text Eseuri crestine

Mai mult de jumătate dintre bărbații creștini recunosc că privesc pornografie. Cei care frecventează biserica este mai probabil să se autodiagnosticheze ca dependenți

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Contra Curentului

de Meredith Somers

Există două feluri de creștini în America – cei care vizionează pornografie și cei care mint cu privire la asta.

Un nou studiu făcut de Barna Group arată că 64% dintre bărbații creștini și 15% dintre femeile creștine recunosc că vizionează pornografie cel puțin o dată pe lună, comparativ cu 65% dintre bărbații și 30% dintre femeile care se identifică drept necreștini și care au spus că vizionează pornografie la fel de frecvent.

Dintre bărbații creștini care vizionează pornografie, majoritatea o fac de câteva ori pe săptămână.

Unii psihologi și sociologi au spus că nu este surprinzător că bărbații de orice credință acționează conform impulsurilor umane de bază.

Dar Joel Hesch, Președinte și fondator al Proven Men Ministries, [1] care a comandat studiul, a spus că rezultatele indică un tipar înfricoșător al dependenței.

„Este nevoie ca Biserica să se adreseze deschis pornografiei, este nevoie să existe un loc sigur în Biserică pentru cei care se confruntă cu ea”, a spus dl Hesch. „[Pornografia] este adictivă. Este o problemă care afectează nu doar indivizii, ci și familiile. Biserica trebuie să iasă învingătoare în această privință. Aruncând vină și rușine asupra cuiva, îl facem să evadeze chiar prin lucrurile de care încercăm să îl salvăm.”

Notă

[1]Proven Men Ministries este o misiune creștină care are ca scop să conducă bărbații la libertate sexuală prin Isus Hristos. [N. trad.]

[Meredith Somers, More than half of Christian men admit to watching pornography. Copyright © 2014 Meredith Somers.]

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața cu Domnul.
Viața cu Domnul.Toate le-am lăsat în urmăSub o mantie de ceațăAm pornit cu Domnul meuAstăzi într-o nouă viațăToate, toate mi le-a ștersCu a Lui sânge sfânt, curatCând cu lacrimi de căințăSub cruce m-a... Citeste mai mult >>
Eu spun atât
Eu nu spun dacă. Spun ca Ești.Te recunosc în tot suspinul meu.Din molecula harului mă creștiÎntru iertare, ca pe-un curcubeu.Eu nu spun poate. Spun că suntÎnveșmântat cu cel mai sacru rostȘi nu e unul... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Astăzi este ziua
Astăzi este ziuaAlergăm în lumea-aceastaFără-a cugetaCă aici suntem o vremeCă mult nu vom sta,Fără-a știi că pe cărareNe putem gătiPentru lumea viitoareDacă vom dori. Astăzi este ziua-n care Domnului... Citeste mai mult >>
Isus este jertfa lumii dată
Isus este jertfa lumii dată,Jertfa fără nici-o pată,Găsită în toate privințele curată.Cum cere Cerescul Tată!Isus e Mielul fără cusur,În toate găsit vrednic, pur.Isus este Omul Dumnezeu,A șters tot pă... Citeste mai mult >>
Frumusețile dragostei Tale, Doamne
Din Împărăţia Ta de cânteceFără vreo mărginire,De la minunea şoaptelor ierbiiFoşnind a iubireŞi până la măreţia dreptăţiiRevărsată-n cascadă de tunete,Doamne, ai pus şi la îndemâna meaVreo şapte sunet... Citeste mai mult >>
Așteaptă
De trebuie s-aștepți, așteaptăDar nu oricum, ci-n voia Lui.Smerit, umil, în sus îndreaptăA tale cereri Domnului.Spune-I doar Lui ce te apasă,Descarcă-ți focul inimii,Iar Dumnezeu, iubitul Tată,La piep... Citeste mai mult >>
Vrem trezire
Vrem trezireMai adu Doamne trezireaPentru cei ce vor apropiereaDe Tine, să trăiască în neprihănire,Mai lasă în biserici iarăși o trezire.Vedem bine că ne-am îndepărtatȘi nu mai slujim cu foc Celui Pre... Citeste mai mult >>
Fericiți sunt fiii
Fericiți sunt fiii ce-i urmeazăVrednic pe părinții sfinți.Cei mai mulți sunt niște josnici,Nu-s pe calea sfântă rodnici.Prea puțini sunt cei cumințiCe fac cinste la părinți.Toate-s. deopotrivăOamenilo... Citeste mai mult >>
Nimic nu ne va despărți!
Nimic nu ne va despărți!Am îmbrăcat haină cernită,Mă simt atât de vinovat,N-am ales calea potrivităPe drumul Tău cel drept, n-am sta. tAzi plâng, sunt plin de supărare,Și mă rog Ție neîncetat,Isus iub... Citeste mai mult >>