"Experienţe ale credinţei. Evanghelizare prin crainic" Charles Stanley

Categorie: Experiente cu Dumnezeu
 

Este necesar să-L rugăm zilnic pe Domnul pentru călăuzirea Duhului, deoarece nu ştim când şi unde vrea El să ne folosească în harul Său nelimitat. Într-o zi călătoream de-a curmezişul ţării, de la Bristol, unde predicasem, spre Tetbury. În partea aceea a ţării noastre nu fusesem până atunci. În Wootton-under-Edge a fost o scurtă staţionare. Era după-masa în jurul orei 17 într-o zi călduroasă de seceriş. Nu se vedea nici un om în micul oraş, toţi păreau să fie pe câmp. Totuşi, Domnul mi-a pus pe inimă să rămân acolo şi să vestesc Evanghelia. Această convingere a devenit tot mai puternică, aşa încât am coborât din tren pentru a împărţi pliante acolo unde voi întâlni pe cineva. Am intrat într-un magazin mic şi în timp ce vorbeam cu o femeie despre mântuirea sufletului ei, am văzut venind în fugă un bărbat. A intrat în magazin şi a întrebat: „Domnule, sunteţi un predicator al Evangheliei?“ - „Da“, i-am răspuns eu, „prin harul lui Dumnezeu, dar de ce întrebaţi?“ - „Eu sunt crainic“ a răspuns el, „iar dacă doriţi să predicaţi, atunci voi face cunoscut acest lucru.“ - „Sunt pregătit pentru aceasta“, am spus eu, „dar vom găsi ascultători? Nu văd pe nimeni căruia i-aş putea vorbi. De ce aţi venit atât de grăbit şi când doriţi să vorbesc aici?“ - „Lucram pe câmp“, a răspuns el, „şi a trecut pe acolo o femeie şi mi-a povestit că în oraş cineva împarte pliante. Atunci mi s-a părut că o voce mi-a spus: Fugi într-acolo, căci astăzi trebuie să se predice în Wootton. De aceea mi-am lăsat lucrul şi am venit imediat.“ Deoarece era crainic, am apucat fără să vreau geanta, dar el a spus: „Oh, domnule, eu nu vreau bani, eu vreau ca sufletele să fie mântuite.“ Seriozitatea şi solemnitatea cu care a vorbit confirmau cuvintele sale. El a făcut cunoscut predica şi am pornit să predicăm, deşi omeneşte vorbind părea imposibil să găsim ascultători.
 

Tocmai când ieşeam din oraş, am trecut pe lângă o vilă. Duhul lui Dumnezeu m-a călăuzit să mă opresc în faţa intrării. Între timp s-au strâns aproximativ şase oameni. Am intonat cântecul: „Aşa cum sunt...“. Am fost călăuzit să prezint bogăţia deosebită a harului lui Dumnezeu, care îl îndreptăţeşte pe păcătos aşa cum este, pe baza lucrării lui Hristos. Am subliniat marea bucurie a tatălui cu care îl primeşte pe fiul pierdut şi am arătat că în prezenţa acesteia, persoana şi bucuria fiului trec în planul secund.
 

După ce am încheiat, proprietarul casei, un medic, care venise împreună cu soţia de la începutul predicii şi ascultaseră cu atenţie, m-a rugat să intru în casă şi să o vizitez pe mama lui înaintată în vârstă. Printre lacrimi de bucurie, medicul mi-a spus: „Niciodată nu am auzit astfel de lucruri până acum. Credeam că trebuie să fac multe înainte de a putea fi salvat, iar acum am auzit că totul este făcut deja şi că bucuria lui Dumnezeu este să mă primească aşa cum sunt.“ Mama înaintată în vârstă auzise şi ea fiecare cuvânt, deoarece fereastra ei se afla chiar deasupra locului unde am stat eu. Şi ea a găsit pace în lucrarea Domnului. Nu ascunde Cuvântul un mare adevăr: „Mă îndur de cine vreau să mă îndur“? Până atunci, medicul fusese prizonierul faptelor legaliste. Ce binecuvântare este atunci când Domnul deschide ochii orbilor!

sursa: https://comori.org/