text Eseuri crestine

Centrul planului veşnic al lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Witness Lee

   Aş dori să vă pun o întrebare. Poate nu vi s-a întâmplat niciodată aşa ceva. S-ar putea să vă fie foarte clar faptul că Cristos este hrana voastră, Cristos este apa voastră, Cristos este apa vie, Cristos este lumina voastră şi Cristos este viaţa voastră. Permiteţi-mi să vă întreb dacă aţi conştientizat vreodată căci Cristos este chiar ţara în care trăiţi? Cristos este ţara, pământul. S-ar putea să simţiţi că zi de zi trăiţi pe acest pământ, în acest colţ de ţară, dar trebuie să conştientizaţi faptul că acest pământ nu este ţara voastră reală. Acest pământ nu e altceva decât o ilustraţie care arată înspre Cristos. Cristos este ţara reală pentru noi! Hrana este o ilustraţie, apa este o ilustraţie, viaţa noastră este o ilustraţie, ţara este şi ea o ilustraţie. Cristos e ţara reală pentru noi.

   Înainte ca Domnul să-mi arate că El este pentru noi ţara, El mi-a arătat mai întâi că El este locuinţa noastră; am văzut aceasta în Psalmul 90. În primul verset Moise spunea 'Doamne, Tu eşti locuinţa noastră din generaţie în generaţier'. După un timp, Domnul mi-a deschis ochii şi am văzut că El este pentru mine nu numai locuinţă ci şi ţară. De atunci am înţeles de ce în Vechiul Testament Domnul se referea mereu la un colţ de Ţară. Domnul l-a chemat afara pe Avraam spunându-i că-l va duce într-o anumită ţară, Ţara Canaanului. Domnul punea mereu accentul pe ţară... ţara ... ţara pe care am promis-o... Vă voi duce într-o ţară...

   Centrul Vechiului Testament este templul dinlăuntrul cetăţii. Acest templu era construit în acel colţ de ţară, iar acel colţ de ţară împreună cu templul şi oraşul construite în el constituie însuşi centrul Scripturilor Vechiului Testament. De asemenea e centrul minţii lui Dumnezeu. În mintea lui Dumnezeu există acest colţ de ţară împreună cu templul şi oraşul ei. Dacă cunoaştem Scripturile şi avem lumina de la Dumnezeu, ne vom da seama că centrul planului veşnic al lui Dumnezeu, simbolic vorbind, este ţara împreună cu templul şi oraşul ei. În primul capitol din Geneza există ceva foarte important, ceva ce se ascunde sub suprafaţă. ESTE ŢARA! Vă rog, gândiţi-vă! Conform celor consemnate în primul capitol din Geneza, care este scopul şi ţinta creaţiei lui Dumnezeu? Nu e nimic altceva decât recuperarea ţării. Dumnezeu a vrut să recupereze ţara şi să facă ceva în ea. 'La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul' Ce se spune despre pământ? Pe pământ era haos. Pământul era pustiu si gol, şi pe el erau ape adânci. El era îngropat sub adânc. Deci Dumnezeu, a intervenit pentru a lucar, Dumnezeu a început sa recupereze pământul. A despărţit lumina de întuneric şi apele de deasupra de cele de dedesubt. El a despărţit apa de pământ şi pământul a ieşit din apă în a treia zi. Tot în a treia zi Domnul Isus Cristos a ieşit din adâncimile morţii. Deci, vedeţi că acesta este tot un simbol! Cu ajutorul acestui simbol puteţi înţelege ce este pământul. Pământul sau ţara este un simbol al lui Cristos!

   Apoi, după ce pământul a ieşit din apă, ce s-a întâmplat? O, au venit în fiinţă tot felul de forme de viaţă; verdeaţă, ierburi ce produc sămânţă, pomi fructiferi. După învierea lui Cristos, după ce El a fost scos din moarte, a produs o ABUNDENŢĂ DE VIAŢĂ! Apoi, pe pământul plin de viaţă, omul a fost creat conform imaginii lui Dumnezeu având ceva din asemănarea lui Dumnezeu şi acestui om i-a fost încredinţată din autoritatea lui Dumnezeu. După ce Domnul a ieşit din moarte, a produs o abundenţă a vieţii, iar în mijlocul acestei plinătăţi a vieţii a fost creat un om care era reprezentantul lui Dumnezeu, având imaginea lui Dumnezeu; toate aceste lucruri au avut loc în Cristos ca şi colţ de ţară.

   Ţara nu este nimic altceva, deci, decât o ilustraţie a lui Cristos ca fiind totul pentru noi. Tot ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru om e concentrat în ţară. Omul a fost creat pentru a trăi în ţară unde să savureze întreaga provizie a lui Dumnezeu. Toate lucrurile pregatite pentru om sunt concentrate în Cristos.

   Ce sunt oraşul şi templul? Oraşul este centrul autorităţii lui Dumnezeu, al Împărăţiei lui Dumnezeu, iar templul este centrul casei lui Dumnezeu, al locuinţei lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu şi casa lui Dumnezeu sunt rezultatul savurării ţării. Atunci când poporul lui Dumnezeu savurează această ţară într-o anumită măsură, ceva intră în existenţă - autoritatea lui Dumnezeu şi prezenţa lui Dumnezeu sau cu alte cuvinte, împărăţia lui Dumnezeu şi casa lui Dumnezeu. Dacă Îl stăpânim pe Cristos ca şi ţară şi savurăm toate bogăţiile Sale, după o anumita perioadă de timp va rezulta ceva -  BISERICA împreună cu ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU, templul din oraş!

   Acum, puteţi aplica toate aceste lucruri la Scripturile Vechiului Testament şi ale Noului Testament. În principiu, tot ce este consemnat în Vechiul Testament este exact la fel ca şi în Noul, nu există nici o diferenţă. Intenţia lui Dumnezeu relevată atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, este acesta căci Cristos ar trebui să fie ţara pentru noi. Noi avem terenul de a savura toate bogăţiile lui Cristos. Dumnezeu ne-a dat acest teren! Prin savurarea bogăţiilor Sale într-o anumită măsură, va rezulta ceva ; Împărăţia lui Dumnezeu şi casa lui Dumnezeu, Biserica împreună cu Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este gândul central din planul veşnic al lui Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Minunile creatiei

"Himerele" umane și cele spirituale
Himera- termen din mitologia elină, desemna un animal fantastic, parcă realizat din bucăți de la alte animale. Dar în medicina modernă descrie altceva. Himera umană poate suna ca un termen fantezist,... Citeste mai mult >>
Femeia vieții
Floarea vieții Alexandrina Tulics. Album Destine Dumnezeu a creat femeia pentru a-și sprijini marea lucrare de perpetuare a vieții pamintesti. A făcut- o din dragoste paternă daruindu- i tezaurul iub... Citeste mai mult >>
Cauza spirituală ce determină apariția gemenilor monozigoti sau identici, ca și în cazul gemenilor semi-identici
"Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu." – Geneza 2:7. ; Din acest verset putem deduce că Domnul a făcut mai... Citeste mai mult >>
Cine oare?
CINE OARE? [Romani 8:28-39] Cine oare? Cine este acela care ne poate desparti de Tine, de dragostea Ta Isuse? Nimica drag Parinte. Cine ne va osandi? Nimeni, Hristos a murit, mai mult a inviat si mij... Citeste mai mult >>
Vara își așteaptă plecarea...
Vara își așteaptă plecarea... Ții strâns în mână foi scrise cu dansul colorat în aramă și aur, nepotrivindu-se cu țesătura covorului încă verde. Ai vrea să scrii cu rapiditatea veverițelor ce se at... Citeste mai mult >>
Toamna mea cu haine - aur
Toamna mea cu haine -aur A început dansul frunzelor cu fețe arămii, transformate în broșe de aur pe care le țin în mâini și nu sunt hotărâtă cum să-mi împodobesc cu ele părul, sau să le port ca brăță... Citeste mai mult >>
Adina
Adina s-a aşezat absentă pe bancă. E copleşită de griji. Nu vede nici razele soarelui, nici florile, nici căţeluşul ce o priveşte mirat dând din codiţă. E căţeluşul care vine zilnic la ea. Azi nu îl v... Citeste mai mult >>
Toamna
Toamna Alexandrina Tulics, album Splendori A dat fuga prin pomi... au ignorat-o! Pădurea-și strânge verdele în măduva intensă, netemându-se de caleașca vântului, mânată de curiozitatea nervoasă a ''... Citeste mai mult >>
Viața este din lumină
Viața este din lumină Întreaga Biblie revelează faptul că viața își are sursa în strălucirea luminii. Atunci când lumina intră, viața urmează. Acolo unde este lumină, este viață. Cantitatea de viață... Citeste mai mult >>
Facerea femeii
Geneza 2:18-24, Biblia Cornilescu Facerea femeii 18. Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19. Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toat... Citeste mai mult >>