text Eseuri crestine

Crimele sexuale și pornografia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Contra Curentului

15 februarie 1978. Criminalul în serie Ted Bundy a fost arestat în Florida. În timp ce se afla în închisoare, a recunoscut că a violat și ucis mai mult de 30 de femei și tinere. A fost suspectat de comiterea a peste 50 de omoruri. A fost condamnat la moarte pe 31 iulie 1979. După zece ani în închisoare, Ted Bundy a avut un singur mesaj de transmis. Acesta este micul său secret murdar.

Închisoarea Federală Florida, 23 ianuarie 1989

„Am crescut într-o familie minunată, cu doi părinți dedicați și iubitori, unul dintre cei cinci frați și surori, într-o casă în care noi, ca și copii, eram în centrul vieților părinților noștri, mergeam în mod regulat la biserică, doi părinți creștini care nu beau, nu fumau, fără jocuri de noroc, fără abuzuri fizice sau violență în cămin.

În principiu, eram o persoană obișnuită. Nu eram vreunul care mergeam prin baruri. Nu eram un pervers în sensul în care cineva putea să vadă asta în mod evident. Eram în esență o persoană normală, aveam prieteni buni, trăiam o viață normală. Cu excepția unui singur aspect foarte important, foarte distructiv, pe care l-am ținut foarte ascuns, și n-am lăsat pe nimeni să știe despre asta. Și parte a șocului și groazei scumpilor mei prieteni și a familiei, acum ani de zile când am fost arestat prima dată, a fost că nu aveau nicio idee. Se uitau la mine… și eram ca toți ceilalți. Și s-a întâmplat în etape, gradual. Nu s-a întâmplat neapărat peste noapte, cel puțin nu pentru mine.

Experiența mea cu, să-i zicem, pornografie în general, dar cu pornografia care prezintă violența sexuală, e că odată ce devii dependent de asta, și privesc asta ca un fel de adicție în care începi să poftești ceva din ce în ce mai tare și mai tare, ceva care îți produce mai multă excitație, până când ajungi într-un punct în care pornografia se plafonează. Și ajungi în punctul culminant, unde te întrebi dacă nu cumva făcând-o în mod real nu o să-ți ofere ceva mai mult decât doar citind sau uitându-te.

Nu sunt sociolog și n-am făcut niciun studiu social, nu pretind că știu ce gândesc oamenii despre asta, dar am trăit destul de mult timp în închisoare până acum și… am întâlnit o mulțime de bărbați care au fost motivați să comită violența, la fel ca mine. Și fără nicio excepție, fiecare dintre ei a fost foarte puternic implicat în pornografie, fără nicio urmă de îndoială, fără excepție. Au fost influențați foarte profund și devorați de adicția de pornografie, nu e nicio îndoială în privința asta. Studiile FBI pe omucideri arată că cel mai comun interes printre criminalii în serie e pornografia

Aceia dintre noi care sunt sau au fost atât de mult influențați de violența din media, în special de violența din pornografie, nu suntem niște monștri înnăscuți, suntem copiii voștri, suntem soții voștri și am crescut în familii obișnuite, și pornografia poate ajunge să agațe un copil din orice casă în ziua de astăzi. M-a prins pe mine în propria mea casă acum douăzeci… treizeci de ani. Și oricât de grijulii au fost părinții mei… și au fost grijulii, și și-au protejat copiii. Și oricât de bună creștină ar fi familia, și am avut o familie creștină minunată, nu există nicio protecție împotriva influențelor negative care există în societate și pe care societatea le tolerează.”

Câteva ore mai târziu, pe 24 ianuarie 1989, Ted Bundy a fost executat pe scaunul electric.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața cu Domnul.
Viața cu Domnul.Toate le-am lăsat în urmăSub o mantie de ceațăAm pornit cu Domnul meuAstăzi într-o nouă viațăToate, toate mi le-a ștersCu a Lui sânge sfânt, curatCând cu lacrimi de căințăSub cruce m-a... Citeste mai mult >>
Eu spun atât
Eu nu spun dacă. Spun ca Ești.Te recunosc în tot suspinul meu.Din molecula harului mă creștiÎntru iertare, ca pe-un curcubeu.Eu nu spun poate. Spun că suntÎnveșmântat cu cel mai sacru rostȘi nu e unul... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Astăzi este ziua
Astăzi este ziuaAlergăm în lumea-aceastaFără-a cugetaCă aici suntem o vremeCă mult nu vom sta,Fără-a știi că pe cărareNe putem gătiPentru lumea viitoareDacă vom dori. Astăzi este ziua-n care Domnului... Citeste mai mult >>
Isus este jertfa lumii dată
Isus este jertfa lumii dată,Jertfa fără nici-o pată,Găsită în toate privințele curată.Cum cere Cerescul Tată!Isus e Mielul fără cusur,În toate găsit vrednic, pur.Isus este Omul Dumnezeu,A șters tot pă... Citeste mai mult >>
Frumusețile dragostei Tale, Doamne
Din Împărăţia Ta de cânteceFără vreo mărginire,De la minunea şoaptelor ierbiiFoşnind a iubireŞi până la măreţia dreptăţiiRevărsată-n cascadă de tunete,Doamne, ai pus şi la îndemâna meaVreo şapte sunet... Citeste mai mult >>
Așteaptă
De trebuie s-aștepți, așteaptăDar nu oricum, ci-n voia Lui.Smerit, umil, în sus îndreaptăA tale cereri Domnului.Spune-I doar Lui ce te apasă,Descarcă-ți focul inimii,Iar Dumnezeu, iubitul Tată,La piep... Citeste mai mult >>
Vrem trezire
Vrem trezireMai adu Doamne trezireaPentru cei ce vor apropiereaDe Tine, să trăiască în neprihănire,Mai lasă în biserici iarăși o trezire.Vedem bine că ne-am îndepărtatȘi nu mai slujim cu foc Celui Pre... Citeste mai mult >>
Fericiți sunt fiii
Fericiți sunt fiii ce-i urmeazăVrednic pe părinții sfinți.Cei mai mulți sunt niște josnici,Nu-s pe calea sfântă rodnici.Prea puțini sunt cei cumințiCe fac cinste la părinți.Toate-s. deopotrivăOamenilo... Citeste mai mult >>
Nimic nu ne va despărți!
Nimic nu ne va despărți!Am îmbrăcat haină cernită,Mă simt atât de vinovat,N-am ales calea potrivităPe drumul Tău cel drept, n-am sta. tAzi plâng, sunt plin de supărare,Și mă rog Ție neîncetat,Isus iub... Citeste mai mult >>