Sunt 10 ani de-atunci...

Azi se împlinesc 10 ani de când am zis "Da!", 10 ani de când I-am declarat credincioşie, loialitate Iubitului inimii mele, 10 ani de când am spus că-L voi urma "până-n veşnicie"!

Cum a trecut timpul... Şi câte valuri au venit şi au plecat, lăsând în urmă pustiu sau înviorare...

Ştiam că va fi greu, că voi avea de luptat - cu oamenii, cu mine însămi şi cu Dumnezeu. Dar nimeni nu m-a dezamăgit mai tare ca persoana mea; au fost cele mai grele bătălii.

Mă uit în urmă şi nu pot uita izbăvirile de care mi-a făcut parte Tatăl meu drag, cum m-a crescut prin suferinţă, cum m-a învăţat că El e mai presus de oameni, ca aşa cum lucrează El nimeni nu e în stare să lucreze... Şi, nu! Nu-mi pare rău de nici o suferinţă, de nici o lacrimă, de nici un drum străbătut cu greutate, în urcusul acesta greu care se numeşte "drumul crucii mele"; caci, dragul meu, un drum al crucii are fiecare!

Daca ai pornit la drum crezând că îţi va fi uşor, te-ai amăgit singur... O spun străvechii, o spune Scriptura şi acum o pot spune şi eu... şi alţii care au pornit pe Cale. Dar "îndrăzniţi", a spus Isus, "căci Eu am biruit lumea".

Şi-am îndrăznit - uneori cu o râvnă fără pricepere, alteori cu un pas mult prea şovăielnic şi prea arareori cu siguranţă. Dar El cu mine-a fost mereu, ca să mă-nveţe să mă-ncred în EL.

Mi-au plăcut, de prima dată când le-am auzit, versurile unei cântări:

"Te-am purtat pe braţe şi vreau să te mai port,
Aşa vorbeşte Domnul puternic, Savaot..."

Cât de adevărate sunt aceste cuvinte!

Şi totuşi, regret... regret că prea adesea mă opresc din drum, că-mi pare atât de grea înaintarea, că nu mă lupt mai mult, ma sus să urc, că stau aşa de rău cu ascultarea... O, cât regret că ruga nu-mi înalţ cu mai mult sârg, mai multă înfocare; că nu îmi arde inima în piept, acum, în acest timp de aşteptare... Se-aude acuma parcă tot mai des: O, unde-s ale Lui promisiuni? Unde-i venirea Lui cu mare slavă? Lucreaza El cu semne şi minuni?

Isuse drag, Tu spus-ai că Te-ntorci, lăsatu-mi-ai a Ta promisiune. Şi chiar de lacrimile-mi sunt şiroaie pe obraz şi-urechea mea acuma nu Te-aude, eu tot pe Tine vreau să Te aştept. Nu mă lăsa, o, Doamne, să mă opresc pe cale, nu mă lăsa să uit ce am promis şi nicidecum să calc cu strâmbătate.

Sunt 10 ani de-atunci... de când am zis un "Da" cu hotărâre. Şi-acum, din nou privirea îmi îndrept spre Cel ce e în ceruri, în mărire.

Şi nu un an, o, Doamne, să-Ţi urmez, nu 10, nu 100, nici 1000; ci, -aici cât voi trăi, până la moarte... şi-acolo sus, Iubite, -o veşnicie!