text Eseuri crestine

Nu putem ști nici ziua, nici ora Nașterii și nici a Revenirii Lui pe nori...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Daniela Marinau

Așa-ntr-o liniște și-un har/ Vei reveni, Isuse, iar. . .

Sunt versuri dintr-un cântec despre Revenire. De ce Tatăl a păstrat vremurile și soroacele în paza Lui? Pentru ca noi să ne îndeletnicim cu o trăire sfântă, nu cu calcule matematico-istorice, nici cu certuri de cuvinte. . .

Fiindcă mulți s-au nevoit să-I calculeze data Nașterii pornind, de exemplu, de la anunțarea nașterii lui Ioan Botezatorul, care e posibil să fi căzut de Yom Kippur, "Ziua Ispășirii", când Zaharia, ca Mare Preot, aducea tămâie in Sfânta Sfintelor, aș putea menționa că e. . . . puțin incorectă metoda. Deoarece nu știm sigur dacă Ioan s-a născut la fix nouă luni sau la un an după anunțul făcut de Gavril. În Evanghelia după Luca ni se spune vag: "După o bucată de vreme, Elisabeta a rămas însărcinată și s-a ținut ascunsă cinci luni. . . "Apoi, când se spune "în luna a șasea" nu e clar pentru noi: dacă e vorba de luna a șasea a sarcinii Elisabetei sau de luna a șasea după calendarul religios sau, poate după calendarul civil iudaic. . . . Dacă e sa te iei dupa logica istorică, romanii făceau recensăminte și iarna, dar în Israel era mai potrivit toamna, după strângerea recoltei, după "Sărbătoarea corturilor". Sau, de ce nu, în preajma Paștelui? . . . Dar păstorii pe câmp cu oile în timpul iernii nu sunt obișnuiți nici în această țară mediteraneană, unde iarna e așa de blândă. . .

ȘI astfel, Domnul Isus nu ne-a lăsat moștenire nici măcar data completă a Nașterii Sale ca Om. . . adică nu cunoaștem nici ziua, nici ceasul cand S-a întrupat, sau când a venit pe lume ca Prunc. . . . Nici chiar de an nu suntem siguri. De ce oare?

Printre altele, ca motive, putem enumera: ca astrologii să nu-I poată stabili nici zodia, nici. . . . ascendentul. Vă dați seama ce ciudat și. . . blasfemiator ar fi să-L. . . . pună acești magicieni „ albi” într-un asemenea „sertar”? .

Apoi, a vrut, probabil să evite idolatrizarea Aniversării Lui. Deoarece, cum putem defini altfel decât idolatrie, petrecerea unui Crăciun pompos, aproape o orgie, cu excluderea Sărbătoritului, ce devine, pentru ei, doar un pretext de betie?

Pentru că Domnul nostru Atotputernic este infinit în timp și în spațiu, este Veșnic, adică în afara timpului și chiar, , , , Creator al timpului. Deci El nu poate fi aservit timpului, deoarece e mai presus de timp! De aceea, desi știe foarte exact momentul istoric al Întrupării, ca și al Revenirii Sale, nu găsește de cuviință să ni-l reveleze. De ce? Pentru că Dumnezeu e absolut liber, nu depinde de timp, ci e Proprietarul și Administratorul, chiar și Sfârșitul timpului. Să cităm din Biblie temelia celor zece porunci și a tuturor legilor din Tora:

„Eu sunt Domnul”. . . . .

Cât despre Revenirea Lui în slava, cu sfinții și Îngerii Săi, putem cita din Zaharia:

  • În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde.
  • 7 Va fi o zi deosebită*, cunoscută** de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre searㆠse va arăta lumina.
  • * Apoc 22: 5; ** Mat 24: 36; † Isa 30: 26; Isa 60: 19; Isa 60: 20; Apoc 21: 23;
  • 8 În ziua aceea, vor izvorî ape vii* din Ierusalim şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara, şi iarna.
  • * Ezec 47: 1; Ioel 3: 18; Apoc 22: 1;
  • 9 Şi Domnul va fi împărat* peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn** şi Numele Lui va fi singurul Nume.

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Dimensiunea personală a nașterii lui Hristos - arhiva 2021
Venirea lui Hristos în umanitate are finalmente scopul de a găsi umanitatea în Hristos. Deci observați în sfera mântuirii această interacțiune sau interdependentă: Hristos în umanitate și omul ca indi... Citeste mai mult >>
Primul colind la care am plâns...în copilărie
Aș dori ca această experiență cu Duhul Domnului să nu pară, istorisită, ca un fluture prins cu acul într-un insectar. Nici nu vreau să semene cu o floare presată, uscată, care mai are un pic de parfu... Citeste mai mult >>
Trei dușmani ai praznicului Întrupării Domnului Hristos
Praznicul Intruparii Domnului este o sarbatoare biblica, un timp in care ingerii din Cer s-au coborat pe pamant si impreuna cu oastea cereasca ziceau: „Slava lui Dumnezeu in locurile preainalte si pac... Citeste mai mult >>
Nasterea Domnului Isus-eseuri crestine"
Categorie: eseuri crestineNoaptea neuitată a nașterii Mîntuitorului în Betleemul din Iudeea cu peste două mii de ani în urmă ,aduce de fiecare dată cu sine înălțătoare bucurii,trăiri sufletești de mar... Citeste mai mult >>
Planul lui Dumnezeu și disconfortul generat de el
Să trăiești cu Dumnezeu, să fii parte din planul Lui întreaga ta existență nu e întotdeauna cel mai comod lucru. Ți se pare ciudată abordarea? Păi, din multele exemple de pe paginile Scripturii, iată... Citeste mai mult >>
Regele din iesle...doar o poveste?
Într-un peisaj de alb imaculat, văd doar oameni într-o goană ciudată, într-o atmosferă care ar fi trebuit sa fie unică. Văd doar suflete ce aleargă în toate părțile și mențin priviri reci, care trec ț... Citeste mai mult >>
Sunt aici?
Sunt aici? Alexandrina Tulics-- album Pâine Din Țăst... Am avut un sentiment cald, dureros, azi când frânturi de colinde răzbat până în camera unde scriu... . plecații noștri în lumini ar fi atins cu... Citeste mai mult >>
The Eve of Nativity
According to Saint John Chrysostom, “with the Nativity of Christ all feasts flow as various streams flow from a fountain.” In the same sermon, the Saint continues “I even now caution and request you t... Citeste mai mult >>
Despre Întruparea Cuvântului
● Vine din nou Sărbătoarea Nașterii Domnului și din cauza luminii lumești nu mai reușim să vedem lumina stelei de pe cer vestitoare a pogorârii pe pământ a slavei nemărginite, a Luminii increate, a Lo... Citeste mai mult >>
How we Understand the Virgin Conception of Mary?
According to Luke’s Gospel (I, 26-38) and Church Tradition, nine month before the birth in the body of Jesus, God sent the angel Gabriel to a virgin whose name was Mary announcing her that she will co... Citeste mai mult >>