Verdictul Lui Dumnezeu este întotdeauna ultimul

În dimineaţa zilei de 8 octombrie 1998, în timp ce mergeam la serviciu am fost lovită de un tir austriac, picioarele fiindu-mi călcate de roţile din spate ale tirului. Încă din acele momente Dumnezeu a fost de partea mea. Am fost conştientă tot timpul. Sângele curgea din picioarele zdrobite iar mintea îmi era străfulgerată de gânduri:  "Să fie, oare, sfârşitul? Oare voi muri? Doamne, oare sunt pregătită să Te întâlnesc? Durerile erau mari, eram îngrozită şi mă rugam Domnului zicând: "Doamne, îndură-Te de mine, ai grijă de copiii mei, de soţul meu …”. În tot acest timp am simţit prezenţa Domnului peste fiinţa mea.

Am fost dusă la spital. Între timp a fost anunţat şi soţul meu despre accident, spunându-i-se că starea mea este gravă şi că-mi vor amputa ambele picioare, sau în cel mai fericit caz numai unul. Soţul meu s-a rugat lui Dumnezeu să nu permită să se întâmple aşa ceva, a avut credinţă că totul va fi bine, că voi scăpa cu viaţă şi cu picioarele neamputate.
Era o luptă între viaţă şi moarte. Starea mea era critică şi plină de semne de întrebare. Prima operaţie a durat aproximativ 5 ore, doctorii erau rezervaţi la şansele de supravieţuire, totuşi, nu mi-au amputate picioarele. Fiindcă era o zi de joi când am avut accidentul, în multe biserici s-au făcut rugăciuni pentru mine, care au continuat luni de zile. Dumnezeu a ascultat aceste rugăciuni.

Am fost transportată la secţia de reanimare unde am stat 2 luni. A doua zi după accident am fost vizitată de 5 pastori care mi-au făcut ungerea în numele Domnului Isus şi s-au rugat pentru mine. Am simţit atunci prezenţa Duhului Sfânt care mă cerceta. Era cel mai minunat lucru, ştiam că Dumnezeu poate să lucreze. După 2 zile de la accident, doctorii au văzut că nu am murit şi m-au operat din nou, au îndepărtat toată carnea şi muşchii striviţi de pe picior şi şold, în unele locuri se vedeau oasele. Piciorul drept de la genunchi în jos era aproape numai os, medicii au spus că trebuie să ia muşchi din altă parte să acopere acele locuri, dar Dumnezeu a făcut să crească muşchi şi carne şi nu a mai fost nevoie de acel transplant. Laba piciorului era despicată, cele 5 degete erau distruse în întregime (rupte) şi 2 degete amputate. Operaţia a durat 5-6 ore.

Prima lună am stat în pat pe spate cu picioarele fixate în tije metalice cu stripeţi (în extensie), nu puteam să mă întorc de pe o parte pe alta. În următoarele două săptămâni am stat numai pe burtă cu picioarele fixate în aparate, fără să mă pot mişca. Când îmi schimbau pansamentele (de două ori pe zi) şi curăţau rănile eram anesteziată general şi îmi injectau calmante foarte puternice (morfina şi fostral). Medicii îi spuneau soţului meu că în orice moment se pot bloca rinichii sau inima poate să cedeze. Am primit foarte multe floacoane de sânge, aproximativ 35 L. Am făcut intoxicaţie medicamentoasă, două săptămâni am fost plină de bube pe corp, apoi încă două săptămâni mâna dreaptă a fost foarte umflată din cauza venelor care s-au blocat. Nu am mai putut folosi mâna şi am fost hrănită cu lingura. Încercările curgeau una după alta, situaţia era foarte grea… dar Dumnezeu era cu mine.

Soţul meu, Mircea, în fiecare zi (timp de două luni) îmi citea din Biblie. Era minunat! Prin Cuvântul Bibliei şi prin Duhul Sfânt, Dumnezeu mă cerceta, mă încuraja şi situaţia mea se îmbunătăţea cu fiecare zi ce trecea.
Medicii erau foarte mulţumiţi de felul cum organismul a reacţionat. Dumnezeu a întărit inima mea care nu a cedat şi a rezistat atâtor anestezii generale şi celor 9 operaţii la picioare într-un timp aşa de scurt (8 luni). Medicii, în care Dumnezeu a pus ştiinţă au văzut că numai Dumnezeu a lucrat în cazul meu şi îi spuneau soţului meu să se roage în continuare. Dumnezeu mi-a vorbit încă din primele zile când eram în suferinţă că îmi va păstra viaţa şi ne va dărui o fetiţă ca binecuvântare… atunci eram îndoielnică… dar marturisesc că Dumnezeu Şi-a ţinut promisiunea. În anul 2002 ne-a dăruit o fetiţă, după cei 3 băieţi, copii care sunt o binecuvântare pentru familia noastră.

Mulţumesc familiei şi tuturor celor care au fost alături de mine în acele clipe grele,  surorilor care au stat cu mine nopţile la spital, bisericilor care s-au rugat pentru mine. Mulţumesc în primul rând lui Dumnezeu pentru ajutorul său şi pentru  faptul că azi sunt în viaţă şi pot merge pe propriile picioare. Acest fapt se datorează Domnului Isus, Mântuitorul  meu şi medicul supreme.
Cât voi trai voi mulţumi lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale minunate, chiar dacă mai am dureri de purtat, indiferent prin ce încercări o să mai trec.
Această experienţă prin care am trecut aş dori să întărească şi să mângâie pe cei care trec prin încercări, să nu se descurajeze şi să nu abandoneze lupta. Dumnezeu  este cu noi, Domnul Isus a luat asupra Sa, pe crucea de la Golgota, atât păcatele noastre cât şi bolile noastre. El ne cheamă: ” Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28)