„Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos!”

Categoria: Isus Hristos

„Înțelege ce-ți spun! Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile. Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos, din sămânța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea…”

2 Timotei 2,7‑8

În cartea pastorului Richard Wurmbrand „De la suferință, la biruință” există o explicație interesantă (dată de un creștin evreu!) legată de semnificația verbului ebraic „lesaper” („a spune”): acest verb are o rădăcina comună cu „saper” („safir”), ceea ce face ca semnificația verbului „a spune”, în limba ebraică, să fie „a oferi un giuvaier„, „a oferi un safir”.

Prin urmare, este privilegiul meu ca în această ocazie să vă ofer „un safir” din imensa și inepuizabila comoară a Cuvântului lui Dumnezeu: un cuvânt de îndemn al unui predicator către un alt predicator al Evangheliei: „Pavel, apostol al lui Christos Iisus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții veșnice care este în Christos Iisus, către Timotei, copilul meu prea iubit…” (2 Timotei 1,1‑2).

Dacă numai aceste două versete biblice ne-ar sta la dispoziție în legătură cu relațiile ce existau în Biserica primului secol creștin, ele ar fi suficient de convingătoare. Pavel, deși este considerat cel mai mare teolog creștin al tuturor timpurilor și având autoritatea unui președinte de diviziune, se adresează unui subordonat, un pastor local, tânăr, lipsit de experiență, bolnăvicios și cu o origine nu tocmai „sănătoasă” din punctul de vedere al iudeilor, în termeni cu care nu suntem prea obișnuiți în zilele noastre: „Timotei, copilul meu prea iubit.”

Se pare că relațiile pastorale din Biserica primului secol erau cu totul altele decât în epoca modernă! Scriindu-i lui Timotei, Pavel îi dă acestuia o sumedenie de sfaturi privitoare la slujba la care fusese chemat în comunitatea creștină din Efes:

– să-și păstreze un cuget curat (1 Timotei 1,19).

– să lupte lupta cea bună a credinței (1 Timotei 1,18; 6,12).

– cum să procedeze în lucrarea de alegeri de slujbași în Biserică (1 Timotei 3,1‑13).

– cum să se poarte cu diferite categorii de credincioși (1 Timotei 5,1‑3).

– cum să le instruiască pe femeile din Biserică (1 Timotei 2,9‑10), etc.

Dar dintre toate îndemnurile date de marele apostol „copilului său în credință”, unul le întrece pe toate celelalte în importanță: „Înțelege ce-ți spun! Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile. Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos, din sămânța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea…” (2 Timotei 2,7‑8).

Toate sfaturile lui Pavel către Timotei erau bune, excelente chiar. Cu toate acestea, dacă tânărul său colaborator s-ar fi pierdut în mulțimea grijilor lucrării, uitându-L pe Mântuitorul, toate celelalte sfaturi ar fi fost nule ca valoare. Simple zerouri!

Pavel, ca un lucrător cu multă experiență, știa că cea mai mare primejdie pentru un om angajat în lucrarea lui Dumnezeu nu este să lenevească, să se descurajeze sau să cadă sub loviturile celui rău. Toate acestea sunt pericole reale pentru un lucrător creștin, însă cea mai mare primejdie este alta: să nu-ți vezi capul de treburi în lucrarea Domnului, pierzându-L din vedere pe Domnul lucrării.

Nu ați ascultat adesea predici lungi, obositoare, poate bine elaborate, dar din care lipsește prezența lui Christos? El, care trebuie să fie Izvorul și Ținta, Centrul și Circumferința oricărei predicări! Fără El, orice predică nu este altceva decât o jertfă a lui Cain!

Nu v-au obosit rugăciunile care cutreieră lumea în lung și în lat, rugăciuni exprimate elegant, artistic, cu elocvență, dar din care lipsește Christos? Nu vi s-a întâmplat să citiți o carte spirituală, poate chiar Biblia, din cu totul alte motive decât să-L întâlniți pe Domnul pe acele pagini? Nu ați avut niciodată sentimentul că ați făcut ceva pentru lucrarea lui Dumnezeu, uitând în același timp de Dumnezeul lucrării?

Legenda lui Gorun este o parabolă cu mult tâlc pentru Biserica Laodicea a zilelor sfârșitului: Legenda spune că Iisus avea un ucenic tânăr, pe nume Gorun, pe care îl iubea mult și căruia dorea să-i încredințeze o lucrare importantă.

„Fiule, vreau să-ți dau o lucrare mare de făcut dar, înainte de asta, vreau ca tu să petreci un timp în meditație și rugăciune împreună cu Mine. De aceea, ia-ți un cort și așază-te pe vârful muntelui Carmel și acolo roagă-te și gândește-te la Mine, până voi veni să-ți spun ce să faci.”

Zis și făcut! Tânărul Gorun, slab și timid, își ia cortul și se suie pe muntele Carmel, unde se roagă și se gândește la Domnul său. Însă nu trebuie să treacă mult timp pentru ca sătenii din vale să afle că pe vârful muntelui se află un sfânt. Într-o zi, Gorun coboară în sat și le spune sătenilor: „Oameni buni, dați-mi, vă rog, o pătură, căci pe a mea au ros-o șobolanii și nu mai pot să mă învelesc cu ea.”

Bucuroși să ajute un sfânt, sătenii îi dau acestuia o pătură nouă, iar Gorun se urcă din nou pe vârful muntelui. Însă după câteva zile, Gorun coboară din nou în sat să ceară o altă pătură, căci și pe cea primită de la săteni o stricaseră șobolanii. Sătenii îi dau o pătură nouă… Și din nou, după câteva zile, Gorun coboară în sat să ceară o pătură. Sătenii se sfătuiesc ce să facă mai bine în acest caz și, în cele din urmă, decid: „Mai bine îți dăm o pisică. Aceasta va rezolva problema șobolanilor definitiv.”

Și sătenii, împreună cu pătura cea nouă, îi dau „sfântului” de pe munte și o pisică. Însă, după doar câteva zile, Gorun coboară din nou în sat, cerând de data aceasta, nu o pătură, ci lapte pentru pisică. Sătenii îi dau lapte o dată, de două ori, de trei ori, până ce își dau seama că rezolvarea definitivă constă în a-i oferi o vacă.

Gorun însă continuă să vină în sat, cerând teren pentru pășunatul vacii, apoi doi lucrători care să-i cosească iarba, apoi cărămizi pentru casele lucrătorilor, apoi vaca fată și trebuie să mărească grajdul…

După mult timp, Iisus se duce pe muntele Carmel ca să-Și întâlnească ucenicul iubit. În întâmpinare nu-I iese tânărul modest, în ochii căruia ardea flacăra iubirii față de Domnul său, ci un negustor gras, îmbrăcat în haine scumpe, șezând într-o fermă mare, cu multe case și grajduri. Nerecunoscându-L pe cel din fața sa, Gorun îi spune Mântuitorului:

” Ei, ce afaceri te aduc pe la mine? Ce negoț putem face împreună?”

Este doar o legendă, o simplă parabolă! Dar cât adevăr conține ea! Care a fost greșeala acestui ucenic al Domnului, de altfel sincer și bine intenționat? L-a uitat pe Domnul. În mulțimea problemelor inerente acestei vieți, el nu și-a mai adus aminte de Iisus. În loc să aducă în fața Domnului grijile vieții, acest ucenic virtual a căutat tot felul de soluții omenești, soluții care rezolvau pe moment o anumită problemă, dar care, în realitate, deschideau ușa altor probleme.

Ce laodicean perfect este acest Gorun! Semănăm oare cu el? Biserica Laodicea are misiunea lăsată de Mântuitorul de a veghea și a-L aștepta în mod activ. Dar ce găsește Iisus atunci când vine zi de zi la ucenicii Săi din secolul al 21‑lea? O ușă închisă, ferecată pe dinlăuntru, în fața căreia Iisus încă bate. Oare cei dinăuntru, prea preocupați de ei înșiși, vor auzi vreodată bătăile Mântuitorului?

„Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3,20).

Când Pavel îi scrie lui Timotei: „Înțelege ce-ți spun… Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos…”, el trage de fapt un semnal de alarmă împotriva uitării și neglijenței față de lucrurile cu adevărat importante.

„Mulți cred că neglijențele nu ar trebui să fie condamnate. Aceasta este o mare greșeală. Neglijența („uitarea”, după o traducere mai veche) este păcat. Ea duce la multe greșeli grosolane și multă dezordine. Minții trebuie să i se dea însărcinări; ea trebuie disciplinată până va reuși să păstreze ce i s-a încredințat” (E. G. White, Mărturii vol. 3, pag. 18).

Foarte adesea ne scuzăm în fața semenilor noștri: „Scuză-mă, am uitat!”. Dacă uitarea și neglijența în anumite aspecte ale vieții aduc atâta amărăciune, ce pot aduce ele când „obiectul” uitării și neglijenței noastre este Însuși Domnul Christos?

„Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos!” Adu-ți aminte de El în primele clipe ale zilei! Nu lăsa gândurile să zboare în o mie de direcții, asemenea liniilor aeriene, ci să ai pe suflet ca primul gând să fie pentru El! Adu-ți aminte de El când îți faci planurile pentru ziua următoare! Nu încerca să le faci singur, căci El e Stăpânul circumstanțelor vieții și doar El le poate conduce în așa fel încât să-ți fie bine.

Se relatează despre George Muller că se afla la un moment dat pe un vas ancorat în apropierea coastei canadiene, din cauza ceții dese. El trebuia să fie la o oră fixă într-un anume loc, însă ceața împiedica vasul să-și continue călătoria.

„Trebuie să fiu la timp în Canada” – îi spune el căpitanului. „Am 56 de ani și încă nu mi-am călcat cuvântul.”

„Imposibil!” – răspunde căpitanul.

„Imposibil să nu ajung la timp” – spune din nou George Muller -, „căci atunci când am făcut planul de a călători în Canada, L-am întrebat pe Domnul și El a aprobat. Așa că trebuie să ajung! Hai să ne rugăm!”

Cei doi s-au plecat în rugăciune, deși căpitanul era foarte sceptic. La un moment dat, George Muller îl ridică pe căpitan și-i spune:

„Hai, ridică-te! Și așa nu crezi. Uite că ceață s-a ridicat. Să pornim la drum!”

Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos când vorbești sau când taci, când intri în bucătărie, când te așezi la masă sau când te scoli de la masă. Încearcă să te așezi la masă fără El și vezi ce se întâmplă! Nu la întâmplare lumea occidentală este plină de obezi!

Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos când studiezi Biblia! Decât să citești fără El, fără călăuzirea Duhului Sfânt pe care L-a promis, mai bine mai așteaptă. Lumea e plină de oameni care citesc Biblia, dar care fie nu înțeleg nimic, fie înțeleg doar ceea ce le place, fie înțeleg distorsionat adevărurile ei.

Uitându-L pe Iisus Christos, oamenii care citesc Biblia ajung să afirme că primele 11 capitole ale ei sunt doar legende, că profețiile din „Daniel” și „Apocalipsa” nu sunt altceva decât halucinații, că Biblia e plină de contradicții… Oameni care citesc Biblia, uitându-L pe Domnul Christos, ajung teologi creștini, dar care nu mai cred în Creație, în înviere, în revenirea glorioasă a Mântuitorului… Poate ar fi fost mai bine pentru acești „teologi” moderni să nu fi citit niciodată Biblia, decât să o citească fără Christos.

Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos când te rogi. Nu te uita la tine, căci nu vei vedea nimic bun și te vei descuraja. Uită-te la El și vei primi curaj și speranță! Adu-ți aminte de Domnul când te rogi în public! Nu spune vorbe multe, aducând în felul acesta „jertfa nebunilor” (vezi Eclesiastul 5,1), căci El cunoaște toate tainele inimii.

Adu-ți aminte de El când ești disprețuit și marginalizat de societate pe nedrept! Adu-ți aminte de El când urci la amvon ca să predici (altfel te vei topi ca ceara!), când mergi la școală, când îți alegi tovarășul de viață, când lucrezi sau când îți alegi destinația în concediu…

Adu-ți aminte de Domnul Iisus Christos în orice aspect al vieții și în orice moment al existenței tale, pentru ca și El să-Și aducă aminte de tine când va reveni în Împărăția Sa!

sursa: https://www.loribalogh.ro/