Îi învăț pe copiii mei să urască (și la fel ar trebui să faci și tu)

de Jimmy Hinton

Biblia, prin cuvintele lui Isus, ne învață să ne iubim dușmanii. (Matei 5: 44) Dacă dușmanului nostru îi este foame, ni se spune să-l hrănim. Dacă îi este sete, ar trebui să-i dăm să bea. (Romani 12: 20) Idee acceptată și apreciată. Dar Biblia ne mai dă o poruncă vitală. În opinia mea, este o poruncă pe care nu o luăm destul de în serios. Nici măcar nu ne place cuvântul. Da, este adevărat; ni se spune să urâm. Nu suntem învățați să urâm oamenii, ci să urâm ce este rău. Romani 12: 9 spune: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine. ” [„Dragostea trebuie să fie sinceră. Urâți ce este rău; țineți-vă de ce este bine”, în versiunea engleză a Bibliei. Pentru compararea a zeci de versiuni ale Bibliei în limba engleză, a se vedea www. biblegateway. com. N. trad. ] Cuvântul folosit aici pentru ură apare numai aici în toată Biblia. Este cel mai puternic cuvânt pentru ură. Literalmente înseamnă „a avea o aversiune vehementă pentru ceva”. Este comparat cu o stare de furie. În contrast, ni se spune să ne „ținem” de ce este bun. Acest cuvânt înseamnă „a fi lipit de; a fi inseparabil”.

Avem o ură vehementă față de rău? Vreau să spun, efectiv – gândul la rău ne face să ne înfuriem pe dinăuntru? Nu sunt prea convins că da. Nici nu sunt convins că îi învățăm pe copiii noștri să urască răul. Să vă dau câteva motive pentru care urăsc eu răul. Când citesc iar și iar, relatare după relatare despre abuz, în special despre abuzul copiilor, se declanșează ceva înăuntrul meu. După ce auzi povești despre rușine, umilire și tortură, răul nu mai este un concept abstract. Devine personal. Extrem de personal. Oamenii mă întreabă uneori: „De ce te lași influențat de toate aceste povești despre abuz și te înconjori cu oameni care au fost abuzați? ” Răspunsul meu este: „Tu de ce nu o faci? ” Evitarea nu face abuzul mai puțin real pentru cei cărora li se întâmplă efectiv. Vasta majoritate a oamenilor din națiunea noastră aleg să ignore răul și de aceea el continuă.

În desele mele călătorii aud o mulțime de povești dureroase despre copii mici care sunt sexualizați și folosiți pentru experimentele sexuale ale unor prădători perverși. Îngăduiți-mi să fiu clar – aceasta nu este o „atracție” sau o „adicție”. Este un rău. O pură răutate. Atracția înseamnă exact asta – cineva este atras dintr-un un anume motiv (nu aduc argumente despre cauzalitate aici) de copii. Atracția devine rea când există intenția de a o pune în practică. Nici cuvântul „adicție” nu explică așa cum trebuie molestarea copilului. Există o mare diferență între adicție și abuz. Adicția este o dorință fierbinte pentru ceva. Abuzul este o dorință fierbinte de a acționa cu cineva. Copiii nu sunt droguri. Sunt ființe omenești. Au un suflet. Sunt prețioși. Când sunt folosiți, manipulați, sexualizați, torturați, storși emoțional, aduși la orgasm, forțați să îndeplinească acte sexuale cu adulți și aruncați, din punct de vedere etic nu putem spune: „Doamne, Eric era dependent de Jennifer! ” Să nu vorbim depreciativ despre copii, referindu-ne la molestare ca la o „adicție”. Comportamentul sexual cu un copil este întotdeauna rău deoarece, de fiecare dată când are loc molestarea, un copil inocent este vătămat.

Sunt foarte prudent în a fi optimist în ceea ce privește epidemia abuzului sexual al copilului. Aspectul încurajator este că strâng mâna unor oameni ca mine, care vorbesc împotriva abuzului la nivel național (iar unii, la nivel internațional). Mulți oameni ascultă și sunt dornici să ia măsuri aspre pentru a preveni abuzul. Este un lucru lăudabil și dătător de speranță. Aspectul care mă face să fiu prudent în optimismul meu provine din experiența pe care am dobândit-o vorbind în biserici. Liderii de biserici în general sunt încă naivi și mult prea doritori să le acorde oamenilor beneficiul îndoielii. Ceea ce reduce probabilitatea ca liderii de biserici să raporteze abuzul suspectat cum s-ar cuveni. De fapt, în câteva ocazii am fost martor la puternica împotrivire a liderilor de biserici de a raporta abuzatorii acuzați, pentru că „pur și simplu nu par genul de oameni care ar face așa ceva”. Le spun adesea celor care răspund în acest fel să nu confunde dorința lor ca oamenii să fie puri și inocenți cu faptul că ei sunt realmente puri și inocenți. Mi-aș putea dori toată ziua ca propriul meu tată să nu fi comis atrocități împotriva a numeroși copii. Dar aceasta nu schimbă faptul că efectiv a făcut-o. Trebuie să încetăm să pretindem că răul nu este în jurul nostru. Nici nu putem să ne chircim de frică.

Efeseni 5: 11 spune: „Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. ” [„… ci mai degrabă demascați-le”, în versiunea engleză a Bibliei. N. trad. ] Și astfel, fără să ne cerem scuze, demascăm lucrările întunericului și aruncăm lumină asupra celor care abuzează copii în întuneric. Dar mai mult decât să demascăm întunericul, urâm răul. Și ar trebui să nu avem nicio jenă și să nu ne scuzăm în niciun fel că ne învățăm copiii să urască ce este rău și să se țină de ce este bun. Haideți să începem să creștem noua generație pentru ca să fie bună, iubitoare și opusă răului.

[Jimmy Hinton, I Teach My Kids to Hate (And You Should Too). Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. jimmyhinton. org. ]