Supunerea, când ea pare absurdă -2-

   O altă parte avea de-a face cu răgăciunea, ascultând de versete precum:

   "Rugaţi-vă neîncetat",

   "Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune",

   "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit",

   "Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri."

   Am învăţat deci, că nu trebuie să fiu îngrijorată sau tulburată de nimic. Răspunsul Domnului: SĂ AM UN DUH BLÂND, LINIŞTIT ŞI ÎNCLINAT SPRE RUGĂCIUNE - era uşor de înţeles, dar cât de greu era de obţinut?

   O mare greşeală de-a mea era felul în care vorbeam. Poate că până atunci manipulasem lucrurile, încât acestea să iasă în felul pe care-l consideram eu cel mai bun, nu doar pentru mine, ci şi pentru afacerea noastră şi pentru căminul nostru. Nu a fost nevoie să nu mai vorbesc, ci doar să învăţ să vorbesc cu întrebări mai degrabă decât cu afirmaţii. Să-mi prezint gândurile şi ideile şi să-l las pe soţul meu sa aiba ultimul cuvânt. În cazul problemelor şi situaţiilor dificile, să încep cu ceva de genul: "Te-ai gândit la...?" Întrebând, în loc să afirm, îl lăsam pe el în poziţia de lider. Îi dădeam loc suficient să fie sau să nu fie de acord cu planul meu. Dumnezeu m-a învăţat cum să vorbesc. Vorbeam acum mai mult cu întrebări: "Ce crezi despre asta?"; "Ai de gând să faci asta?".

   Problema nu a fost rezolvată uşor, totuşi. Rugăciunea fierbinte s-a dovedit a fi unelata esenţială, nu doar în a învăţa să-mi păstrez seninătatea până ce el avea timp să gândească, dar şi în a învăţa să-L las pe Dumnezeu să lucreze prin mintea soţului meu. Au fost ocazii când nu am fost deloc de acord cu decizia lui finală. Aş fi preferat să-mi exprim părerea, iar lucrurile sa meargă pe placul meu. În acele momente, am avut o nespusă nevoie de rugăciune, pentru a mă supune lui întru totul. Domnul nu m-a lăsat singură şi de multe ori am avut biruinţă! Uneori, când vedea că sunt gata să mă supun, mă vedeam plăcut surprinsă de faptul ca se răzgândea. Alteori, treceau şi zile până ce planul lui Dumnezeu devenea clar. Petreceam timp în rugăciune, da, rugăciune fără încetare, atunci când simţeam că decizia lui nu era potrivită Cuvântului lui Dumnezeu.

   Să aştepţi cu răbdare, în linişte, aceasta e încredere.

   "Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!"

   Acest verset mi l-am repetat mie însămi şi am încercat să ascult de el. Trebuia să recunosc că nu înţelegeam cum o să se rezolve problemele. A trebuit să spun ca şi Iov:

   'Îmi pun mâna la gură".

   Sa înţeleg astfel că aceasta era problema Domnului şi să am încredere că El o va rezolva - aceasta a fost credinţa!

   Îmi aduc aminte prea bine cum a rezolvat Domnul o astfel de problemă. Răspunsul a ieşit din gura soţului meu într-o manieră mult mai minunată decât am crezut eu că se va întâmpla. Dumnezeu a lucrat prin soţul meu, din pricina supunerii mele, într-un fel care a făcut ca gândirea mea practică să pară neimportantă. Lacrimi de recunoştinţă şi laudă mi-au udat atunci obrajii.

   Alteori nu am fost de acord şi a trebuit să aştept până ce planul lui a eşuat. Din nou a fost nevoie de rugăciune pentru a nu-i spune: "Ţi-am zis eu!..." şi pentru a recunoaşte că şi eu fac la fel de multe greşeli, iar astfel să-l accept pe el cu toate greşelile lui. Până la urmă, aşa ma primeşte Dumnezeu pe mine, iertându-ma şi fiind răbdător cu greşelile mele... A trebuit să realizez că multe dintre micile greşeli au consecinţe aşa de nesemnificative în decorul larg al vieţii. E mult mai bine să fii relaxat, să râzi şi să mergi înainte. Ca de exemplu, alateieri: eram sigură că va veni o furtună şi că trebuia să aştept ca să treacă. El credea că nu va fi aşa. Eu am avut dreptate şi am ajuns să ne udăm până la piele. A fost poate puţin neplăcut, dar, privind printr-o perspectivă mai largă, nu contează că s-a întâmplat odată să ne plouă... Într-o zi, când vom fi la judecată, un amanunt ca acesta nu va conta niciun pic.

   Acum suntem o echipă. Am fost creată să-i fiu ajutorul potrivit, o poziţie pe care mă bucur să o ocup cu Domnul lânga mine. Rezolvăm problemele financiare împreună, fiecare făcând jumătate din treabă, dar totuşi, fac aşa cum îmi spune el. Încă întâmpină greutăţi în acest domeniu de decizie, dar, când le împărtăşeşte cu mine, adeseori ajunge să ia deciziile cele mai practice. De multe ori mă înteabă direct ce cred eu şi dacă răspund ceva de genul "Cred că e mai bine aşa decât altfel, dar decizia îţi aparţine", adeseori alege sugestia mea. Pentru prima dată, după mulţi ani, a înţeles cu adevărat situaţia noastră financiară.

   Un alt lucru pe care l-am învăţat este acela că îi pot ajuta gândirea fără să fiu cicălitoare. Înainte să meargă în oraş, îi pot spune: "Spuneai că o să cumperi...?" Sau, pot să fac o listă şi să o citim împreuna pentru a fi siguri că s-a înţeles tot ce este scris. Propoziţiile cu final deschis şi întrebările sunt aşa de importante pentru a-l ajuta să ducĂ lucrurile la bun sfârşit! Deci există o cale prin care să pot fi sub autoritatea soţului meu şi toate lucrurile să iasa bine!

   Dar Satan vede ca Domnul are biruinţă. El ar fi preferat să rămânem într-o situaţie nefericită. Ori de câte ori credeam că am ajuns să-mi stăpânesc simţul practic, el mă bombarda cu tot felul de lucruri pe care nici nu ţi le-ai putea imagina... "Soţul tău e aşa de naiv... iar tu eşti mult mai deşteaptă... n-o să fie niciodată liderul!" Aceste gânduri de la Satan erau pentru noi, pentru mine, şi am învăţat că singura cale prin care mă puteam împotrivi lui era rugăciunea.

   Pentru fiecare gând negativ cu privire la el, trebuia să mă gândesc la unul pozitiv. Dacă nu mă puteam gândi la unul, aveam nevoie de rugăciune pentru a lăsa o atitudine creştină să mă stăpânească.

   Calea lui Dumnezeu este întotdeauna cea mai bună şi te poţi bizui pe ea. Ai parte de binecuvântări dacă asculţi de Cuvântul lui Dumnezeu, mai ales când îţi este greu sau nu are sens. El continuă să îmi arate feluri prin care îl pot respecta şi cinsti pe soţul meu, feluri pe care nici nu mi le-aş fi imaginat vreodată.

   ÎNCĂ ÎNVĂŢ ŞI ÎL LAUD PE DOMNUL!