"Evanghelia lui Dumnezeu"

Categorie: Evanghelia

Pavel explică evanghelia lui Dumnezeu: cine este Isus după fire și după duh.

Evanghelia lui Dumnezeu

„Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 1:1-4.

Profeții Vechiului Testament au spus despre Isus în Isaia 7:14-15 și Isaia 9 și 53. Citim despre El și în Mica 5, dar și în multe alte locuri din scripturi. În Noul Testament putem găsi profeții despre El în Luca 24:25-27, Fapte 18:28, 1 Petru 1:10-13, dar și în alte locuri.

În versetul de la început Pavel explică puțin cele două părți ale evangheliei lui Dumnezeu cu privire la Isus: 1. Cine este El după fire și 2. cine este El după spirit. Dacă desconsiderăm sau schimbăm oricare dintre aceste două părți, nu avem evanghelia lui Dumnezeu.

Ce înseamnă că El a venit din David după fire? Foarte simplu, înseamnă exact ce scrie. Noi știm despre seminția lui David. Și Pavel era din aceeași seminție (Evrei 2:16). Pavel spune despre sine: „Știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea.” Romani 7:18, iar firea lui Isus era exact la fel.

Conform Duhului Sfânt, El a fost numit Fiul lui Dumnezeu în putere și în învierea din morți. Nu putem schimba nici acest lucru. Așadar se ridică următoarea întrebare: Când El a venit pe pământ, cu acel trup provenit din seminția lui David, a venit cu toată plinătatea lui Dumnezeu în duhul Lui? Răspunsul este: Nu!, pentru că este scris, „…El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Filipeni 2:6-8. Deseori auzim că se spune: „El a fost om adevărat și dumnezeu adevărat.” Dar această afirmație nu este adevărată dacă se referă la faptul că El Și-a păstrat toată plinătatea lui Dumnezeu, când a venit pe pământ în acel trup, care era din seminția lui David. Dar nu este nici potrivită din prisma la ce scrie în Evrei 12:2: „… Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre.”

Citește mai mult aici: De ce a trebuit Isus să moară pe cruce?

Ce s-a întâmplat în Isus, în timpul zilelor Lui din fire?

„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot 'după rânduiala lui Melhisedec.'” Evrei 5:7-10.

Citim că rugăciunile I-au fost ascultate, deci nu are cum să fi fost vorba despre moartea de la Golgota, de care El să fie salvat, căci a trebuit să sufere acea moarte, pentru a împăca toate lucrurile cu Dumnezeu. (Coloseni 1:19-22; 2 Corinteni 5:19). „Căci dacă trăiți după îndemnurile firii veți muri …” Romani 8:13.

Cu privire la această moarte El a trimis rugăciuni și cereri, cu strigăte mari și lacrimi către Cel care putea să-L salveze de la moarte, iar rugăciunile I-au fost ascultate - moartea nu L-a putut ține. Din nou avem aici cele două părți ale evangheliei.

În Evrei 2:14-15 citim: „Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.”

În Geneza citim despre cum șarpele, printr-o decepție, a făcut-o pe Eva să se gândească că va fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și rău. Șarpele a ispitit-o pe Eva cu o slavă care, conform cuvintelor lui, putea fi obținută prin neascultare, însă rezultatul a fost moartea. Totuși, Isus a venit mai întâi cu moartea, și prin moarte a distrus pe cel care avea puterea morții. El a venit cu o moarte asupra poftelor și dorințelor firii, care sunt cauza la toată distrugerea din lume, al căror final este moartea. (2 Petru 1:4.) Dar prin moartea cu care a venit Isus, noi putem ajunge la slava pe care i-a promis-o șarpele Evei, dar prin ascultare.

Aproape toți oamenii cred în aceeași minicună în care și Eva a crezut, și toți ajung la aceeași distrugere. Isus, pe de altă parte, punând mai întâi moartea adusă poftelor și dorințelor, l-a distrus pe cel care avea puterea morții. Dar la fel este și pentru cei care cred - și în viața lor este distrus cel care avea puterea morții. Aceasta a fost dovedită la învierea lui Isus din morți, în a treia zi. Pavel a ajuns la credință în asta, iar prin cunoașterea lui Isus a putut spune: „Pentru mine să trăiesc este Hristos, iar să mor este un câștig.” Filipeni 1:21-23.

„Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Romani 8:3. Așadar prima parte a evangheliei a făcut-o posibilă pe a doua.

Romans 8:3 este temelia evangheliei care ne este nouă oferită în versetul 4: „…pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. ”

Acest articol a fost tradus din norvegiană și este o versiune combinată a primelor două capitole din cartea „Evanghelia lui Dumnezeu,” publicată pentru prima dată în Skjulte Skatters Forlag în ianuarie 1988.
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

sursa: https://crestinismactiv.ro/