text Eseuri crestine

Un cactus înflorit, un rod neașteptat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Daniela Marinau

Nici măcar nu sunt sigură că planta mea care a înflorit în chip miraculos (pentru mine) este un cactus. Are frunze țepoase și mie așa mi l-a dăruit mama: cu numele de cactus. M-am uitat pe google.ro și fotografiile cactușilor semănau prea puțin cu planta mea țepoasă, dar sper, cel puțin, că-i o specie mai aparte, sau cel puțin înrudită. Cum s-o contrazic pe mama mea? Dânsei îi trăiesc și-i înfloresc toate florile, și la propriu și la figurat. Mie însă....m-am consolat că am și eu un punct comun cu impresionanta misionară Elisabeth Elliot: la amândouă ne mor florile.(a se verifica acest amănunt în cartea sa-„Stai liniștit, sufletul meu”). Cel puțin, din diverse motive, așa am pățit până acum trei zile,  până când a înflorit planta mea. Am mai avut  flori în ghiveci, dar după o scurtă înflorire la mușcate și la trandafirul numit „Constantinopol”, se ofileau, apoi planta murea, chiar și orhideele. Copiii mi-au ucis cândva chiar și o rezistentă Accacia, despre ai cărei spini aflasem că au încoronat fruntea Domnului. Dar destul cu eșecurile! Bine că n-am fost o casnică, aș fi eșuat lamentabil....nu sunt destul de gospodină.

Ceea ce vreau să vă relatez este mica minune că planta a înflorit în condiții destul de improprii, udată rar și aproape nebăgată în seamă. Am mai avut asemenea mici mostre de Har și cu legumele din grădină: degeaba ne-am trudit vreo doi ani, cu răsaduri, căci ni s-au copt puțini ardei și vreo câteva roșii. Când însă Domnul a binecuvântat, un fir de tomate răsărit de la sine într-o porțiune pietruită a grădinuței, a rodit- cred că vreo două kilograme de roșii mari cât pumnul.(!) Și cu fructele, mai ales, am avut experiențe neașteptate: un cais, un prun, copaci ornamentali, cumpărați ca butași, cărora nu le-a mers bine, n-au dat rod. În schimb, un dud neplantat de nimeni, e mare și plin de dude, în grădină. Vișinii ni se înmulțesc singuri, în fața casei, tind să devină livadă, iar lângă poartă am un soi de corcoduș altoit cu prun despre care nu știu cum a răsărit și e plin de roade. În urmă cu zece ani ne-am trezit cu un dovleac turcesc în curte, a făcut trei fructe mari și foarte gustoase: neplantat de nimeni, neîngrijit, doar am evitat să-l călcăm.

Oare să fie o ilustrație, o alegorie- grădina mea rebelă și originală- pentru familia mea? Despre fapte pe care ne-am trudit să le facem în fire, dar nu au fost primite de Domnul, nefiind o roadă a Duhului? „Căci Domnul vorbește când într-un fel, când în altul, dar omul nu ia seama”. Asta se poate aplica și la rugăciune,la post, la orice roade ale pocăinței, pe care muncești zadarnic să le faci în fire.

În schimb, roadele pentru care ne-am trudit prea puțin. doar le-am admirat și nu le-am împiedicat creșterea, (le-am mai udat din când în când) să fie un mesaj divin despre extraordinarele bogății ale Harului?

Oricum, experiențele trăite cu flori, copaci și legume, sunt, pentru mine, o adeverire (pentru a mia oară) că Biblia e reală, că se împlinește sub ochii noștri. Iată ce spune Psalmul 127: „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc. Dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește. În zadar vă sculați de dimineață și vă culcați târziu, ca să mâncați o pâine câștigată cu durere, căci preaiubiților Săi, El le dă pâine ca în somn.”

Amin! Îți mulțumim, Doamne, pentru toate darurile Tale!

Cele mai recente resurse scrise - Marturii

Rugă
Doamne, nu mă lăsa să mă înalt peste alții sau să grăiesc ce i-ar putea răni... Pune în gura mea cuvintele Tale și fă-ma apostolul tău printre oameni. Să mă ții pe Pământ cât îți trebuie, că mi-ar fi... Citeste mai mult >>
Să nu repetăm istoria, mai ales a războiului, așa cum au repetat-o evreii!
Ierusalimul și templul Domnului au fost nimicite de două ori la aceeași dată: Tișa BeAv sau ziua de 9 a lunii Av. Tișa BeAv sau 9 Av este considerată ziua de doliu şi de suferinţă a poporului evreu.... Citeste mai mult >>
Roadele rugăciunii intime
Domnul mi-a spus foarte clar că multe din problemele noastre ar putea fi rezolvate dacă ne-am lua timpul necesar pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, căutând Fața Lui. Să avem zilnic acel timp intens... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de vindecare
Multe lucruri mărețe și minunate s-au înfăptuit în zilele acelea prin puterea divină; căci Domnul Și-a dezvelit brațul cel atotputernic și Și-a manifestat puterea spre uimirea multora, forța vindecăt... Citeste mai mult >>
Clinic judeţean
Razele de soare, zambetele, chiar şi florile, toate se simt diferit, în funcţie de starea de bine pe care o avem, iar aceasta depinde de eficienţa cu care îţi controlezi pânzele. Iubirea lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Mireasa în negru-un oximoron doar ?
Mireasa în negru-un trist paradox, poate fi folosit și ca metaforă pentru domeniul spiritual. Nu are legătură cu filmul realizat în 1968 după romanul polițist omonim. E o amintire din copilărie redeș... Citeste mai mult >>
Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca
O poveste adevărată din copilăria mea, în care îngerii Domnului ne-au vegheat familia. Este vorba de o întâmplare de demult, din iulie 1975. Părinții mei nu erau creștini practicanți (deși se conside... Citeste mai mult >>
Miracolul din buzunarul tău care învinge stresul
Trebuie să acorzi o atenție deosebită celor care, prin întâmplări ce țin de timp, loc sau împrejurări, sunt aduși mai aproape de tine. (Sfântul Augustin) O zi este un buzunar de posibilități și este... Citeste mai mult >>
Fratele OAMENILOR -3-
Pe deplin conștient că va deveni curând pământ și cenușă, a vrut să i se pună împrejur ciliciul și să i se toarne cenușă. Întins astfel pe pământ, după ce și-a dat jos haina din sac, și-a înălțat ch... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de mijlocire
Rugăciunea de mijlocire este baia purificatoare în care individul și comunitatea trebuie să se cufunde în fiecare zi. Dacă îi iubim cu adevărat pe oameni, vom dori pentru ei mai mult decât stă în pu... Citeste mai mult >>