text Eseuri crestine

Sexualitatea – cea mai atacată zonă în viaţa creştinilor?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Teofil Gavril

Poate părea o exagerare, dar afirmaţia mea are la bază şi studierea fenomenului, dar mai ales cazuistica mea şi a colegilor care fac consiliere în ţară şi în afara ei. Nu ştiu dacă întotdeauna a fost aşa, dar în timpul în care trăim este probabil cel mai atacat sector al vieţii. Cazurile de curvie, consum de pornografie, homosexualitate, masturbare, abuzuri sexuale, pervertiri ale sexualităţii şi altele asociate cu acestea sunt din ce în ce mai numeroase. Oameni care vin pentru consiliere pentru a scăpa de pornografie sunt aşa de mulţi, încât uneori apar alţii noi zilnic.

De unde această vulnerabilitate a creştinilor în faţa ispitelor sexuale? De ce tocmai acest sector al vieţii? Cum de prind aşa de bine la tipologie creştinilor aceste păcate? De ce e aşa de grea lupta cu ele şi, mai ales, eliminarea lor? Sunt întrebări care mă frământă tare de ceva vreme. Cel mai tare însă mă frământă întrebările: Ce putem face în această situaţie la nivel general? şi Cum pot eu ajuta oamenii care vin la consiliere cu astfel de „afecţiuni”?

De la început nu a fost aşa. Sexualitatea a fost invenţia lui Dumnezeu, şi El a făcut toate lucrurile bune. Scriptura ne spune că oamenii au fost făcuţi parte bărbătească şi parte femeiască. Apoi ne spune despre unirea celor doi, ca să formeze o familie. Ei bine, sexualitatea a fost darul lui Dumnezeu pentru cei care formează familii, e o binecuvântare pentru cei căsătoriţi, cel puţin aşa a fost destinată să fie.

Este adevărat că Scriptura nu relatează amănunte din sexualitatea umană din acele vremuri, cu excepţia cărţilor lui Solomon, în special Cântarea Cântărilor. Alte referiri biblice la sexualitate sunt mai degrabă negative, unde se relatează diferite păcate din această sferă şi apar prin asta avertizări cu privire la folosirea sexualităţii în căsnicie, unde legitim poate fi exprimată. De aici unii au concluzionat că sexul ar fi ceva rău, negativ, alţii au concluzionat că sexul e doar pentru perpetuarea speciei, alţii Îl văd pe Dumnezeu nedrept că a pus o astfel de dorinţă în ei, dar că îi privează de a o potoli.

Nu mă apuc să fac o teorie nouă, ci vreau să rămân la ce spune Scriptura şi la principiile ce decurg de aici.

1. Sexualitatea e invenţia lui Dumnezeu. Deşi vi se va părea exagerat, El ne-a făcut inclusiv organele sexuale şi ni se aminteşte asta în Geneza 1:27. La asta se referă acolo.

2. Tot ce a făcut Dumnezeu a fost foarte bun. Deci, şi sexualitatea umană. Nu era nimic imperfect, totul era foarte bun. Geneza 1:31 „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.”

3. Sexualitatea nu este creată doar pentru procreere. O lectură a Cântării Cântărilor ajută mult în dovedirea enunţului meu. Apoi, Eclesiastul 9:9  care spune: „Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţi tale deşerte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.” Apoi îndemnul apostolului Pavel la neîntreruperea relaţiilor sexuale decât prin învoială. Solomon, în Proverbe 5:19 „Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!” e o altă dovadă. Concluzionez de aici, dar şi din alte texte, că sexualitatea e şi pentru plăcere, nu doar pentru procreere. În fond, dacă respectăm ce spune apostolul Pavel, respectiv întreruperea relaţiilor doar pentru puţină vreme şi doar prin acord, înseamnă că sexul este pentru plăcere, pentru că nu poţi face copii la fiecare unire sexuală.

4. Exprimarea sexualităţii are limite clare. Zona în care poate fi exprimată este căsătoria, şi doar acolo. Poftirea unei alte femei sau a unui alt bărbat sunt considerate păcate, dar şi exprimarea sexualităţii în afara căsătoriei sunt considerate păcate, şi în vremurile biblice se pedepseau drastic.

5. Există viaţă şi fără sex. Mulţi au senzaţia că fără sex nu se poate trăi şi, de aceea, aleg să experimenteze tot felul de ciudăţenii şi de surogate ale relaţiilor sexuale maritale, cum ar fi sexul premarital, cel extramarital, pornografia, homosexualitatea şi altele. Viaţa celor care nu sunt chemaţi să se căsătorească poate fi la fel de frumoasă ca şi a celor căsătoriţi, deşi nu îşi pot „trăi” sexualitatea. Cu siguranţă, nu se moare de la lipsa de sex, nici nu se înnebuneşte.

6. Sexul nu este cel mai important lucru sau aspect al căsniciei creştine. Este unul din aspectele foarte importante, dar nu cel mai important. Cei care trec prin perioade de „lipsă” a relaţiilor sexuale nu au dreptul să iasă în decor sau să apeleze la „înlocuitori”.

7. Relaţiile sexuale trebuie să fie o binecuvântare, şi nu un blestem. Cum pot deveni blestem? Păi, în multe familii sunt deja blestem din cauza folosirii lor egoiste, soţia şantajează soţul cu sexul, soţul îşi cumpără sexul de la soţie cu diferite bunuri sau bani, este folosit ca armă de răzbunare, şi alte folosiri nepotrivite pot face ca sexul să fie un blestem chiar pentru familia creştină. Ca să nu mai zic de folosirea păcătoasă a sexualităţii, cum ar fi curvii, pornografie, egoism, perversităţi şi altele.

De lucrurile astea sunt sigur şi mai este un aspect de care sunt sigur şi care poate părea şocant, dar despre care aleg să scriu mâine, ca să am spaţiu suficient şi anume: Sexualitatea umană vorbeşte despre Dumnezeu şi despre Supremaţia lui Hristos. Orice pervertire a sexualităţii ţinteşte tocmai în pervertirea imaginii lui Dumnezeu.

Se pare că seria aceasta despre sexualitate va fi una lungă, dar ne va ajuta să înţelegem şi această parte a vieţii noastre. Se vorbeşte foarte puţin despre sexualitate în biserici, deşi face parte din viaţa fiecăruia dintre membrii bisericilor. Aflăm informaţii alterate, de foarte multe ori, şi tocmai ţinerea într-o zonă „gri” a sexualităţii ne face vulnerabili în faţa ispitelor din acest sector al vieţii.

Până data viitoare: Păstraţi-vă curaţi!

Aştept cu interes orice întrebare pe această temă prin pagina de contact, în anonimat. Puteţi complet cu date fictive formularul. :)

[Copyright © 2014 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – www.filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi). Teofil Gavril este consilier creştin şi trainer la Asociaţia Consilierilor Creştini din România. Poate fi contactat prin e-mail la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0744201601.]

Cele mai recente resurse scrise - Sexualitate

Scrisori de regret de la transsexuali
de Dr. Robert StollerAcest articol a fost publicat cu titlul Experimentul transsexual în anul 1976. El explică de ce transsexualii regretă, în cele din urmă, operaţia de schimbare de sex. O asemenea t... Citeste mai mult >>
Lupta cu transsexualitatea: Confesionalul meu
Scris în jurnalul de rugăciune al lui Jimmy cu doar două săptămâni înainte de operaţia lui programată pentru schimbarea sexului. Dumnezeule, am nevoie de ajutorul Tău aici! Nu îl aştept şi nu simt că... Citeste mai mult >>
Lupta cu transsexualitatea: Fugind de mine însumi
de KerryDomnul a făcut o transformare deosebită în inima mea. Aspectul esenţial este că nu am o problemă de identitate de gen, fiindcă ştiu exact cine sunt şi ce sunt. Sunt bărbat, sunt un copil al Du... Citeste mai mult >>
Vorbind despre regret după operaţia de schimbare de sex
de BeckScris de cineva care ştie prin ce am trecut noi emoţional, spiritual şi fizicExpunându-mă riscului, am devenit parte a culturii modificării, promovată din plin în societatea occidentală, care a... Citeste mai mult >>
Un transsexual se întoarce la genul original după relaţia cu Hristos
de Jeff ShapiroWalt Heyer, un fost transsexual care s-a luptat în trecut cu identitatea de gen, a trăit sub numele de Laura timp de opt ani, înainte ca, spune el, Dumnezeu să îl ajute să fie liber de... Citeste mai mult >>
Găsind alinare: O mărturie despre travestire
Toți ne aflăm în călătoria descoperii de sine. Pentru mine, călătoria a implicat o perioadă de travestire și de găsire a alinării în dragostea profundă a lui Dumnezeu. Când a început totul? Îmi aminte... Citeste mai mult >>
Lupta cu transsexualitatea: Povestea lui Sam
Ce o să vă spun este unic. De ce? Fiindcă suntem diferiți unul de celălalt. Suntem diferiți în modul în care trăim, în ceea ce îi privește pe cei dragi ai noștri, în obiceiurile și dorințele noastre.... Citeste mai mult >>
Păcatele senzualității
de Charles„Cine mă poate vedea? Întunericul mă înconjoară, zidurile mă ascund; nimeni nu mă vede; de ce m-aș teme să păcătuiesc? De Cel Preaînalt nu îi pasă, temându-se numai de ochii oamenilor; nu în... Citeste mai mult >>
Lupta cu pedofilia: Sentințe pro-viață
de StephenDragostea neprecupețită, plină de pasiune a lui Dumnezeu Tatăl și Evanghelia lui Isus dau vieții o valoare necondiționată și veșnică. Această dragoste este o forță puternică și aduce har în... Citeste mai mult >>
Lupta cu pedofilia: Călătoria mea
de MarkAm ieșit din închisoare de mai bine de șaisprezece ani. Cu puțin timp în urmă, un prieten de care nu mai auzisem de ceva vreme m-a contactat și mi-a spus că, făcând ordine în birou, a găsit un... Citeste mai mult >>