Nemeritate daruri

   Roua-şi încălzeşte faţa în razele soarelui ascunsă-n firele de iarbă abia date după o iarnă aşa de lungă...

   Gândacii leneşi, de frigul iernii ies împleticindu-se la soare, somnoroşi şi nedumeriţi de atâta lumină! Brazda întoarsă din toamnă stă nemişcată-n bătaia soarelui dornică de căldură, apă, gata pregătită de o nouă viaţă.

   Păsări fericite şi grăbite zboară în stoluri căutand cu sârg un strop de dulce pe care să-l ducă în stup. Copiii fericiţi, cu obraji roşii se-ntorc pe uliţi ca nişte rapsozi ai cerurilor.

   Două fiinţe aplecate-n rugă aruncă sămânţa-n pământ murmurând mulţumirilie pentru Cel Prea Înalt...

   E atâta fericire şi soare...  şi cânt de păsări şi de clopot. E aşa de bine că şi-n această primăvară Tu eşti aici pentru noi, Doamne!