....m-am deprins sa fiu multumit[...](Filipeni 4.11)

   Un rege avea o gradina foarte mare si frumoasa in care nu gaseai  doua plante la fel.

   Intr-o dimineata, intrand in gradina sa, o gasi vestejita, aproape moarta.

   Chiar langa poarta era un stejar. Cand regele l-a intrebat ce s-a intamplat, stejarul i-a raspuns ca este plin de tristete si nu vrea sa mai traiasca fiindca nu este mereu verde ca pinul.

   Ajungand insa in dreptul pinului, regele repeta intrebarea. Pinul raspunde ca s-a saturat de viata fiindca nu face struguri ca vita de vie.

 Vita de vie ofilita si ea, raspunde regelui la aceeasi intrebare zicand ca si-ar dori sa faca fructe cum face piersicul.

 Si tot asa raspunsul se repeta pe masura ce regele isi continua plimbarea prin gradina.

 Insa deodata, privirea fu atrasa de o floricica viu colorata, singura care nu era vestejita din intreaga gradina.

 Regele o intreba:

 - Cum se face ca tu nu esti trista si satula de viata?

 - O, la inceput am fost si eu... insa am stat si m-am gandit...daca stapanul ar fi dorit in locul meu un stejar, aici ar fi stat un stejar; daca si-ar fi dorit un piersic cu siguranta in acest loc era acum plantat un piersic.

   Si atunci am inteles ca tu, stapane, ti-ai dorit aici o floricica mica si colorata si deodata toata tristetea mi-a disparut!