“Happy Easter” sau “Hristos Anesti” ?

Iepurele de Paşti, care trece pe ecranele publicitare împingând ouă cu botul, este un simbol legendar, un mit, introdus din păgânism între creştini după 1500, undeva în Alsacia şi sud-vestul Germaniei. O veche legendă saxonă, spune că zeiţa Eastre, a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp. Pentru a o salva de la moarte, zeiţa a transformat-o în iepuroaică şi i-a permis să ouă mai departe! Pentru a fi recunoscătoare, iepuroaica decora ouăle şi le dăruia zeiţei! Începând cu anul 1682, iepuraşul aduce ouăle de Paşti în Germania. Evenimentul i se datorează unui doctor din Heidelberg care, în respectivul an a răspândit ilustrate cu iepuraşul de Paşti. Iepurele a intrat în literatura religioasă în anul 1690, mult în urma mielului sau a oului de Paşti. Mai întâi între catolicii europeni (care au destule puncte sensibile în ceea ce priveşte fertilitatea iepurelui), apoi a trecut Atlanticul, iar de ceva vreme a acaparat şi Europa de Est, ortodoxă. Germanii sunt, de altfel, primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraşi din aluat si zahar (în preajma anului 1800).Tot atunci, în Franţa şi Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată. În ultima vreme, consumerismul exagerat de sărbătorile pascale, au pus în prim plan Iepuraşul. A eliminat pe Hristos, crucea Golgotei. De ce? Pentru că omul e păcătos şi are nevoie de mântuire. Există, e gratuită, şi-o poate primi oricine. Oricine însă nu crede în iepuraş, în cruci din chibrit ori ouă-ncondeiate. Ci, în Mesia!

Iepuri cu coşuri de ouă. Ouă desenate cu iepuri. Iepuri cu ouă în cârcă. Ouă cu peisaje de primăvară. Iepure cu fular, iepure cu sacul de daruri în spate (ca moşul de Crăciun!). Traiste stil ou, târne cu iepuri cocoţaţi peste ouăle vopsite. Ouă desenate cu tot felul de semne. Fără nici o semnificaţie însă. Iepuri în poziţie şmecherească, salutând. Ouă cu grădini de vară înflorite. Iepuri plantând flori ori jonglând cu ouă roşii. Ouă cu iepuri ascunşi printre copaci. Ba chiar o grădină cu morcovi, şi-un iepure savurând din ei. Cum ce e asta? O expoziţie cu desene de Paşti! Unde? În holul celui mai mare liceu câmpinean! Şi-n multe alte şcoli... În office-ul meu, pe birouri, stau cruci peste ouă. Şi ouă printre cruci. Cruci treflate, cruci drepte, cruci pitice. Cruci din chibrituri, din paie, din beţe, din ebonită, din nasturi. Negre, arse la foc sau lăcuite. Ba chiar o cruce din cioburi de oglindă, lipite pe un carton verde. Ouăle sunt desenate cu carioca, cu markerul, au ochi, cozi, nas sau căciuli. Un ou, pe care e lipit chipul Lui Hristos, stă atârnat de-un lănţic, de-o cruce. Un altul ceva mai încolo, vărgat în alb şi albastru. Ca un tricou de la Steaua. Iar unul roz, deschis şi decolorat, e scris cu marker negru: Paşte fericit! Cum au ajuns în cancelaria profesorilor? Subînţelegeţi. Dacă penetrăm Internetul, cotrobăim hipermarketurile sau standurile cu cărţi şi reviste, expunerile din faţa chioşcurilor de ziare, din Piaţa Universităţii până aiurea în România, găsim un singur numitor comun: felicitări cu iepuri de Paşti! Dar pe Hristos, Sărbătoritul, nicăieri !!! De unde vine Iepuraşul? Ce legătură are cu Biblia, cu învierea Lui Hristos, cu mântuirea omenirii? Nici una... Şi, atunci? Ne mai mirăm de ce nu există respect? Faţă de părinţi, de copii, de profesori, de bătrâni ori de tineri. Faţă de aproapele. De cel lângă care trăieşti, sau cu care trăieşti. Ne întrebăm de ce nu sunt păstrate valorile, spiritualitatea, cinstea, dreptatea, de ce nu ştim să iertăm? De ce e societatea răvăşită în gânduri, în idei, în comportament? De ce fură oamenii de afaceri cu acte, de ce e înşelat statul, de ce există corupţie, de ce se încalcă legile chiar şi atunci când se declară că «nimeni nu e mai presus» de ele ? E simplu : nu ne raportăm la modele, ci decât la ce ne place. La spiritul poftelor. Când îmi trece iepurele pe ecran în ziua de Paşti, nu mă mai gândesc la păcatele mele. La greşelile pe care le fac faţă de cei din jur, la tensiunile care le-am creat, la semenii mei care aşteaptă să le văd durerea, suferinţa, să-i ajut, să intervin. Dacă de sărbătoarea Învierii şcolile sunt pline de desene ca mai sus, magazinele îmi oferă urechiaţi de ciocolată iar presa mă îmbuibă de reclame cu iepuraşi ascunşi prin grădina cu ouă, nu stau pe gânduri, nu îmi schimb viaţa, interiorul, caracterul. Dar dacă-L privesc pe Iisus, atârnat între cer şi pâmânt pe o cruce, cu cununa de spini pe cap, sângerând, cu piroanele în palme, eu meditez : «de ce oare a trebuit să moară, să sufere nevinovat »?  Atunci  soptesc : « Iisuse, ai putut să ierţi, să suferi, să plângi pentru oameni, să mori pentru ei. Şi pentru mine. Iar eu, nu Te-am ascultat, n-am respectat valorile Tale. Sunt falimentat. Ajută-mă să mă îndrept!». Apoi, încerc să mă schimb, puţin câte puţin, zi de zi… Până voi reuşi. Fiindcă idealul meu nu va fi stimulat de un iepure ori de-un ou colorat, ci Cel ce a murit pe o cruce. Voi avea o viaţă asemeni Celui ce S-a jertfit pentru semeni. Iar societatea în care trăiesc, va învia, va înflori: Nu se va stinge. Iepurele de Paşti, moşul de Crăciun, crucea batjocorită. Sunt semne care-L scot afară pe Hristos din viaţa individului. Şi în loc să creeze o societate histocentrică, axată pe promovarea valorii, generează una plină de egoişti. Asta nu-i o filosofie a mea. Este conceptul divin, lăsat de Iisus care S-a jertfit la Calvar. Societatea nu-L promovează azi pentru că nu vrea să trăiască asemeni Lui. Suntem educaţi în marketing, în management, în dezvoltare durabilă, în matematici superioare, în filosofii, politologii ori religii, dar nu vrem să ne educăm în Dumnezeu. Şi, în loc să aducem oamenii aproape de El, prin desene cu iepuri, prin expoziţii cu ouă, prin felicitări cu urechiaţi, nu facem decât să-i îndepărtăm şi mai mult. Iar rezultatul? E cavasiprezent: avortul, divorţul, certurile, violenţa, beţia, orgia sexuală, dezmăţul, degradarea morală, socială, prostul gust, grobianismul, egoismul, promovarea nonvalorii. A rezistat în istorie vreun popor cu astfel de pandemii? Unde-s romanii, grecii, mezii şi perşii, faraonii, fenicienii?  Dacă nu vrem să ajungem la lada de gunoi a istoriei (şi suntem aproape!) să învăţăm din greşelile lor!

N-am scris să-L apăr pe Cel ce-a Înviat din mormânt, Pe Cel ce-a despicat istoria în două, pe Cel ce ţine destinele omenirii. Nu pot să-L apăr pe Hristos. Pentru că, Adevărul n-are nevoie de apărare. Minciuna ori răul nu-L pot învinge. Nu eu Îl ţin pe El, ci El pe mine. Am scris pentru că e o datorie morală a mea de-a apăra valorile spirituale. Creştinismul. Biserica. Şcoala. România. Am scris, pentru că mi se pare extrem de ciudat ca în sânul unui popor care acceptă Scriptura, pe Hristos, Învierea Lui, să nu creadă în ea, ci să promoveze iepuraşii care ascund ouă vopsite! Am scris, pentru că văd şi aud promovându-se atât de multe tradiţii şi obiceiuri de Paşti, atât de multe superstiţii, atâtea deziceri şi nimic despre Înviere. Am scris pentru ca cine are ochi să citească, iar cine are urechi să audă. Să intre în biserică. Să mediteze. Iar salutul românilor de Paşti să nu mai fie “Happy Easter” (pentru că Easter vine de la numele unei zeiţe păgâne!), ci să răsune din toate piepturile (şi inimile): “Hristos Anesti” (pentru că Hristos a înviat. Adevărat)!