Viaţa unei frunze

  E primăvară. Soarele începe să-şi trimită primele raze călduţe pe Pământ. Păsările călătoare au început rând pe rând să se întoarcă din nou la noi în ţară. Copacii îşi deschid mugurii lor făcând loc firavelor frunze care încep să ia viaţă.

   În copacul din curtea şcolii s-a deschis prima frunză, care mirată privi în jur... Fiindu-i frig, deoarece Soarele nu o încălzea suficient de bine, frunza se ghemui făcându-se mică, mică de tot...

   Mai trecu câtva timp, iar frunza fiind curioasă să vadă ce se mai întâmplă, se desfăcu pentru a privi în jur, dar nu văzu nimic deoarece... era noapte. Întristată, adormi suspinând, iar când se trezi începu să privească în jur. Era o frumoasă dimineaţă. Văzu un cârd de elevi care se îndreptau spre şcoală, apoi un grup de muncitori îndreptându-se spre fabrică. Simţind căldura Soarelui care se bucură că poate să încălzească, puţin, prima frunză. Frunza zâmbi fericită ca un copil răsfăţat.

   Apoi mai urma o zi mai puţin frumoasă faţă de celelate zile. Norii negrii ca nişte balauri ameninţau din clipă în clipă să plouă. Frunza nu mai era bucuroasă, ci era foarte tristă deoarece razele Soarelui nu o mai încălzeau, nu o mai mângâiau şi ii era foarte frig simţindu-se părăsită şi fără nici un rost.

   Deodată simţi ceva umed, rece, respingător, ceva care o inundă, sufocând-o, ceva ce căzu cu o mare greutate peste ea. Era... o picătură de ploaie. Apoi veniră mai multe, iar frunza se apleca sub povara lor, a picăturilor de ploaie. Avea nevoie de cineva care să o ajute, cineva care să-i simtă durerea, şi să sufere alături de ea, dar nu era nimeni...

   Următoarea zi se arăta mai promiţătoare; nu departe de ea se ivise o altă frunză. Frunza se bucura mult de acest lucru. Vremea frumoasă venise din nou, iar razele Soarelui încălziseră cele două frunze, care sporovăiau între ele...

   Aşa trecură zilele, iar copacul se umplu de frunze. Acum, frunza care apăruse prima, nu se mai simţea singură deoarece avea multe tovarăşe.

   Vremea zbura ca gândul, iar razele solare nu mai aveau puterea necesară pentru a putea încălzi pământul, vântul rece începuse să sufle puternic, iar multe din frunzele copacului căzuseră formând pe jos un covor foşnitor şi multicolor. Sosise toamna.

   Într-o dimineaţă, când frunza se scula şi privi în jur, văzu că din toate frunzele, doar ea mai rămase; suratele ei căzuseră pe jos. Fu atât de mâhnită şi se simţi din ce în ce mai slabă, mai fără viaţă... Deodată, suflă o rafală de vânt foarte puternică şi ea nemaiavând putere să se ţina pe creangă, căzu pe jos alături de suratele ei întregind astfel covorul multicolor care se formase...