui a început iarăşi să crească după ce fusese ras.“ Dacă nazireatul său nu a putut fi reluat, cel puţin într-o mică măsură sufletul lui regăseşte intimitatea cu Dumnezeu.
Ce lucru ridicol să-l vezi pe Samson cu ochii scoşi, înconjurat de vreo trei mii de bărbaţi şi femei dintre filisteni, şi dansând în acest templu plin de idoli! Iată însă că tocmai în acest gros întuneric al căderii şi deznădejdii, Samson regăseşte lumina Feţei Dumnezeului lui. Sub guvernarea divină, consecinţele păcatului său nu pot fi înlăturate. Samson nu-şi va mai recăpăta nici vederea, nici libertatea, însă Domnul va răspunde stăruitoarei sale rugăciuni, dându-i cea mai mare biruinţă a vieţii lui. El acceptă pedeapsa care i se cuvine: „Să mor împreună cu filistenii“ (versetul 30). Regăsindu-şi pentru o clipă vigoarea de altădată, el se sprijină cu toată puterea pe stâlpii casei şi aceasta se prăbuşeşte peste domnitori şi peste tot poporul aflat acolo. Desigur că şi această victorie era glorioasă, însă nici ea nu avea urmări îndepărtate, deoarece nu a condus la salvarea lui Israel. La scurt timp după aceea, se relatează în 1. Samuel 4 , a avut loc răpirea chivotului legământului şi înfrângerea poporului lui Dumnezeu.
Conduzie
O viaţă care începuse sub cele mai favorabile auspicii, o mărturie care ar fi putut deveni utilă şi binecuvântată sunt anulate ca urmare a poftelor cărnii. Credinţa a fost veritabilă. Sufletul a stabilit o relaţie clară cu Dumnezeul lui. Au intervenit manifestări ale vieţii divine, dar a lipsit „roada care rămâne“ (Ioan 15:16 ). „Poftele firii păcătoase (cărnii) se războiesc cu sufletul“ (1. Petru 2:11 ): aceasta este concluzia solemnă a vieţii lui Samson: pofta cărnii! Să nu spunem: „Aşa ceva nu mi se va întâmpla mie niciodată!“ Tinere şi tânără, căsătorit sau nu, să ştiţi bine că, dacă Dumnezeu nu ne păzeşte, putem ajunge şi noi în aceeaşi situaţie nenorocită ca Samson. Să recitim din când în când Proverbele 7; să ne gândim la Samson; să ne aducem aminte de îndemnurile şi învăţăturile Sfintei Scripturi. De asemenea să credem că Dumnezeu are putere să ne păzească: „Ori de câte ori am zis: „Mi se clatină piciorul!“ bunătatea Ta, Doamne, m-a sprijinit“ (Psalmul 94:18 ). Când Petru a început să se scufunde în marea Galileii, „îndată Isus a întins mâna şi l-a apucat.“ Însă şi noi trebuie să ne facem partea noastră: să veghem neîncetat! Să începem prin a veghea. Niciodată Samson nu s-a gândit în timpul petrecut la început la Timna, că va trebui să sfârşească în închisoarea de la Gaza. Atunci totul era atât de atrăgător! Totuşi, ochii care o sorbeau pe tânăra fată filistină aveau să se stingă într-o zi, iar forţa care a condus la sfâşierea puiului de leu avea să dispară.
„Lumea şi pofta ei trece“ (1. Ioan 2:17 ). Tânăra fată din Timna a sfârşit prin a fi arsă în foc. Prostituata din Gaza a rămas mai departe o femeie păcătoasă. Dalila s-a ales cu banii pe care-i dorise atâta. Dar care a fost viitorul veşnic al tuturor acestor persoane?
„Dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.“ Samson a fost înlocuit cu Samuel. Crescuţi în circumstanţe asemănătoare, ce diferenţă, totuşi, între cei doi! Unul şi-a risipit viaţa; celălalt, în ciuda unor greşeli minore, a corespuns gândului lui Dumnezeu şi a adus „roada care rămâne“. David a înlocuit pe Saul. Orgoliul şi complexele de inferioritate au ruinat viaţa primului împărat al lui Israel. David a păcătuit, şi încă într-un mod foarte grav; totuşi, citim că „el a făcut voia lui Dumnezeu.“ S-a putut spune despre el, mai mult decât despre oricare dintre sfinţii Vechiului Testament, că „a slujit celor din timpul lui, după planul lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 13:36 ). El a fost instrumentul folosit de Dumnezeu pentru scrierea unor părţi însemnate din Cuvântul Lui, care au constituit o binecuvântare pentru milioane de suflete de-a lungul veacurilor. David a vorbit despre Hristos, atât despre suferinţele, cât şi despre gloria Lui.
„Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el“ (1. Ioan 2:15 ). Fiind conştienţi că Tatăl ne iubeşte, iubind şi noi, la rândul nostru, pe Tatăl şi pe Fiul, nu vom mai simţi plăcere pentru lume şi lucrurile ei. Dar acceptând ca lumea să intre în sufletul nostru şi în viaţa noastră, lăsând lucrurile lumii să intre în preocupările şi scopurile noastre, începând să iubim şi noi ce iubeşte lumea, să ne bucurăm şi noi de ce se bucură lumea, vom pierde privilegiul fără seamăn de a ne şti iubiţi de Tatăl. „Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră“ (1. Ioan 5:4 )! O credinţă ca a lui Ghedeon care se formează şi creşte prin experienţe şi legătura personală cu Dumnezeu; o credinţă biruitoare care câştigă teren şi face progrese tot mai mari prin cunoaşterea Domnului Isus Hristos (2. Petru 3:18 ).
sursa: https://comori.org/