text Eseuri crestine

primul zbor -3-

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ann Voskamp

   A numi vine din Eden.

   Dau nume darurilor lui Dumnezeu şi mă întorc în grădină, la Dumnezeul care, Cel dintâi, a rostit un nume şi a făcut sa apara ceea ce există. Prin rostirea unor nume, a fost umplut golul de la început - numele luminii, al cerului, al pământului. Prima sarcina încredinţată omului a fost aceea de a da nume animalelor. Numind, Adam a desăvârşit creaţia alături de Creatorul său, stabilind ordinea în haosul creaturilor ce mişunau într-o masă nediferenţiată. Văd şi eu că e aşa - în jurnal, pe chipul Fermierului. Numele dă darul recunoaşterii. Când spun clipelor pe nume, când întind rufele la uscat şi mă rog 'Doamne, mulţumesc pentru cearceafurile umflate de vânt, pentru puful de vrabie agăţat pe sârma de rufe, pentru căldura soarelui de iarnă, pentru ultima frunză pe creangă, în livadă - sunt Adam şi redescopăr sensul meu, sensul lui Dumnezeu. A numi înseamnă a învăţa limba Edenului. Şi pentru toţi urmaşii lui Adam, lucrarea de a pune nume nu se sfârşeşte niciodată. Dăm nume ca să găsim o identitate, a noastră, a lui Dumnezeu.

   E târziu şi, la lumina lămpii, când trupul se odihneste în sfârşit, citesc şi întorc pagina si cuvintele îmi ies în faţă pe neaşteptate. 'Or, în Biblie, un nume... dezvăluie însăşi esenţa unui lucru, sau, mai exact, esenţa acelui lucru privit ca darul lui Dumnezeu... A da nume unui lucru înseamna a-i face cunoscut sensul şi valoarea date de Dumnezeu, a-l recunoaşte ca venind de la Dumnezeu, a-i cunoaşte locul şi rostul în ordinea lumii create de El. Cu alte cuvinte, a da nume unui lucru înseamnă a-L binecuvânta pe Dumnezeu în şi pentru acel lucru.'

   Mai citesc odată. Inima îmi bate cu putere. Nu mai aud nici tic-tacul ceasului, murmurul lichid al masinii de spălat vase. Sunt absorbita de un singur gând - jocul celor o mie de motive de mulţumire, jocul numirii clipelor, este cu adevărat, o lucrare sfântă. Cu adevărat, actul acesta al numirii declară că prezentul este un dar de la Dumnezeu. Citesc iar... ...

   Ziua, lucrul, întâmplarea care-mi stau în faţă pot părea uneori la fel de ciudate ca mana. 'Ce este aceasta?' Dar când le spun pe nume, actul numirii face cunoscut senul lor. Ele vin de la Dumnezeu! Sund daruri!

   A rosti numele lucrului înseamnă a-i cunoaşte rostul în lume. Înseamnă a descoperi taina. Numind lucrul pe care-l am în faţa ochilor şi pe care, altfel, l-aş trece cu vederea, invizibilul devine vizibil. Când numesc, golul din mine se umple. Numesc. Şi ştiu a Cui faţă îmi stă înaite.

   A Lui Dumnezeu! Dumnezeu e în lucrurile mărunte. Dumnezeu e în fiecare secundă. El e în toate lucrurile de neînţeles care vin în viaţă, chiar şi în durere.

   DUMNEZEU!

   Cum aş putea să nu numesc? Poate că numele pe care le dau acestor clipe vor schimba numele amare pe care mi le dau mie însămi.

   Pun stiloul pe hârtie, îl scutur când îl descopăr uscat şi trasez cercuri, ca să înduplec cerneala sa vină afară.

Cele mai recente resurse scrise - Marturii

Rugă
Doamne, nu mă lăsa să mă înalt peste alții sau să grăiesc ce i-ar putea răni... Pune în gura mea cuvintele Tale și fă-ma apostolul tău printre oameni. Să mă ții pe Pământ cât îți trebuie, că mi-ar fi... Citeste mai mult >>
Să nu repetăm istoria, mai ales a războiului, așa cum au repetat-o evreii!
Ierusalimul și templul Domnului au fost nimicite de două ori la aceeași dată: Tișa BeAv sau ziua de 9 a lunii Av. Tișa BeAv sau 9 Av este considerată ziua de doliu şi de suferinţă a poporului evreu.... Citeste mai mult >>
Roadele rugăciunii intime
Domnul mi-a spus foarte clar că multe din problemele noastre ar putea fi rezolvate dacă ne-am lua timpul necesar pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, căutând Fața Lui. Să avem zilnic acel timp intens... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de vindecare
Multe lucruri mărețe și minunate s-au înfăptuit în zilele acelea prin puterea divină; căci Domnul Și-a dezvelit brațul cel atotputernic și Și-a manifestat puterea spre uimirea multora, forța vindecăt... Citeste mai mult >>
Clinic judeţean
Razele de soare, zambetele, chiar şi florile, toate se simt diferit, în funcţie de starea de bine pe care o avem, iar aceasta depinde de eficienţa cu care îţi controlezi pânzele. Iubirea lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Mireasa în negru-un oximoron doar ?
Mireasa în negru-un trist paradox, poate fi folosit și ca metaforă pentru domeniul spiritual. Nu are legătură cu filmul realizat în 1968 după romanul polițist omonim. E o amintire din copilărie redeș... Citeste mai mult >>
Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca
O poveste adevărată din copilăria mea, în care îngerii Domnului ne-au vegheat familia. Este vorba de o întâmplare de demult, din iulie 1975. Părinții mei nu erau creștini practicanți (deși se conside... Citeste mai mult >>
Miracolul din buzunarul tău care învinge stresul
Trebuie să acorzi o atenție deosebită celor care, prin întâmplări ce țin de timp, loc sau împrejurări, sunt aduși mai aproape de tine. (Sfântul Augustin) O zi este un buzunar de posibilități și este... Citeste mai mult >>
Fratele OAMENILOR -3-
Pe deplin conștient că va deveni curând pământ și cenușă, a vrut să i se pună împrejur ciliciul și să i se toarne cenușă. Întins astfel pe pământ, după ce și-a dat jos haina din sac, și-a înălțat ch... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de mijlocire
Rugăciunea de mijlocire este baia purificatoare în care individul și comunitatea trebuie să se cufunde în fiecare zi. Dacă îi iubim cu adevărat pe oameni, vom dori pentru ei mai mult decât stă în pu... Citeste mai mult >>