"De ce nu le place Învierea?"

Categorie: Inviere

Pentru paznicii de azi ai mormântului de altădată)

Pentru că nu le place miracolul. Acel ghimpe metafizic ce te scoate din obişnuit. Omul care este obişnuit să se mişte  într-o lume pe care a perceput-o iniţial ca fiind doar materială, va fi reticent la minuni, la schimbări radicale de situaţii, la credinţa că Dumnezeu poate interveni oricând să schimbe cursul lucrurilor. Ne-am obişnuit cu obişnuitul!  Greu ne lăsăm îmblânziţi de neobişnuitul credinţei. Lucrurile necrezute te bântuie, deranjând edificiul precar al raţiunii, mai mult chiar, datorită nedepăşirii situaţiei, simţi fierea amară cum se revarsă bolborosind inepţii nemiloase. Astfel, te trezeşti, într-o luptă de negare, de contestare acidă a realităţii supranaturalului. Pe terenul de joacă a lumii creştinul este fluierat permanent că este în ofsaid de arbitrii raţiunii, de cei care veghează asupra minţilor noastre ca nu cumva să o luăm razna, să credem, să ne punem speranţa în lucruri iraţionale. De ce îmi este sancţionată credinţa în supranatural, în Înviere?

Iată câteva răspunsuri, culese la cald din proximitatea grădinii, a pietrei de la mormânt ce a devenit ,,buturuga mică ce răstoarnă carul mare”. Să vedem reacţia celor care L-au condamnat la moarte pe Domnul Vieţii, fără să ştie că omorându-L, L-au condamnat la Înviere.  Prima reacţie a fost escamotarea, ascunderea adamică a adevărului după tufă, minciuna sfruntată, grosolană, că nu a înviat, cică, L-au ,,furat ucenicii”?! Şi iată cum o scenă poliţistă, o minciună de doi bani ajunge azi să aibă pretenţii plauzibile, să devină ,,teorie ştiinţifică”. S-a reuşit! Minciuna a prins! Cât despre cei din Consiliul neadevărului, au reuşit ei să înghită propria gogoaşă, să creadă în propria lor minciună? Când eşti izbit de Înviere, inventezi minciuni, te ţii de măgării, amendezi adevărul, plăteşti minciuna cu bani, cu obrazul tău, te anesteziezi singur. De ce ni se propune azi la TV, în cărţi devenite bestseller-uri mondiale, cum că Isus a fost un simplu personaj istoric, un tânăr fermecător, şi atât!

O altă reacţie a fost frica. Frica de faptul că Învierea le fură, incomod, viaţa lor liniştită, tihna mulţumitoare. Învierea este şi astăzi deranjantă pentru că ne fură exact obiectul muncii noastre de moderni, şi anume să fii lăsat în pace, să nu se amestece nimeni în zeama ta, să ştii că nimeni nu ştie ce faci, unde te duci, şi Doamne-feri să existe după moarte o instanţă de judecată. E oribil! Învierea distruge visul comod al celor care, de cărturari ce sunt, analizează la sânge  manuscrisele  Noului Testament. Simt că le tremură mâna, stând cu foarfecele  în mână şi tăind discreţionar textele miraculoase. Poţi nega, dar nu poţi anula!

Dar să vedeţi reacţie la grecii înţelepţi, unde Învierea lui Isus le-a neutralizat filozofia. Gândiţi-vă la apostolul Pavel, care, confundat în Atena cu un filozof rătăcitor, a fost audiat timp de câteva minute, în aula universitară. Pe dealul lui Ares, apostolul Pavel predică la filozofi despre…surpriză: …Învierea lui Isus! Să vezi reacţie la stoici! Apostolul miracolului ştia că filozoful stoic credea că după moarte omul devine o părticică din univers şi că la urma urmei, trecutul şi viitorul trebuie eliminate. Stoicul se ancora mai mult în prezent, în imediat. Predica despre viitorul omenirii a stârnit râsul cinic, batjocura, beştelirea vorbitorului naiv. Asta a fost reacţia înţelepţilor, încremeniţi în lumea de jos, de aici.

Nici astăzi, miracolul Învierii nu este monedă curentă, suntem prea raţionali să credem. Ştiinţa de astăzi, care iradiază de necredinţă, o văd în tunica ei albă dând rotocol bobului de grâu artificial, sperând că doar-doar o răsări ceva din el, poate chiar misterul vieţii. Lângă sala de laborator, în sala Creaţiei, îl văd pe creştinul prins în ofsaid, inadaptabil obişnuitului, ce stă senin în staţia timpului, uitându-se la ceas şi aşteptând tăcut…Învierea!

Pastor Vasi Duma

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/