Mireasa Maria

   Mama lui Luis lovea uşor cu creionul în masă.

   - Şi zici că ai o mătuşă, Maria? Unde locuieşte? Cu siguranţă vrei s-o inviţi la nuntă, nu?

   - Mi-ar face mare plăcere, răspunse Maria. Dar nici nu ştiu unde stă. Aş putea recunoaşte casa unde am locuit pe vremuri, când stăteam cu ea, dar nu ştiu cum să ajung acolo. Ţin minte că era o casă mică din adobe, cu trei palmieri în curte, şi cu zid în jurul grădinii... Totuşi cred că s-a mutat de câteva ori de atunci.

   - Luis o să aiba grijă de asta, răspunse doamna. Cum o cheamă?

   - Lola Coss de Frias.

   - Foarte bine. Ce spui despre Carlos şi Lupe, vrei să-i inviţi?

   - Nu prea...

   - O să-ţi trebuiască o rochie de nuntă, dar ştii... n-are cum să fie una din acelea albe şi frumoase.

   - O, dar n-am nevoie de una albă, spuse Maria repede. Nici nu-mi pot imagina cum aş arăta în una. Doar să am o rochie nouă şi o să fie un vis împlinit.

   Râzând femeia îşi ridică privirea şi îl văzu pe Luis intrând în cameră.

   - Ce-o să faci cu masa de după, fiule? îl întrebă ea.

   Luis păru descumpănit.

   - Cred că o sa renunţăm la idee, răspunse el. Cum am putea să-i hrănim pe toţi invitaţii? Pur şi simplu nu avem destulă mâncare, nu-i aşa mamă?

   - Nu, recunoscu doamna. Şi nici bani n-am să cumpăr. Dar am vorbit despre asta cu Maria şi ne-a venit o idee care o să funcţioneze de minune. De ce să nu invităm doar familia la masă? Am putea tăia curcanul şi să mai facem ceva pe lânga.

   - O, mamă! exclamă Luis E perfect! Întotdeuna veniţi cu o idee bună.

   Maria era fericită. Începea să-l iubeasca pe Luis şi fiecare nouă zi o găsea tot mai recunoscătoare că el a intrat în viaţa ei. Ea ajuta la curăţenie, spăla vase şi cârpea haine dar mai mult ca orice îi plăcea sa facă pregătirile de nuntă.

   Ziua nunţii a fost una minunată.

..................................................

   Camera pe care a vazut-o Victor era mică, cu pereţi de adobe şi podea de lut. Avea doar un singur geam mic, iar un pat aflat în colţ era toată mobila.

   - E a noastră! A mea şi a lui Luis! exclama ea fericita. O să depindem aşa de mult de părinţii lui la început, dar Luis are o slujbă bine plătită şi o să cumpărăm în timp lucrurile de care avem nevoie. O să strângem bani să ne luăm o casă a noastră. Şi uite, mama-soacra m-a învăţat sa croşetez, fac mileuri. 

   Maria  şi Luiz erau fericiţi facând planuri şi muncind pentru a le îndeplini.

   Aş fi pe deplin fericită, se gândi Maria, dacă am avea casa noastră să nu mai depindem aşa de mult de părinţii lui...

   - Ar trebui să mă uit după o casă ieftină de închiriat, se decise Luiz.

   ...........................................

   - Maria! striga Luiz. Am găsit o casă pe care o putem închiria. Pe drum, Maria nu îl mai slăbea pe soţul ei cu întrebările...

   Luis îi răspunse că era cam la fel de mare ca şi camera lor. Da, avea şi grădină. Era la marginea oraşului.

   Mariei îi plăcu  casa. Podeua neîngrijită şi acoperişul prin care ploaia ar fi pătruns uşor, nu au reuşit să-i stăvilească entuziasmul.

   Cei doi se întoarseră în grabă acasă şi începură să-şi împacheteze lucrurile înainte să se ducă la culcare. În ziua următoare, înainte de a se lăsa seara, erau instalaţi în noua lor casa. (scurte citate din capitolul 12)