A doua venire a Domnului Hristos -4-

În 1 Tesaloniceni 4.13-18 este de observat că singura mângâiere pe care apostolul o dă celor ce erau în jurul patului morții unui credincios este venirea lui din nou împreună cu Domnul Isus și întâlnirea lor cu toții. Se spune: FIȚI LINIȘTIȚI, EL A PLECAT ÎN SLAVĂ! Dar nu acesta este gândul apostolului - dimpotrivă, mângâierea pe care el o dă celor ce asistă la ultimile clipe ale celor credincioși este: FIȚI LINIȘTIȚI, DUMNEZEU ÎI VA ADUCE ÎNAPOI! Trebuie să se fi făcut o schimbare nemăsurat de mare în sentimentele obișnuite ale creștinilor, dacă singura mângâiere pe care o dă apostolul este socotită astăzi ca o nebunie. Credincioșii din Tesalonic erau atât de mult pătrunși de gândul venirii din nou a Domnului Hristos, încât ei nu își închipuiau că ar putea muri înainte de a avea loc împlinirea acestui eveniment; și dacă unul din ei pleca de pe pământ, prietenii lui se întristau, gândind că el nu va fi prezent în acea clipă. Dar Pavel îi liniștea, spunându-le: DUMNEZEU VA ADUCE ÎNAPOI ÎMPREUNĂ CU EL PE CEI CARE AU ADORMIT ÎN ISUS. Putem înțelege prin acest exemplu, cum Biserica a pus deoparte nădejdea care ocupa spiritul primilor credincioși; cum noi ne-am îndepărtat de gândurile apostolilor și am înlocuit aceste gânduri prin ideea unei stări intermediare de fericire -sufletul despărțit de trup- stare adevărată, fără îndoială, și superioară stării noastre de pe pământ, totuși neprecisă și, în același timp, o stare de așteptare. Domnul Isus Însuși așteaptă, și sfinții care au murit așteaptă. Nu vreau să arunc vreo umbră asupra adevărului acestei stări intermediare de fericire; iată cum vorbește apostolul despre ea:

Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsați; nu pentru că dorim să fim desbrăcați, ci să fim îmbrăcați, pentru ca, ce este muritor să fie înghițit de viață... Așadar, noi totdeauna suntem plini de încredere. 2 Corinteni 5.4-6

Adică: dacă trupul muritor nu este înghițit de viață, nu este schimbat, încrederea pe care o am nu este întreruptă de moarte; eu deja am primit viața Domnului Isus Hristos în sufletul meu, ea nu poate să-mi mai lipsească vreodată. Se poate întâmpla să părăsesc acest pământ, dar viața sufletului meu nu este atinsă cu nimic prin asta; eu am deja viața Domnului Hristos și, dacă voi pleca, voi fi cu El.

Noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor care au adormit. Căci însuși Domnul, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh și astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.

Dacă apostolul ar fi așteptat un mileniu al Duhului Sfânt înainte de venirea Domnului Isus, cum ar fi putut el să spună: NOI CEI VII CARE RĂMÂNEM PÂNĂ LA VENIREA DOMNULUI? Pentru el era o așteptare continuă a venirii Domnului Hristos, a cărei clipă nu o știa, dar pe care avea tot dreptul s-o aștepte.

S-a înșelat el în această privință? Nu, deloc.

El nu făcea altceva decât să aștepte și această așteptare avea ceva bun în ea: îl ținea mereu într-o stare de despărțire față de lume.

Dacă ai aștepta dintr-o zi în alta venirea Domnului, unde ar mai fi toate aceste planuri care se fac pentru o familie, pentru o casă, pentru a întări orgoliul vieții, pentru a te îmbogăți? Felul nădejdii pe care o avem ne formează caracterul și, când Domnul va veni, apostolul Pavel se va bucura de așteptarea lui. Nădejdea care îl însuflețea producea frumoasele sale roade în legătură cu această nădejde el spunând: DUHUL VOSTRU, ȘI SUFLETUL VOSTRU ȘI TRUPUL VOSTRU SĂ FIE PĂZITE ÎNTREGI, FĂRĂ VINĂ, LA VENIREA DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS (1Tesaloniceni 5.23).

Această zi nu trebuie să surprindă pe credincioși ca un hoț (1 Tesaloniceni 5.2-4). În locul unei lumi binecuvântată pentru un mileniu fără prezența Domnului Isus, aici se vede omul păcatului stăpânind, până ce va fi nimicit prin arătarea venirii Domnului Hristos. Pentru mine este clar că acest mileniu numai al Duhului este o minciună pentru că taina fărădelegii care a început să lucreze din timpul apostolului Pavel trebuia să-și continuie lucrarea până ce se va descoperi omul păcatului care va fi nimicit prin arătarea venirii lui Hristos, Domnul Însuși, prin suflarea gurii Sale.

Să păzești porunca aceasta fără pată și fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la timpul ei de fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul celor ce împărățesc și Domnul celor ce stăpânesc, singurul care își are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea; a Lui să fie cinstea și puterea veșnică! (1 Timotei 6.14-16).