Reţeta mea pentru o lume periculoasă

Când eram copii, ori de câte ori eu sau fratele meu Curtis îi aduceam mamei tot felul de scuze pentru că nu reuşiserăm să facem ceva - ori de câte ori ne plângeam de o problemă care ni se părea insurmontabilă, ori de câte ori deveneam împovăraţi sau descurajaţi de vreun obstacol de pe drumul vieţii sau, mai ales, ori de câte ori ne văicăream - ea ne dădea mereu acelaşi răspuns. Afişa o mină nedumirită si ne întreba:

'Ai creier? '

Implicaţiile acestei întrebări erau limpezi precum cristalul:

'Dacă ai creier, foloseşte-l! De atât ai nevoie pentru a depăşi orice problemă! '

Mama mea mi-a insuflat un respect profund pentru potenţialul creierului uman şi respectul acesta a devenit tot mai mare pe parcursul anilor, astfel că îl pot descrie cu uimire. Ori de câte ori deschid craniul unui copil şi văd un creier, mă minunez de misterul lui:

Iată ceea ce face din noi ceea ce suntem. Iată unde sunt stocate toate amintirile, gândurile şi visurile noastre. Iată ce ne distinge unul de celălalt în milioane de feluri.

Şi totusi, dacă aş scoate creierul meu şi l-aş pune lângă al dumneavoastră, nu aţi putea vedea vreo diferenţă - cu toate că suntem diferiţi. Acest lucru ma uimeşte de fiecare dată.

În interiorul fiecărui creier sunt miliarde şi miliarde de interrelaţii complexe, neuroni şi sinapse, pe care ştiinţa abia acum începe să le înţeleagă. Când adaugi la toate acestea misterul minţii şi al spiritului, creierul uman devine un laborator atât de vast şi de complex încât ai putea lucra cu el un mileniu, fără a descoperi prea mult.

Ori de câte ori ma adresez unui auditoriu, încerc să-i motivez pe ascultători să se gândească la puterea şi implicaţiile unui astfel de poetenţial. Le spun ca nici o reţea de computere din lume nu se poate apropia de capacitatea unui creier uman obişnuit. Această resursă de care dispunem fiecare dintre noi este un dar extraordinar din partea lui Dumnezeu - cel mai complex sistem organic din întregul univers. Creierul tău poate asimila două milioane de biţi de informaţie pe secundă. Mă adresez auditoriului meu alcătuit din mii de persoane explicând că, dacă aş lua o singură persoană dintre ei, dacă aş aduce-o pe scenă, i-aş cere să privească mulţimea timp de o secundă şi apoi aş lăsa-o să plece, iar cincizeci de ani mai târziu i-aş face o operaţie, aş aplica nişte electrozi şi aş stimula o anumită zonă a creierului, ea şi-a putea aminti nu doar unde stătea fiecare, ci şi cu ce era îmbrăcată fiecare persoană din publicul pe care îl privise cu cincizeci de ani în urmă.

Iată cât de uimitor şi de complex este creierul uman. Este năucitor.

Când mă adresez studenţilor, uneori ilustrez acest lucru întrebându-i câţi din ei îşi amintesc ce au mâncat la prânz în ziua aceea. (Dacă mă adresez unor contabili, îi întreb câţi îşi amintesc de ultima ocazie în care au calculat o sumă totală.) Scopul meu este să-i fac să ridice mâna.

Apoi trec rapid printr-o secvenţă de genul:

'Să ne gândim ce a trebuit să facă creierul vostru când eu am pus această întrebare. Mai întâi, undele sonore au plecat de pe buzele mele, au călătorit prin aer până la meatul vostru auditiv extren, au trecut prin membrana timpanului si au pus în acţiune o forţă vibratorie care a trecut prin oscioarele urechii voastre medii până la ferestrele ovală şi rotundă, generând o forţă vibratorie în endolimfă, care deformează mecanic microcilii, convertind energia mecanică în energie electrică, aceasta călatorind apoi prin intermediul nervului cohlear din joncţiunea ponto-medulară, de acolo la nucleul olivar superior, urcând bilateral spre trunchiul cerebral prin lemniscul lateral până la coliculul inferior şi la nucleii geniculaţi mediali, apoi prin radiaţiile talamice până la lobii temporali posteriori pentru a începe procesarea auditivă, de acolo spre lobii frontali, coborând prin tractul Vicq d'Azur accesând informaţii stocate în structurile mediale ale hipocampului şi în corpii mamilari, apoi înapoi la lobii frontali pentru a începe răspunsul motor la nivelul celuleor Betz, coborând prin tractul cortico-spinal, prin capsula internă în pedunculul cerebral, coborând la nivelul decusaţiei cervicomedulare în substanţa cenuşie din măduva spinării, făcând sinapsă şi apoi trecând în joncţiunea neoromusculară, stimulând nervul şi muşchiul astfel încât să puteţi ridica mâna. '

Bineînţeles, aceasta e versiunea simplificată. Dacă ar trebui sa intru în detalii dspre influenţele inhibitorii şi coordonatorii, aş vorbi câteva ore doar despre asta.

Ideea este că putem deplânge pericolele cu care ne confruntăm, le putem ignora sau chiar îngădui fricii să ne paralizeze.

Sau ne putem întreba: AVEM CREIER?

Dacă da, să folosim acest instrument incredibil pe care l-am primit din partea lui Dumnezeu pentru a evalua riscurile cu care ne confruntăm în fiecare zi. Avem mijloacele prin care putem analiza riscurile şi putem decide care dintre ele merită asumate şi care ar trebui evitate.

Ai creier? Foloseşte-l!

Acesta este secretul.

Aceasta este reţeta mea simplă, dar eficientă, pentru viaţă, iubire şi succes într-o lume plină de pericole.