Lumina -1-

   Pentru a veni în ajutorul acelora care sunt înşelaţi de propria lor lumină slabă, considerându-se din cale afară de sfinţi, fără păcat şi desăvârşiţi în dragoste, vom CERCETA SCRIPTURA şi vom vedea cum s-au văzut pe ei înşişi, în lumina lui Dumnezeu, mulţi dintre sfinţii deosebiţi, maturi.

   IOV

   Iov a fost un om drept, chiar Dumnezeu a spus aşa despre el. Pe perioada cât Iov a suferit, cei trei prieteni ai lui au susţinut la unison că el trebuie să fi săvârşit vreun păcat împotriva lui Dumnezeu. Iov nu a fost de acord cu ei şi a petrecut mult timp apărându-şi pricina în faţa lor - încercând să-şi dovedească curăţia şi dreptatea. Ştim cu toţii că mai târziu, când i s-a arătat Dumnezeu, el a mărturisit: "Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi ma pocăiesc în ţărână şi cenuşă". Lumina lui Dumnezeu a strălucit în final şi Iov s-a văzut cât de îngrozitor era el în realitate. Cuvintele omeneşti nu l-au putut convinge, dar lumina lui Dumnezeu l-a smerit.

   ISAIA

   Înainte de a-l trimite pe Isaia, Dumnezeu i-a arătat slava Lui. Sub acea lumină glorioasă, proroocul lui Dumnezeu nu a putut face altceva decât să strige: "Vai de mine! Căci sunt nedesăvârşit, sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împaratul, Domnul ostirilor!" Şi înainte avea această viziune, buzele lui erau necurate, totuşi nu fusese conştient de aceasta. Probabil se considera potrivit a fi un prooroc al Domnului. Dar când lumina lui Dumnezeu A STRĂLUCIT asupra lui, el a început să vadă starea reala a lui, cât şi a poporului în mijlocul căruia se afla. Cum putea el să fie gura lui Dumnezeu dacă buzele lui erau aşa de necurate? Chiar a strigat "Vai de mine! Căci sunt nedesăvârşit!". După ce Isaia a primit o astfel de cunoaştere de sine, a venit un serafim care i-a curăţit buzele cu un cărbune aprins. Remarcăm aici o ordine semnificativă: mai întâi necurăţia omului, apoi LUMINA lui Dumnezeu, urmată de recunoaşterea de către om a propriei necurăţii, după aceea posibilitatea de a fi curăţit şi, în final, trimiterea în slujbă.

   DANIEL

   În Biblie sunt doar doi oameni ale căror păcate nu sunt consemnate. Daniel este unul dintre ei. Aceasta indică ce mare trecere a căpătat el înaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, iată mărturia lui după ce L-a văzut pe Domnul şi a fost iluminat: "Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a slutit şi am pierdut orice vlagă. Am auzit glasul cuvintelor Lui, si pe când auzeam glasul cuvintelor Lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ". În LUMINA lui Dumnezeu, nici măcar cel mai sfânt dintre sfinţi nu a putut să stea în picioare, ci a trebuit să cadă cu faţa la pământ.