Suferinţă şi resentimente (1)

" Eu şi soţul meu - povesteşte Andrea, am fost încântaţi să aflăm că eram însărcinată la şase săptămâni după căsătorie.

Dar într-o noapte am simţit o durere intensă care se înrăutăţea. Am chemat medicul care mi-a confirmat pierderea sarcinii.

Durerea emoţională a fost la fel de greu de suportat ca cea fizică.

De ce, Doamne, de ce eu? De ce vrei să iei la tine acest suflet micuţ aşa de curând? Cu ce am greşit?

Medicii au fost nevoiţi să mă opereze pentru a-mi fi salvată viaţa. Pierdusem copilul şi am petrecut câteva săptămâni în covalescenţă. Era chiar în preajma sărbătorii de Naşterea Domnului. 

Am suferit mult şi ne-am simţit singuri şi eu şi soţul meu în durerea pe care o aveam.

Dar o rudă ne-a spus: " Fruntea sus! Poate că data viitoare veţi avea mai mult noroc"... Ne-am simţit de parcă am fi primit o palmă. Noroc? Noi pierdusem un copil, o persoană reală, propriul nostru copil!

Cineva mi-a trimis o ilustată pe care scria: " Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat!"

Aceasta m-a supărat adânc. Cum aş putea să-I mulţumesc Lui Dumnezeu pentru experienţa dureroasă prin care treceam?

Nu, nu puteam! Nu-mi ieşea din minte că Dumnezeu m-a pedepsit pentru ceva.

Pastorul m-a consolat zicându-mi: " Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei şi nu al pedepselor".

M-am agăţat de aceste cuvinte. Am descoperit că durerea m-a legat de soţul meu într-un mod nou.

Am înţeles că această experienţă dureroasă mi-a dat o idee despre dragostea Lui Dumnezeu, căruia îi pasă de suferinţa oamenilor. A devenit mai real pentru mine şi soţul meu. Trebuia să ne încredem în dragostea Sa şi să nu ne mai întrebăm de ce se abătuse suferinţa peste noi.

 După câteva luni eram din nou însărcinată. Speram să fie totul bine. Dar nu a fost aşa...

Un alt copil preţios pierdut după ce abia începuse să se formeze. O durere adâncă mi-a sfâşiat inima. Am scris în jurnalul meu : " Nu pot înţelege de ce...probabil nicioadată...dar, Doamne, am nevoie de credinţă...Ajută-mă!"

Soţul mi-a fost din nou alături . Trecuse printr-o experienţă dureroasă înaintea căsătoriei: sora lui murise de cancer.

Mi-a  spus: "Suntem despărţiţi de Împărăţia Lui Dumnezeu doar ca distanţă fizică, iar acea distanţă cu siguranţă nu este prea mare". 

M-am bazat mult pe aceste cuvinte...

După câteva luni, durerea pierderii a slăbit, deşi ea nu a dispărut complet.

Peste un an, am pierdut însă din nou un copil nenăscut. Al treilea.

Durerea s-a instalat din nou însă de data aceasta nu am mai întrebat " De ce, Doamne?"

Astăzi, Andrea, este mama unei fetiţe frumoase de şase ani.

Cu toate că la gândul celor trei copii o năpădeşte potop de emoţii, nu are nici un pic de resentimente.

Consideră suferinţa ei ca o binecuvântare şi simte că îşi preţuieşte fiica din ce în ce mai mult.

Dar, mai important, a învăţat să depindă de Dumnezeu.