Mai întâi paiul

Anul 1859 este cunoscut ca anul marilor treziri irlandeze. Cu doi ani înainte, în America avusese deja loc o puternică trezire spirituală. În fiecare mare oraş s-au tinut predici care au fost ascultate de mii de oameni şi pentru ca oame nii Îl recunoastea din nou pe Dumnezeu, lucrarea avea un efect aşa de mare încât, lunar, dupa unele aprecieri cam 50 000 de suflete biruiau moartea.

Ştirea îmbucurătoare despre cele două treziri spirituale din Irlana şi America, i-a fĂcut pe credincioŞii din Anglia să-L caute pe Domnul în rugăciune. Peste puţin timp a început şi în această ţară să se arate focurile trezirii. La Londra, Spurgeon predica unor mari mase de oameni şi în fiecare adunare mulţi Îl primeau pe Domnul Hristos ca Domnul şi Mântuitorul lor.

În sudul Angliei, la Wales, lui Christmas Evans i s-a oferit o excelentă slujba evanghelică. Ascultătorii deveneau atât de fericiţi încât începeau să bată din palme de bucurie în adunările lor. Acest lucru a provocat masele de păcătoşi sa-L caute pe Hristos pentru a intra în favoarea acele bucurii nemaipomenite.

În acelasi timp, inimile oamenilor ce frecventau Biserica Metodistă au fost binecuvântate într-un mod deosebit. Unul din evangheliştii metodişti, William Booth, a primit o chemare deosebită din partea lui Dumnezeu.

În anul 1859, a rupt legăturile cu această Biserica pentru a se consacra în întregime slujbei Evangheliei. A fost călăuzit de Dumnezeu în alegerea locului de desfăşurare a lucrărilor de evanghelizare a cartierelor mizere din partea estică a Londrei. Cei mai mari păcătoşi erau transformaţi în sfinţi şi cutreierau ţara predicând Evanghelia. Mai târziu, William Booth a înfiinţa Armata Mântuirii.

În acest an al trezirii, 1859, s-a întâmplat să se nască Smith Wigglesworth, în mica localitate Menston din regiunea Yorkshire. Într-o zi, pe când ne ţinea o cuvântare la Riverside Clifornia, l-am rugat pe Smoth Wigglesworth să ne povestească istoria vieţii sale. Ne-a relatat următoarele:

'Tatăl meu era foarte sărac şi muncea multe ore pe zi cu un salariu mic pentru a-şi hrăni familia: mama, trei băieţi şi o fată. Îm i amintesc de o zi geroasă în care tatăl meu avea de săpat şi acoperit un şanţ de vreo 6,5 metri lungime, 1 m adâncime, pentru care primea 3,5 mărci. Mamaîi zicea sa mai aspte pâna se va dezgheţa caci atunci munca va deveni mai usoara. El însă avea nevoie de bani pentru hrana care lipsea din casă. Aşa că şi-a continuat munca cu târnăcopul. Îngheţul intrase adânc în pământ şi totusi, sub pojghiţa tare a pământului mai era umed. În timp ce lucra, a venit o pasărică care ciupea dintr-o râma, apoi a înghiţit-o şi s-a aşezat pe o creangă înaltă într-un copac din apropiere, dând drumul unui cântec de binecuvântare.

Până atunci tata a fost foarte crispat, însă acum devenise atât de vioi datorită minunatei cântări încât a primit din nou curaj şi a început să sape cu energie proaspătă, spunându-şi: 'Dacă această păsărică poate cânta aşa de frumos pentru o râmă, atunci si eu voi putea muri ca tată pentru scumpa mea soţie şi pentru cei patru copilasi ai mei! '

'La vârsta de 6 ani lucram pe câmp. Trebuia sa plantez sfeclă si îmi amintesc bine cât de rănite îmi reau degetele datorită acestei munci asidue, de dimineaţa până seara. La 7 ani mergeam la lucru împreuna cu fratele meu cel mai mare. Lucram într-o torcătorie de lână. De atunci, treburile în casa noastră au mers mai usor şi am avut mai multă mâncare.

Tatăl meu era mare iubitor de păsări. Odată am avut 16 păsări cântăreţe în casă. Ca şi tatăl meu, aveam şi eu o mare afecţiune pentru păsărele. Când aveam ocazia, mergeam afară şi mă uitam dupa cuiburile lor. Ştiam întotdeauna unde se aflau 80-90 de cuiburi. Odată, am găsit un cuib plin de păsărele şi, ca să nu le fure cineva, le-am dus în dormitorul meu, iar unora din ele le-am pregătit alt loc. Însă, foarte interesant, am fost descoperit de păsărelele bătrâne, care au intrat pe fereastră zburând pentru a-şi hrăni puii.

Împreună cu fraţii mei prindeam păsari cu clei de pasăre şi le vindeam la piaţă. Mama mea era foarte harnică cu acul şi ne confecţiona hainele singură, în general din haine vechi primite. De obicei, purtam un palton ale cărui mâneci erau prea lungi dar care era plăcut când era rece. Nu pot sa uit acele nopţi lungi d eiarnă când la 5 dimineaţa trebuia să mă scol din pat să iau repede ceva de mâncare şi să merg 3 kilometri pentru a fi la ora 6 la locul de muncă. Lucram zilnic 12 ore.

Deseori spuneam tatălui meu: 'E lungă vremea în această torcătorie, de la şase dimineaţa până la şase seara'. Îmi amintesc lacrimile lui când îmi spunea: ' O să fie întotdeuna ora şase'.

Câteodată mi se părea o lună până la ora şase. Nu-mi pot aminti un timp în care să fi avut nevoie de Dumnezeu. Cu toate că nici tata, nici mama nu-L cunoşteau pe Dumnezeu, eram mereu în căutarea Lui. Adesea îngenuncheam în câmp şi-L rugam să mă ajute. Îl rugam mai ales să-mi arate cuiburile de păsări, şi, după ce mă rugam, se părea că ştiu instinctiv unde se aflau cuiburile.

Odată, mergeam la lucru şi s-a dezlănţuit o furtună năprasnică. Mi se părea că de o jumătate de oră eram învăluit în foc atât de tare bubuiau tunetele şi străfulgerau fulgerele. Tânăr fiind, inima mea a strigat la Dumnezeu pentru ocrotire şi El m-a învăluit cu prezenţa Sa. Cu toate că în timpul drumului am fost înconjurat de fulgere şi ud până la piele, nu am ştiut nimic de frică.

Am simţit doar că eram acoperit prin PUTEREA LUI DUMNEZEU.