2. Cherit: pârâul care a secat. Hamilton Smith

Categorie: Personaje biblice
 

Profetul fusese singur cu Dumnezeu în locul ascuns al rugăciunii. Apoi, pentru un scurt moment, dă o bună mărturie în faţa împăratului apostat. Cu toate acestea, o slujbă şi mai mare îl aşteaptă pe Ilie; va veni ziua când nu va depune mărturie pentru Dumnezeu doar în faţa împăratului, ci va face de ruşine adunarea oştirilor lui Baal şi va întoarce pe poporul Israel către Dumnezeul cel viu. Dar încă nu a sosit timpul pentru Carmel. Profetul nu este gata să vorbească, naţiunea nu este gata să asculte. Israel trebuie să sufere anii de foamete mai înainte de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu; Ilie trebuie să fie învăţat în taină înainte de a putea să vorbească pentru Dumnezeu. Profetul trebuie să ia drumul singuratic al Cheritului şi să locuiască în îndepărtata Sarepta înainte de a sta pe Muntele Carmel.

Primul pas care duce către Carmel, în vest, trebuie făcut într-o altă direcţie. “Pleacă de aici şi îndreaptă-te spre răsărit”, este cuvântul Domnului. La timpul potrivit al lui Dumnezeu, El îl va aduce pe slujitorul Său exact în locul în care trebuie să îl folosească, dar îl va aduce acolo într-o stare potrivită pentru a fi folosit. Pentru a deveni un vas folositor Stăpânului său, el trebuie să locuiască pentru un timp în locuri singuratice şi să călătorească pe drumuri bolovănoase, pentru a învăţa acolo propria sa slăbiciune şi puterea măreaţă a lui Dumnezeu.

Fiecare slujitor al lui Dumnezeu îşi are Cheritul său înainte de a atinge Carmelul său. Iosif, în drumul său către stăpânirea asupra întregii împărăţii, a trebuit să îşi aibă Cheritul său. El a trebuit să treacă pe drumul gropii şi al închisorii înainte de ajunge pe tron. Moise a trebuit să îşi aibă Cheritul său în mijlocul deşertului înainte de a deveni conducătorul poporului lui Dumnezeu prin pustie. Şi nu a fost oare Domnul Însuşi singur în pustie timp de patruzeci de zile, ispitit de Satan şi alături de fiarele sălbatice, înainte de a ieşi în slujba publică înaintea oamenilor? Desigur că nu la fel ca în cazul nostru, pentru a descoperirea slăbiciunilor şi dezbrăcarea de încrederea în forţele proprii, ci mai degrabă pentru a descoperi desăvârşirile Sale infinite şi pentru a ne dezvălui caracterul Său potrivit pentru lucrarea pe care nimeni, decât El, nu o putea împlini. Împrejurările care L-au pus la încercare care au fost folosite pentru a descoperi desăvârşirile lui Hristos, sunt necesare, în cazul nostru, pentru a scoate la iveală imperfecţiunile noastre, pentru ca toate să poată fi judecate înaintea lui Dumnezeu şi să putem astfel deveni vase folositoare Lui.

Aceasta a fost aşadar prima lecţie pe care Ilie a trebuit să o înveţe la pârâul Cherit – lecţia vasului gol. „Pleacă de aici”, zice Domnul, „şi ascunde-te”. Omul care vrea să-L mărturisească pe Dumnezeu trebuie să înveţe să se ţină ascuns. Pentru a fi ferit de a se face pe sine însuşi cineva înaintea oamenilor, el trebuie să înveţe propria nimicnicie înaintea lui Dumnezeu. Ilie trebuie să petreacă trei ani şi jumătate în taina singurătăţii cu Dumnezeu înainte de a petrece o singură zi în lucrare publică înaintea oamenilor.

Dar Dumnezeu are şi alte lecţii cu Ilie. Va veni clipa să-şi manifeste credinţa în Dumnezeul cel viu înaintea lui Israel? Atunci trebuie să înveţe mai întâi să trăiască prin credinţă zi de zi, în ascuns, înaintea lui Dumnezeu. Pârâul şi corbii sunt daţi de Dumnezeu pentru a acoperi nevoile slujitorului Său, dar încrederea lui Ilie trebuie să fie în Dumnezeul cel viu şi nevăzut şi nu în lucrurile văzute – în corbi şi în pârâu. „Am poruncit”, a spus Domnul, iar credinţa se odihneşte în cuvântul Domnului.

În plus, pentru a se bucura de resursele lui Dumnezeu, profetul trebuie să fie în locul stabilit de Dumnezeu. Cuvântul către Ilie este “Am poruncit corbilor să te hrănească acolo”. Nu i-a fost dat lui Ilie să îşi aleagă locul în care să se ascundă, ci el trebuia să se supună alegerii lui Dumnezeu. Doar acolo se putea bucura el de binecuvântările lui Dumnezeu.

Mai mult, ascultarea absolută de cuvântul Domnului este singura cale de binecuvântare. Iar Ilie a ales această cale, deoarece citim “Şi s-a dus şi a făcut după cuvântul Domnului”. A mers acolo unde Domnul i-a spus să meargă, a făcut ceea ce Domnul i-a spus să facă. Când Domnul zice “Du-te şi fă”, aşa cum i-a spus învăţătorului legii din Evanghelii, ascultarea totală şi imediată este singura cale către binecuvântare.

Dar pârâul Cherit are o lecţie cu mult mai grea şi mai profundă – lecţia pârâului care a secat. Domnul îi spusese “vei bea din pârâu”; în ascultare de cuvânt “el bea din pârâu”; dar apoi citim cuvinte care la prima vedere par foarte ciudate – “pârâul a secat”. Pârâul pe care Domnul îl dăduse, din care El îi poruncise profetului să bea, seacă. Ce poate însemna aceasta? A făcut Ilie cumva un pas greşit şi este într-o poziţie greşită? Nicidecum! Dumnezeu a spus “am poruncit corbilor să te hrănească acolo”. A făcut el lucrul greşit? Nici gând; nu i-a spus Dumnezeu “vei bea din pârâu?”. Dincolo de orice întrebare, el se afla în locul potrivit şi făcea lucrul potrivit. Era în locul stabilit de Dumnezeu; asculta de cuvântul Domnului – şi cu toate acestea, pârâul a secat.

Ce experienţă dureroasă, ce providenţă tainică! Să fii în locul stabilit de Dumnezeu, să mergi în ascultare de poruncile Sale clare şi, cu toate acestea, dintr-odată să fi chemat să înfrunţi absenţa totală a resursei pe care Dumnezeu a dat-o pentru nevoia zilnică. Ce încercare pentru credinţă! Nu spusese oare Ilie cu hotărâre în faţa împăratului că el stă înaintea Dumnezeului cel viu? Iată că este pus în faţa unui pârâu secat pentru a-i fi încercată realitatea credinţei sale în Dumnezeul cel viu. Oare va rămâne neclintită credinţa lui atunci când izvoarele pământeşti seacă? Dacă Dumnezeu trăieşte, ce contează că pârâul seacă? Dumnezeu este mai mare decât toate binecuvântările pe care El le dă. Binecuvântările pot dispărea, dar Dumnezeu rămâne. Profetul trebuie să înveţe să se încreadă mai degrabă în Dumnezeu decât în darurile Lui. Faptul că Dăruitorul este mai mare decât darurile Sale, aceasta este lecţia profundă a izvorului care a secat.

Nu s-a repetat oare istoria pârâului secat când, sute de ani mai târziu, boala şi moartea au pătruns în viaţa liniştită a casei din Betania? Două surori ce rămân lipsite de fratele lor se confruntă direct cu izvorul care seacă. Dar necazul lor este schimbat pentru “gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea”. Lucrul care aduce glorie Fiului aduce binecuvântare sfinţilor. Dacă Lazăr fusese luat, Fiul lui Dumnezeu rămăsese, folosind ocazia dată de lipsa izvoarelor pământeşti pentru a dezvălui o fântână de dragoste ce nu seacă niciodată şi o sursă de putere fără limită. Tot aşa, în timpul profetului, izvorul care a secat a devenit prilejul pentru ca Dumnezeu să descopere glorii mai măreţe şi binecuvântări mai bogate pentru Ilie. Nu era decât o întâmplare prin care Dumnezeu îl lua pe profet în călătoria sa de la Cherit – locul pârâului secat – către casa din Sarepta, pentru a-I arăta acolo făina care nu se termină, untdelemnul care nu se sfârşeşte şi Dumnezeul care înviază morţii. Dacă Dumnezeu permite pârâului să sece, aceasta este deoarece El are o parte mai bună şi mai minunată pentru slujitorul Său iubit.

Nici astăzi nu este altfel cu copiii lui Dumnezeu. Tuturor ne place să avem anumite resurse pământeşti la care să apelăm; şi totuşi, cât de des, în căile Tatălui care ştie că avem nevoie de aceste lucruri, trebuie să ne confruntăm cu izvorul care seacă! Sub diferite aspecte, suntem puşi în faţa acestui moment: poate prin doliu, prin boală sau prin eşecul neaşteptat al unei anume surse de aprovizionare, ne vedem în faţa pârâului care a secat. Este bine dacă, în astfel de momente – ridicându-ne deasupra ruinei speranţelor noastre pământeşti şi a eşecului sprijinului omenesc – putem primi totul din mâna Lui, prin credinţa în Dumnezeul cel viu. Vom vedea atunci că necazul este mijlocul folosit de Dumnezeu ca să ne descopere resursele uriaşe ale inimii Sale iubitoare şi să conducă sufletele noastre într-o binecuvântare mai profundă şi mai bogată decât am cunoscut vreodată.

sursa: https://comori.org/