O Luna de la moartea Anei - Maria Gavrilovici...

Dragi prieteni,



Cu doar cateva zile in urma s-a implinit deja o luna de la plecarea Anei Maria Gavrilovici dintre noi.



Inca nu putem uita acea zi cand, intorcandu-se de la conferinta Peniel, in loc sa ajunga acasa, a ajuns in Casa Stapanului ceresc.N-am vrea sa rascolim trecutul cu amintirile lui, dar nici sa inabusim multele intrebari care poate inca ne mai stau pe suflet.



Cu siguranta intrebarea care s-a regasit pe buzele si in inimile multora dintre noi a fost "De ce?"



DE CE?



De ce a trebuit sa se intample? De ce a trebuit sa moara? De ce asa de tanara? De ce tocmai ea? De ce atat de subit? De ce atat de crud? De ce...? Care a fost scopul si rostul?



Unii pretind ca au raspunsul la aceste intrebari, altii s-au grabit sa inventeze unul, in timp ce cei mai multi s-au multumit prea usor sa accepte motivul invocat de cei mai "experimentati" decat ei.



Oare a vrut Dumnezeu ca prin moartea Anei sa cutremure tineretul dezinteresat de poruncile Lui? Oare rostul celor intamplate a fost trezirea spirituala a bisericii lui Hristos de mult adormita? Oare Dumnezeu a considerat ca doar in felul acesta isi mai poate face auzit glasul in galagia pacatoasa a neamului nostru?



Cu siguranta, toate aceste ipoteze, alaturi de multe altele, sunt posibile.

Dar Biblia spune in Deuteronom 29:29 ca: "lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostrii."



Raspunsul la intrebarea "De ce?" este al lui Dumnezeu, si numai al Lui. Oricat ne-am da noi oamenii cu parerea, trebuie sa admitem ca suntem limitati si ca nu avem toate raspunsurile. Raspunsurile ascunse sunt ale lui Dumnezeu.



Datoria noastra este sa ne preocupam de lucrurile deja descoperite noua, iar in acest sens Dumnezeu ne-a revelat tuturor faptul ca El ne iubeste, ca are un plan cu vietile noastre, ca toate lucrurile lucreaza inspre binele celor ce Il iubesc pe El si nimic nu e la intamplare in viata aceasta. Responsabilitatea noastra e sa ne incredem in Dumnezeu chiar atunci cand nu intelegem.



Atunci cand nu cunoastem toate raspunsurile, este suficient sa-L cunoastem pe El, Cel care cunoaste totul.



CUM A MURIT?



Multi au fost si inca sunt extrem de interesati de felul in care s-au petrecut lucrurile care au condus la accidentul din dimineata zilei de 15 Aprilie.



Cum s-a petrecut? Cine a fost de vina? Ce s-a intamplat in ultimele clipe?



Este adevarat ca "mai mult pretuieste sfarsitul unui lucru, al unei vieti, decat inceputul ei", dupa cum la fel de adevarat este si faptul ca Biblia ne indeamna sa privim la "sfarsitul felului de vietuire " a celor credinciosi. Dar mai presus de toate cred ca aceste indemnuri au in vedere o intrebare mult mai inteleapta, si anume: "Cum a trait?"



CUM A TRAIT?



Cartea favorita a vietii Anei a fost, asa cum scria ea, "pretioasa mea Biblie."



Am avut ocazia sa rasfoiesc paginile Bibliei pe care Ana a pretuit-o atat de mult. Putini tineri de varsta ei se pot lauda cu o Biblie atat de citita, rasfoita, notata, subliniata si plina de comentarii personale sau preluate din predici, cum este Biblia pe care Ana a lasat-o in urma ei.



Un copil ascultator de parinti, o prietena sincera si fidela, o tanara exemplu in biserica si in societate, o fata deosebit de credincioasa care a incercat in toate sa traiasca dupa Cuvantul Sfant al lui Dumnezeu, Biblia.



Viata Anei a fost o candela care a ars pana in ultima clipa pentru Dumnezeul ei.



CE INVATAM?



O ultima intrebare pe care putini si-o mai pun este: "Ce invatam din toate acestea?"



Se spune ca atunci cand vrea sa isi invete puii sa zboare, vulturul procedeaza intr-un mod deosebit de ciudat. La un moment dat mama puilor incepe sa scuture cuibul cu atata putere incat micutele pasari sunt cuprinse de spaima. Nestiind ce se intampla si neavand nici un punct de sprijin, firavii puisori cad in

afara cuibului indreptandu-se spre adancul prapastiei.



In timp ce puii vad moartea cu ochii, vulturul plonjeaza si el alaturi de acestia. Zboara deasupra lor cu o viteza mult mai mare decat viteza de cadere a acestora. La un moment dat ii ia pe aripile lui si ii duce inapoi spre cuib, Dar acolo le da drumul din nou si ii lasa sa cada. Apoi ii prinde la fel ca prima data.



Imaginati-va ce e in mintea acestor pui in acele momente: Oare ce a apucat-o pe mama? Oare de ce scutura cuibul asa de tare? Nu vede ca suntem mici si cadem in prapastie? Ne lasa sa cadem in gol, ne prinde, iar ne da drumul... Ce se intampla?



Intr-adevar, care este scopul acestui exercitiu atat de crud pentru micii puisori?

Singurul scop este ca ei sa invete sa zboare.



In Deuteronom 32:11 citim:

"Ca vulturul care isi scutura cuibul, zboara deasupra puilor, isi intinde aripile, ii ia, si-i poarta pe penele lui, asa calauzeste Domnul pe poporul Sau."



Se pare ca atunci cand Dumnezeu vrea sa ne invete ceva deosebit El trebuie uneori sa ne scuture cuibul, confortul, familia, planurile si visele noastre. Dar acest exercitiu este spre binele nostru pentru ca El vrea sa ne invete sa zburam. Sa zburam spre El. Sa ne apropiem mai mult de El. Sa depindem de El.

Un alt lucru pe care Dumnezeu vrea sa ne invete este sa ne numaram bine zilele.Biblia ne reaminteste ca viata este foarte scurta, "ca un abur care se arata putintel si apoi piere."



Lucrul acesta ar trebui sa ne motiveze sa reflectam mai mult la valoarea timpului. Tocmai pentru ca cei mai multi tineri din ziua de azi nu au o intelegere corecta a timpului, traim cu falsa impresie ca tineretea este fara batranete iar viata fara de moarte.



Dar daca cineva ar vrea sa afle cat de pretios este un singur an din viata unui om, atunci l-as sfatui sa stea de vorba cu un student care tocmai a trebuit sa repete anul universitar.



Daca vreti sa aflati cat de valoroasa este o singura luna, intreabati o mama care a tebuit sa nasca prematur.



Daca vreti sa descoperiti valoarea unei singure ore, intrebati doi indragostiti care nu mai au rabdare sa astepte ora intalnirii.



Daca vi se pare ca un minut nu inseamna chiar asa mult, vorbiti cu o persoana care tocmai a pierdut trenul.



Poate aveti impresia ca o secunda este nesemnificativa. Un atlet care trebuie sa se multumeasca doar cu locul doi v-ar contrazice.



Poate o fractiune de secunda vi se pare fara valoare. In cazul acesta, va sfatuiesc sa vorbiti cu un sofer care tocmai a evitat sau nu un accident.



Isaia 55:6 spune "Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi. Chemati-L cata vreme este aproape."

Moartea nu tine cont de varsta. Ne nastem pe rand dar murim pe sarite.

Multi spun ca au timp o viata intreaga sa isi puna viata in ordine. Isi fac planuri sa se pocaiasca in ceasul al 11-lea, dar mor la 10:30. Timpul este extrem de valoros.

Unul din citatele favorite ale Anei a fost o strofa din poezia lui Nichita Stanescu:



"Mai lasa-ma un minut. Mai lasa-ma o secunda

Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip. Mai lasa-ma o briza, o unda.

Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp."



Poate ca, intr-un fel, aceasta a fost si rugaciunea Anei: ca Dumnezeu s-o mai lase un anotimp, un an, un minut, o secunda. Dar Dumnezeu in omniscienta Lui a hotarat ca ea sa isi inceteze alergarea pe acest pamant la timpul stabilit de El. Ea a fost pregatita sa Il intalneasca pe Creatorul si Mantuitorul ei.



Biblia vorbeste despre un Stapan care avea un smochin sadit in via Lui. A venit sa caute rod in el, dar nu a gasit. Atunci a zis vierului: "Iata ca sunt trei ani de cand vin si caut rod in smochinul acesta, si nu gasesc. Taie-l. La ce sa mai cuprinda pamantul degeaba?"



"Doamne", i-a raspuns vierul, "mai lasa-l si anul acesta. Am sa-l sap de jur imprejur, si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum inainte va face roada. Daca nu, Il vei taia."



Singurul motiv pentru care multi dintre noi suntem inca in viata este faptul ca Dumnezeu mai asteapta ceva de la noi. Ne prelungeste viata cu inca o secunda,un minut,o luna, un an, pentru a aduce roada pe care El o asteapta.



Sa nu-L lasam sa astepte.

S-ar putea sa fie prea tarziu.



Catalin Croitor